Gelu Diaconu

iată mostre de text pentru atelier:
\"de-ai fii o pată mare\"
\"oricât de mult ne-am înnălța\"
ca să nu mai spun de mesajul aiurutor sentimentaloid, fie el și personal

acesta este evident un poem stahanovist, deși zidarul Alexei are aici o cu totul altă sarcină, poate mai nobilă, poate mai puțin heirupistă

rime extrem de facile, de genul ciot-idiot, dar peste toate astea poema are un mesaj asemănător celor purtătorilor de stindarde și e împiedicat pe alocuri, aglutinat într-un ritm neconvigător
bun, în orice caz, pentru atelier, acolo unde nu se poate învăța mare lucru
adică, gândiți-vă domnilor, vremelnicii cu zugrăvi nu se potrivește nici dacă ar fi scris de esenin

are o audiență destul de bună, fapt care nici nu mă uimește, dar nici nu mă lasă indiferent
și cu toate că pare o autocritică gen ședință de partid, cred că este necesar (nu sunt nici primul nici ultimul probabil care o spune) un upgrade calitativ
am văzut de pildă texte de o \"calitate\" mai mult decât îndoielnică lăsate pe prima pagină, lucru care nu mi se pare deloc ok

Nicolae:
vorbeam cu un amic de-al meu acum câteva zile despre memoria retrospectivă
stau bine la acest capitol, dar nu pot uneori să-mi aduc aminte ce film am văzut aseară
spiritul va rămâne însă întotdeauna viu

Teodor:
aș spune că în proporție de 90 la sută tot ce scriem este personal
etse în legătură cu ce am trăit, simțit, văzut sau mirosit în istoria îndepărtată sau recentă a fiecăruia
totul este în legătură cu noi înșine, altfel ne-am transforma în simple instrumente biologige de procesat informații
cam cum este calculatorul, care nu deține o sensibilitate proprie

Mădălina:
acesta este un text mediocru, care vine în definitiv în relație cu precedentele de același gen, iar acel explicativ există și în celelalte, fără a fi redundant

Elis:
recunosc, m-ai prins, acum ce să mai fac
pe pachetul de bucegi era un schior în plin avânt, iar țigările erau atât de proaste încât puteai face cancer numai dacă inspirai fumul lor, fără să le fumezi
de-aia cred le spunea moartea pe schiuri, deși eu cred că era vorba de acel umor specific, care ne-a ținut spiritul treaz în anii optzeci

vă mulțumesc pentru opinii

este intr-adevar mult biografism aici, dar nu asta este important, ci manevrarea textului intr-un registru nou, intrucatva surprinzator, si spun surprinzator nu pentru ca Dana nu ar putea scrie asa, tocmai a demonstrat-o dealtfel, ci pentru ca nu este tocmai tehnica obisnuita cea pe care ne-o prezinta aici
sigur, s-ar putea ridica ceva obiectii, legate indeosebi de lungimea versurilor, dar asta banuiesc ca este o optiune personala si nu cred ca impieteaza cu ceva in economia valorica a textului
este, o spun aici, o onoare pentru mine sa pot da o stea in premiera Danei Banu
scuze pentru diacritice si pentru faptul ca nu spun mai multe, poate o sa revin, sunt la serviciu si comentez intrucatva in graba

Nuța:
trecutul este o materie primă indispensabilă pentru orice tip de nostalgie, deși aici poate că nu e vorba de așa ceva, ci mai degrabă un exercițiu de luciditate
ce e mai rău este faptul că eu sunt captiv în timpul de acum, din care evadez rareori ca să aduc înapoi texte de acest gen
aș vrea să o fac mai des, dar nu depinde de mine

Daniel:
e o surpriză plăcută prezența ta aici
deși ar putea părea o mostră de infatuare, trebuie să-ți spun că și eu am simțit cumva că am scris un text bunicel
e acel sentiment de satisfacție care apare de niciunde, te simți cumva ciudat, îți spui da dom\'ne, ăsta s-ar putea să meargă
din păcate pe aici de la un timp merg doar texte de genul http://www.poezie.ro/index.php/poetry/1775134/Rătăcire, a căror structură (doar) îmi amintește de felul cum scriam și eu acum vreo 25 de ani

păi sunt autoportrete lirice, că dacă nu mi-a dat și mie Dumnezeu harul lui Leonardo, fac și io ce pot ca să-mi aduc aminte cum eram în anumite perioade, judecând aici și după relativismul figurilor îngălbenite din pozele alb-negru, care, deși sunt la îndemână, nu-s relevante deloc, din cauză de lipsă de fotogenie
apoi, o spun aici ca să se știe, nu l-am avut niciodată la inimă pe Balzac, astea sunt doar accidente călinesciene
bine zici, dar ar trebui să mai trăim ca să mai bem și împreună câteodată, că mă cuprinde iar nostalgia și îți explic cum era cu podul casei, cu scările de lemn...

