Gelu Diaconu

\"și toți locuitorii vilelor cu turnuleț în frunte\"

Un sfat de \"trei la zece mii\" : lasă-te păgubașă, nu are niciun rost. Eu prefer \"galeria cu viță sălbatică\" a lui Țoiu, sigur ăștia n-au auzit de ea. Gelu.

Dane:
înțeleg ce vrei să spui, dar mai știu că și tu știi și înțelegi în egală măsură că expresia \"merge la frizer\" e una comună, deci repetiția nu se pune
cât despre bătrânețe, m-am gândit la vikingi, care aveau ei o teorie despre viermi
see you in Valhalla

Mishu:
nu cred că este om care să nu se fi gândit măcar o dată, fie și involuntar, la resurecție sau la acel 1 din agendă, care poate să însemne un nou început, nu neapărat o nouă viață

Nicolae:
aprecierea ta mă onorează, cu atât mai mult cu cât ea vine pe un text resuscitat
mă bucură faptul că ai observat că aici e atâta viață, deoarece până la urmă asta este esența, anume nevoia de a trăi, de a exista chiar și în condițiile date

Mahmoud:
Borges parcă a spus că e păcat să umpli pagini nesfârșite, când poți spune totul în câteva cuvine

Liviu:
așa este cum spui

Vasile:
și eu mă bucur că m-ai descoperit, deși eu cred, fără falsă modestie, că la mine nu este nimic mai mult decât ai putea să găsești prin alte părți
cât despre unicitate, ai dreptate din punct de vedere fizic

Victoria:
poemul se referă la gelu, care este un fel de mopete adaptat secolului 21, deci cei despre care vorbești să se descurce cum pot

vă mulțumesc tuturor pentru opinii și vă doresc un an nou cu multe împliniri
LA MULȚI ANI!

Mugur:
în general ludicul nu mă prinde, dar nici genul de scriitor ascet nu sunt (gen pe care cărtărescu l-a evocat în jurnal), însă ceea ce mă surprinde, și asta e o chestie cumva legată de diversele păreri primite pe marginea textelor mele, este faptul că, mai devreme sau mai târziu sunt raportat la acest tip de optzecism, care în cenaclul lui Țuglea de la Constanța m-a făcut să mă simt de parcă eram contaminat cu cine știe ce boală rușinoasă
cu interacțiunea sunt de acord până la un punct, probabil e vorba despre acea teamă de exhibiționism literar, care mă face să fiu destul de neîncrezător, nu știi niciodată cu cine vorbești etc.
de charles larson nu am auzit, e încă unul din golurile mele pe care cândva, poate, am să-l umplu
ca să te parafrazez, îmi place acuratețea comentariului

Vasile:
am exprimat corect acea idee probabil datorită faptului că am urmat un liceu de specialitate, cât despre \"sâmburele inspirator\", ei bine am renunțat de multișor la el, mă mulțumesc doar cu ce vine la întâmplare, cu senzațiile indicibile care îmi direcționează inspirația
în final era doar o comparație care voia să sugereze delicatețea acelui genist, care mânuiește materiale foarte instabile

Dana:
cu titlul a fost taman invers, dar eu zic că nu are importanță de vreme ce textul ți-a plăcut
te salut și eu

Aurel:
interesantă abordarea ta, mulțumesc pentru vizită

Alexandru:
eu am vrut mai degrabă să mizez pe jocul umbrelor, pe ideea de alunecare abruptă și rapidă a întunericului pe muchia blocului, întuneric care înghite tot, plus fuga din calea lui, care de fapt este o altă fugă, interioară, teama că \"ea\" a dispărut deja
pe de altă parte este corectă afirmația ta legată de acel transfer afară-înăuntru, chiar dacă eu nu m-am gândit la un astfel de sens
mulțumesc pentru semn

