Gelu Diaconu

Nu are importanță faptul că sunteți fideli în continuare spiritului de gașcă și veniți, ca și data trecută, unul după celălalt, messengerul este o modalitate subtilă și eficientă de direcționare a unor astfel de demersuri nu tocmai fair-play.
Nu despre asta vreau să vorbesc însă acum.
Dacă mai ții minte, la Deko ți-am spus că ai talent și că ai tot viitorul în față ca să demonstrezi asta și îmi mențin afirmațiile. Problema ta este că ești mult prea temperamental și încurci deseori sensul mesajelor, probabil dintr-un exces de adrenalină pe care încă nu-l poți controla, ceea ce pentru anii tăi este explicabil. Eu la vârsta ta eram chiar mai rău, inutil să-ți povestesc. Ok, m-ai făcut în toate felurile și nu a fost prima dată. Reacția ta o înțeleg întrucâtva, fiind probabil consecința unor stări incontrolabile, pardonabile în cazul tău. Dan însă are de partea lui experiența, de aceea nu-l pot înțelege și nu cred că voi putea trece peste tot ce s-a întâmplat în ceea ce-l privește. El ar fi trebuit să fie primul care să dea dovadă de tact, însă nu a făcut decât să pună paie pe foc. OK.
Referitor la sfatul pe care mi-l dai, cum că ar trebui să nu mai țin nasul pe sus, știi la fel de bine ca mine că nu sunt un astfel de om și că mai degrabă mă caracterizează discreția și modestia. Nu am pretins niciodată că sunt altceva decât un amator în litere, iar ceea ce fac este doar din pasiune, o pasiune care ține de mai mulți ani decât ai tu. Dacă era ceva de făcut pentru consacrarea mea ca scriitor, asta ar fi trebuit să se întâmple mai demult, ori eu am ajuns la vârsta când alții scot antologii, deci își pot contempla succesul și volumele publicate absolut detașați, fără niciun stres. Din punctul ăsta de vedere am încetat să caut un drum pe care ar fi trebuit să-l descopăr până acum.
Pe acest site am primit sfaturi de la oameni pe care chiar nu-i cunoșteam, iar când mi s-au părut bune nu am ezitat să le urmez. Dacă îmi amintesc bine, chiar și tu ai intervenit cândva pe un text de-al meu. Ar fi o dovadă suficientă ca să te facă să înțelegi că îmi văd lungul nasului și nu mă cred altceva decât sunt. Însă când cineva vine și mă acuză de chestii pentru care nu mă știu vinovat, iau foc. Ține cont de faptul că nu numai tu sau oricine altcineva aveți un ascuțit simț al dreptății. Îmi pun la bătaie întreaga mea credibilitate de om atunci când sunt acuzat pe nedrept de un anumit lucru, evident închipuit, sau dibuit dinadins. Bun.
Acum, referitor la textul de față.
Așa cum se vede treaba, ai realizat că este vorba de trimiteri specifice la trei autori consacrați: Cărtărescu, Blaga, Țupa. Asta se numește intertextualitate. Am vrut să demonstrez că, dacă trei autori de factură atât de diferită pot coexista într-un mod aproape reușit într-un poem de câteva rânduri, atunci înseamnă că în poezie și nu numai este loc pentru toată lumea. Afirm asta pentru că suntem excesiv dezbinați și deseori nu înțeleg în ruptul capului de ce.
Mă rog, poți înțelege ce vrei din toate astea. Poate ne vom întâlni la Deko sau aiurea și vom discuta mai pe larg. Eu rămân, în ciuda a ceea ce crezi tu sau Dan, un om deschis. Rămâne ca și voi să demonstrați că vă aflați pe aceeași poziție, și nu pe una de forță, ca data trecută. Asta este. Numai bine.

\"și toți locuitorii vilelor cu turnuleț în frunte\"

Un sfat de \"trei la zece mii\" : lasă-te păgubașă, nu are niciun rost. Eu prefer \"galeria cu viță sălbatică\" a lui Țoiu, sigur ăștia n-au auzit de ea. Gelu.

Am pierdut al treilea comm, în sfârșit, spuneam că dacă ar fi să ne luăm după ideea lui Țupa, conform căreia fracturismul ar fi un concept revolut, ajungem din nou la Cărtărescu și la mimesisul lui, explicația ar fi una, structural suntem un popor cameleonic, luăm în general ce ni se dă și ne adaptăm la orice situație, problema noului nu ne preocupă decât în măsura în care, apărut prin alte părți, ne poate lăsa cu gura căscată de admirație și nu în ultimul rând de invidie. Poate așa este și cu poeții, unii, mai încăpățânați, se agață de o idee, de un monoideism, vorba lui Camil, alții se adaptează la situații noi. Problema celorlalți este: sunt ei vinovați că deocamdată nu li se oferă nimic?