cred că am să las doar primele două versuri din strofa respectivă, ca să aerisesc un pic zona \"afumată\"
mă bucură aprecierile tale, mai ales că vin din partea unui maestru al poemelor cu chichirez
am concediat întregul departament de publicitate, pentru incompetență, iar de unul singur habar n-am cum aș putea să-l pun mai la vedere
poate că, cine știe, îi stă mai bine așa
cu mulțumiri, Gelu, prieten cu regele berii

am fost până acum într-o oarecare extremă, cu Palahniuk și Aldulescu, dar am trecut la Houellbecq, poate după aceea, deși îl mai am și pe Welsh pe listă cu Trainspotting
poemul mi-a fost inspirat de filmul The thin red line, pe care l-am tot revăzut în ultima vreme

Doru:
mă bazez în general pe sinceritate, deși nu-mi iese întotdeauna, deoarece cred că altfel discursul ar fi contrafăcut, ori tocmai ideea unei bune comunicări cu cititorul face toate paralele
mulțumesc ptr opinie

Mădălina:
știam încă de când mi-am propus să scriu acest text că va avea un discurs pilduitor, tocmai de aceea am vrut să-l feresc de aerul ușor patetic în care putea să pice
pe Kundera nu l-am citit, dar mi-ai dat o idee
mulțam

Cezara:
sigur că nu, poate doar becali, cu mutra lui lătăreață

Silviu:
ceea ce înseamnă că, în nemernicia noastră egoistă, e bine

cred că așa e corect, \"ca într-un grajd\", oare unde mi-o fi fost capul, știi, se întâmplă uneori, cunoști senzația cred, să ai foarte multe idei și să vrei să le scrii repede ca să nu le uiți, încât la un moment dat te blochezi și încurci termeni cât se poate de simpli
noaptea a fost un sfetnic bun

da, o să schimb, e clar că ceva nu merge acolo
mulțumesc pentru deschidere, e de bun augur

ai dreptate, acolo am vrut să scriu ințial \"Ca într-o distilerie\", dar cuvântul mi s-a părut un pic pretențios, nu știu, deși nu este, are alura unui neologism și ar fi venit în discordanță cu exprimarea anterioară sau, așa cum spui tu, cu discursul descusut la tiv
trebuie să-ți mărturisesc că așa mi-ar place să discut despre poezie, deschis, cu cărțile pe masă, fără aere și fasoane de genul celor întâlnite pe aici în ultima vreme
mulțumesc

ce să spun, mulțumesc, deși nu știu dacă merit aprecierile, o spun fără falsă modestie

nu, nu trebuie să ții cont de comm-ul meu, deoarece ar însemna că ești resentimentar, ceea ce nu este cazul
eu blamez întotdeauna superficialul, chiar dacă nu s-a prea văzut, însă nu sunt de acord cu acel ludic de care pomenești, deoarece îmi neg rădăcinile optzeciste

de acel gen de expresie politically correct, care chiar dacă e întrucâtva scorțoasă sau are, cum spui tu, un grad mai înalt de pretenție, e oricum mai puțin disonantă
eu aș fi spus pretențioasă, whatever, oricum rămân un fan al naturaleței versurilor tale, în ciuda celor spuse de Adi Șchiop, și anume că ai mima inocența
inocența este o caracteristică a poemelor tale, iar maturizarea așteptată ar semăna cu un exercițiu al nadiei comăneci de acum în comparație cu cele de la olimpiada din 76

exact asta trebuia să transpară din textul ăsta, libertatea de a spune lucrurilor pe nume și de a face deosebirea între ce poate fi spus rațional, și deci lipit de autocenzură, și ceea ce poate fi relevat printr-o exprimare aerisită, neconvențională
habar n-am dacă am reușit, dar asta era ideea
mulțumesc

eu cred că ai putea să scapi de exprimări inestetice precum \"ca și cum\"
e un poem frânt cumva acolo la mijloc, din cauza acestor scăpări
uite ce-ți sugerez eu:
\"toate-mi stau deasupra capului
de parcă ce se întâmplă
ar fi din cauza mea\"
e o supoziție acolo, nu crezi?