Emilia:
știu, cred, destul de bine la ce te referi
în opinia mea poezia douămiistă nu mai poate surprinde dacă merge în continuare pe aceeași rețetă
lucrurile se schimbă mult mai rapid decât înainte, când lâncezeala specifică spațiului nostru mioritic a dus la acel asincronism de care tot vorbesc criticii, criticându-l, la acea întârziere față de literatura care se scrie afară
dar poate că este vina mea că văd lucrurile altfel

Dorin:
mulțumesc pentru solidaritatea exprimată generos

Emanuel:
numai bine și ție

Claudiu:
veștile bune de la malul mării mă bucură întotdeauna, cu atât mai mult cu cât de când Mugur Grosu și Dan Mihuț au schimbat litoralul cu malurile Dâmboviței, am senzația că marea a venit la București

Ștefan (sau George, spune-mi tu):
colocvial există și la Eminescu, deci nu cred că asta este problema
delimitarea proză-poezie a fost dezbătură de marii generali ai criticii, până acum s-a ajuns la un armistițiu, dar nu s-a trasat o graniță

mulțumesc tuturor pentru aprecieri

Laurențiu:
am corectat acolo, ai avut dreptate, e mai bine acum
de altfel, minitextele astea pot suporta modificări, deocamdată sunt la cald
mulțumesc ptr precieri

Liviu Ofileanu:
pot înțelege criticile, nu și miștourile de 2 lei
plus că expresia \"iz de poezie\" e cam ruptă din hazna
mulțumesc ptr trecere

Liviu Morar:
are importanță că tigaia era țigănească în măsura în care acum vreo 30 de ani nu găseam altceva în magazinele de stat, e adevărat, lucrurile s-au mai schimbat, dar unii rămân încleiați în trecutul lor, nu că acum realitățile ar fi mai faine, dimpotrivă
cotidianul va avea întotdeauna ce oferi, plus că ar fi corect să observi faptul că în personala asta am vrut să surprind un alt tip de cotidian, cel pe care mulți l-au uitat, de parcă lumea ar fi început cu 1989
mulțam de părere

Marius:
toți ar trebui să rămânem un pic copii, altfel ne-am pierde definitiv umanitatea
dacă textul ăsta a reușit, măcar un pic, să te ducă cu gândul la copilărie, înseamnă că și-a atins scopul
mulțumesc

Ioan:
ai dreptate, o să mă gândesc serios la ce mi-ai spus
mulțumesc pentru observații

Ioana:
chiar asta am vrut în final, să rup textul de monotonie
mulți dintre noi își amintesc poate că, la periferie, după amiezele de vară erau groaznic de plicticoase, cu veșnicele îndemnuri ale părinților la \"somnul de după amiază\"
nu exista trafic, iar dacă blocul era aproape de strada principală, la fiecare jumătate de oră se auzea huruitul autobuzului
asta ne scotea oarecum din amorțeală, ne făcea să ne gândim că trebuie totuși să facem ceva
de obicei făceam boacăne, desigur
mulțumesc pentru aprecieri

că ți-au plăcut, evident, sorry

în principiu pe acea senzație de tristețe grea pe care ți-o dă imaginea unui cartier sărac, cum este ferentariul pe care-l evoc aici
era o stradă lungă, dreaptă, care ținea de la complexul comercial până la capătul autobuzului
pe înserat, îndeosebi în zilele de vară, strada asta era atât de vie și totuși îți inducea un sentiment de abandon sufltesc atât de acut, încât trebuia să fii copil ca să treci cu acea detașare specifică de acele momente
ar trebui să vezi locul respectiv, care încă există, eu l-am revăzut după 30 de ani și am retrăit senzația aceea copleșitoare din trecut
ce am greșit aici este faptul că nu am creionat îndeajuns acest lucru, am lăsat totul la îndemâna sugestiilor, care ptr mine sunt puternice, dar care, în cazul în care nu-și păstrează pregnanța și în cazul cititorului, diluează esența întregului poem
prb este că eu am o gândire mai degrabă epică, îmi trebuie material k să-mi expun povestea, pericolul fiina acela că, atunci când prezint doar frânturi, să nu se înțeleagă mare lucru iar mesajul să nu ajungă în totalitate la cititor
poate am greșeli, nu mai corectez, ptr că sunt f obosit