Viorel:)
De ce să te apropii cu sfială? E un text ca oricare altul, numai că a plăcut ceva mai mult probabil, nici eu nu știu, balanțele în poezie sunt extrem de fragile, se supun unor legi ale gravitației diferite de cele acceptate, sunt deseori imponderabile, așa că te rog, intră fără complexe în transa mea.

Lavinia:)
Despre acel explicativ am spus, este întrucâtva perfectibil și evident asumat. Și nu, nu îmi doresc ca cititorii să devină patetici, nu ăsta este scopul, ci acela al comprehensibilității prin cunoaștere, de pildă Țupa este aproape imposibil în anumite pasaje, însă este foarte logic... așa cum și Kafka dealtfel a fost, dar asta este o altă discuție.
Mulțumesc amândurora.

Dane:
înțeleg ce vrei să spui, dar mai știu că și tu știi și înțelegi în egală măsură că expresia \"merge la frizer\" e una comună, deci repetiția nu se pune
cât despre bătrânețe, m-am gândit la vikingi, care aveau ei o teorie despre viermi
see you in Valhalla

Mishu:
nu cred că este om care să nu se fi gândit măcar o dată, fie și involuntar, la resurecție sau la acel 1 din agendă, care poate să însemne un nou început, nu neapărat o nouă viață

Nicolae:
aprecierea ta mă onorează, cu atât mai mult cu cât ea vine pe un text resuscitat
mă bucură faptul că ai observat că aici e atâta viață, deoarece până la urmă asta este esența, anume nevoia de a trăi, de a exista chiar și în condițiile date

Mahmoud:
Borges parcă a spus că e păcat să umpli pagini nesfârșite, când poți spune totul în câteva cuvine

Liviu:
așa este cum spui

Vasile:
și eu mă bucur că m-ai descoperit, deși eu cred, fără falsă modestie, că la mine nu este nimic mai mult decât ai putea să găsești prin alte părți
cât despre unicitate, ai dreptate din punct de vedere fizic

Victoria:
poemul se referă la gelu, care este un fel de mopete adaptat secolului 21, deci cei despre care vorbești să se descurce cum pot

vă mulțumesc tuturor pentru opinii și vă doresc un an nou cu multe împliniri
LA MULȚI ANI!

Într-o ordine aleatorie (pentru că nici nu este cazul și nici nu cred că ar fi corect să fac uz de taxinomii care oricum sunt vremelnice și subiective), idolii mei se numeau Tora Vasilescu, Ștefan Iordache, George Constantin, Alexandru Repan, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Petre Lupu, Dana Dogaru, Florian Pittiș, Horațiu Mălăele, Virgil Ogășanu, și așa mai departe, să mă ierte cei uitați. Știi de ce se întâmpla asta? Din două motive: pe de o parte nu aveam cum să-l văd pe Jack Nicholson în \"One flew over the cockoos nest\",îar pe de altă parte, iubeam teatrul. Era singura modalitate palpabilă de a avea un contact real cu cultura universală, evident în afara bibliotecilor la care eram înscris, în număr de patru dacă-mi aduc aminte bine. Se juca de fiecare dată cu casa închisă, și-ți trebuiau uneori multe pârghii ca să faci rost de un bilet la un spectacol de ținută. Țin minte că nu prea existau piese puse în scenă pe care să nu le fi citit. Cu toate astea, mă duceam totuși în sălile acelea magice deoarece voiam să văd actorii, voiam să trăiesc spectacolul pe viu. Te asigur că nu am avut ce pierde. Iar dacă unii actori joacă astăzi în telenovele, cred că știi și tu bine că o fac din considerente de supraviețuire. Din păcate actorii sunt și ei tot oameni, cu nevoi și toate cele. Gelu.

Ar mai fi și Dimov cu Țepeneag, din păcate zona lor de exprimare a fost repede sufocată de conceptele retrograde ale vremii. Chiar și optzeciștii, nu?, care mie îmi sunt mult mai aproape, ce să spun, într-adevăr idei au fost, numai că ele sunt istorie, important este ce se întâmplă acum, ori noi avem, vorba lui Cărtărescu, un zid negru în față, nu vedem nimic în perspectivă, de aici și suprasaturarea de care spunea Felix, texte scoase de-a valma pe suportul unui concept care abia mai răsuflă, îi trebuie o oglindă ca să i se vadă aburul respirației.