Mihai:
vreau să te rog, înainte de toate, să îndrăznești de fiecare dată când simți că ai ceva de spus, indiferent ce, poți să dai cu textele de pământ, poți să fii reticent, fii tu, pentru că am nevoie de acel ochi care poate să observe orice scamă pe care eu, din subiectivism, o ignor
plus, mi-a venit ideea asta, care poate să prindă contur sau nu, poate să existe până mâine sau în eternitate, nu știu, e o chestie care simt că a fost denaturată de poeții de curte care au deformat substanțial și ireversibil imaginea muncitorului român
ce-mi doresc este lucrul ăsta, să fac un portret, dacă vrei, sau o relatare de la fața locului, așa cum am trăit-o, de aici și senzația de reportaj pe care ai avut-o
poate sunt incoerent, dar cam asta e ideea

George:
sunt de acprd cu tine, am smțit același lucru când am scris, mi-am bătut capul, dar dacă îi scot din schimbul trei, se schimbă lucrurile, mai bine îi las deocamdată în schimbul unu, deoarece mi s-a întâmplat chiar mie, când eram muncitor în uzinele patriei, să ajung acasă din schimbul unu, după mai mult preumblări, nu la apus, ci mult mai târziu
plus că mai știu anumite faze și de la tata, care, în sfârșit, venea uneori ceva mai târziu, un pic pilit, și era amuzant, etc
mulțumesc pentru îndemnuri

totul vine cumva de aici:

gelu muncește


la întreprinderea vulcan și se trezește devreme
04.30 a.m. & îi este teamă să se privească în oglindă
& apa rece îi desenează o mască
pe care o va redescoperi
abia după douăzeci de ani
când lucrurile se vor fi schimbat demult

gelu tânăr vs. gelu bătrân

04.45 a.m. în bucătărie cu ceaiul fierbinte în aerul înghețat
apoi 05.00 a.m. în stația de autobuz
înconjurat de aceleași siluete cenușii

& 06.20 a.m. gelu intră pe porțile întreprinderii vulcan
fluierând a pagubă

e doar începutul unei idei, textul ăsta poate să reziste sau nu celor care vor veni, așa cum, în antipoeme, foarte multe nu au trecut de tăieturile finale
totul vine din altă parte, și da, e o relatare de la fața locului, dar de acum patruzeci de ani, iar unii poate ar fi interesați, mai știi?

Mihai:
am modificat acolo, sună mai bine într-adevăr, îmi rămâne doar să precizez că eu sunt, în esență, un optzecist, dar un optzecist adaptat, mulțam de sfaturi

Petru:
nu-l cunosc pe vlad drăgoi
mă bucur că ți-a plăcut textele mele, se întâmplă destul de rar în ultima vreme ca un nou venit aici să-mi aprecieze poemele, mulțumesc

atunci, fără ultimul vers
dar ce mă fac cu titlul?

am vrut să închei cumva, e un vers concluziv, poate că ai și tu dreptate, să vedem, nu vreau să judec acum, la cald
te salut și eu, ai fost cam scump la vedere în ultima vreme, pe unde umbli?

te-am omis fără să vreau, deși îți citisem comm-ul
mi-ai amintit de o idee năstrușnică pe care am avut-o cu câțiva ani în urmă, și anume aceea de a crea un curent neoromantic în poezie, o îmbinare cu elemente postmoderne care să dea în același timp senzația de vechi, de prăfuit, dar și de nou, cu expresivitatea limbajului curent
mulțam de vizită

Ela:
știi deja că nu e nicio problemă, oricum surpriza a fost mare, îți mulțumesc încă o dată

Dorin:
chiar mă gândeam la tine și la felul cum reușești să fii imparțial, când ai de criticat, critici, când lauzi, lauzi, fapt care mi se pare lăudabil din punctul de vedere al obiectivității, mulțam

Andrei:
nu știu dacă a fost un semn de la Dumnezeu, cert este că întâlnirea cu Gorzo m-a reconfortat, m-a scos din ale mele, mai cu seamă că nu veneam din cel mai frumos loc de pe lumea asta, dimpotrivă

Carmen:
fac tot timpul infuzie de realitate, îmi place să observ, să văd totul, de ex când merg cu autobuzul sau cu tramvaiul mă uit tot timpul pe fereastră, tocmai pentru a surprinde ceva care ar putea fi fructificat mai târziu, asta e sursa principală, materia primă, relitatea imediată, cotidianul

comentariul tău nu mă surprinde, chiar aș putea să spun că îl așteptam într-un fel, de vreme ce acest text a fost recomandat
vreau să fiu la fel de franc cu tine, așa cum ai fost și tu
mă supăr foarte greu pe cineva, și de cele mai multe ori îmi trece, deoarece nu sunt deloc un om ranchiunos, dimpotrivă
cu tine voi face o excepție
de aceea îți spun răspicat că nu ești binevenit pe pagina mea
iar dacă ai să revii, nu am să-ți mai răspund, indiferent de natura comentariului
de asemenea, foarte \"amical\"

eu am spus de mai multe ori, sunt un voyeurist, și nu neapărat în sensul erotic al înțelesului acestei expresii, deși e un lucru dovedit că instinctele bărbaților nu s-au schimbat foarte mult față de homo sapiens, e și aici o formă de cunoaștere, what you see is what you get, cum spun americanii
am făcut, și nu o dată, experimente de genul merg la o terasă sau în parc, stau la o masă sau pe bancă și privesc ce se întâmplă, apoi scriu la cald ce văd
este un experiment pe care ar trebui să-l facă mulți poeți care scriu despre zăpadă în timpul verii
poezia cotidianului mă interesează, nu am făcut niciun secret din asta, iar simplitatea textelor îmi definește scrisul, indiferent de gen
chiar dacă mai fac experimente care, fie vorba între noi, au fost aspru criticate, ca de pildă track-urile din antipoeme, experiment considerat, pe mai multe voci, un eșec
imaginează-ți tu, care știu sigur că ai citit cu atenție cartea, cum ar suna antipoemele fără track-uri
de aceea, aș vrea, cu permisiunea ta, să reproduc aici un text scris cu foarte mult timp în urmă, când eram foarte tânăr, ca dovadă a credinței mele în simplitate și limbajul direct, pe înțelesul tuturor

Aniversare

Stai o clipă
vreau să te conduc numai până la capătul acestei alei
poleite de ploaie;
înțeleg,
ești foarte mirată, în mod îndreptățit aș spune,
am însă nevoie de tine doar până
la capătul acestei alei interminabile,
pentru că în seara asta adevărurile se spun în doi,
nu contează că suntem străini
unul față de celălalt
sau amândoi față de univers.
În seara asta, trebuie să știi


sunt foarte trist și dezorientat.
Oameni grăbiți trec pe lângă noi
privindu-ne mirați,
cu respirațiile oprite,
ca pe niște exponate rare.
Nu le da importanță,
mai rămâi un pic,
deoarece cu adevărat important a rămas doar faptul că
în seara asta împlinesc un anumit număr de ani
și că tu mă vei însoți până la capătul acestei alei.

Tu, o simplă trecătoare necunoscută.

este exact ce spui, o consemnare de jurnal, o personală dacă vrei, deși în felul în care l-am expus, textul înclină către poezie
am trecut de faza cu waters & comp, dar poate găsesc altceva între timp
sunt onorat de vizită