Mugur:
în general ludicul nu mă prinde, dar nici genul de scriitor ascet nu sunt (gen pe care cărtărescu l-a evocat în jurnal), însă ceea ce mă surprinde, și asta e o chestie cumva legată de diversele păreri primite pe marginea textelor mele, este faptul că, mai devreme sau mai târziu sunt raportat la acest tip de optzecism, care în cenaclul lui Țuglea de la Constanța m-a făcut să mă simt de parcă eram contaminat cu cine știe ce boală rușinoasă
cu interacțiunea sunt de acord până la un punct, probabil e vorba despre acea teamă de exhibiționism literar, care mă face să fiu destul de neîncrezător, nu știi niciodată cu cine vorbești etc.
de charles larson nu am auzit, e încă unul din golurile mele pe care cândva, poate, am să-l umplu
ca să te parafrazez, îmi place acuratețea comentariului

Vasile:
am exprimat corect acea idee probabil datorită faptului că am urmat un liceu de specialitate, cât despre \"sâmburele inspirator\", ei bine am renunțat de multișor la el, mă mulțumesc doar cu ce vine la întâmplare, cu senzațiile indicibile care îmi direcționează inspirația
în final era doar o comparație care voia să sugereze delicatețea acelui genist, care mânuiește materiale foarte instabile

Dana:
cu titlul a fost taman invers, dar eu zic că nu are importanță de vreme ce textul ți-a plăcut
te salut și eu

Din punctul ăsta de vedere nu ai de ce să te îngrijorezi: m-am lăsat de fumat cu ceva timp în urmă. Țigara este doar un leit-motiv al poemelor mele. Lăsând la o parte sfaturile, despre text ce părere ai (în afară de faptul că ți-a plăcut)?

Sunt nedumerit: nu-ți plac filmele lui Bogart? Țin minte că tocmai atmosfera aceea puțin cețoasă le dădea farmecul inconfundabil. Oricum, treptat o să dispară fumul din povestirea mea, mai cu seamă că este dăunător sănătății. Pe de altă parte, te rog, nu trebuie să taci, dimpotrivă, comentează, critică-mi textul dacă este cazul, spune-ți părerea, deoarece trebuie să știi că opinia celor care mă citesc este importantă pentru mine. Vor mai urma destule pagini în care vei vedea probabil de ce te-am rugat să mai aștepți.

ce mă atrage este chiar această imagerie întru câtva arhaică, pentru că nu vine dintr-o sugestie semantică, de altfel nu are nicio legătură cu ceea ce vine din cuvânt, adică dacă spui \"cazan\" nu este un obiect banal, și deci nu am această reprezentare de natură moartă, ci este cazanul de cupru de lângă magazie, răsturnat în noroi, fapt care-l personifică întru câtva prin intermediul notației subtile, lipsite de stridență, a celui care-i consemnează existența
apoi, mai este și un poem despre des-rădăcinare, despre smulgerea dintr-un loc anterior familiar, care între timp, odată cu expirarea unei anumite experiențe, a devenit rece, impropriu, de nerecunoscut
mi-ai trezit anumite nostalgii cu acel \"am vândut apartamentul\", de pe vremea când unii mă considerau un \"poet imobiliar\"
mă bucur să regăsesc tema asta la tine

Aurel:
interesantă abordarea ta, mulțumesc pentru vizită

Alexandru:
eu am vrut mai degrabă să mizez pe jocul umbrelor, pe ideea de alunecare abruptă și rapidă a întunericului pe muchia blocului, întuneric care înghite tot, plus fuga din calea lui, care de fapt este o altă fugă, interioară, teama că \"ea\" a dispărut deja
pe de altă parte este corectă afirmația ta legată de acel transfer afară-înăuntru, chiar dacă eu nu m-am gândit la un astfel de sens
mulțumesc pentru semn

Emilia:
știu, cred, destul de bine la ce te referi
în opinia mea poezia douămiistă nu mai poate surprinde dacă merge în continuare pe aceeași rețetă
lucrurile se schimbă mult mai rapid decât înainte, când lâncezeala specifică spațiului nostru mioritic a dus la acel asincronism de care tot vorbesc criticii, criticându-l, la acea întârziere față de literatura care se scrie afară
dar poate că este vina mea că văd lucrurile altfel

Dorin:
mulțumesc pentru solidaritatea exprimată generos

Emanuel:
numai bine și ție

Claudiu:
veștile bune de la malul mării mă bucură întotdeauna, cu atât mai mult cu cât de când Mugur Grosu și Dan Mihuț au schimbat litoralul cu malurile Dâmboviței, am senzația că marea a venit la București

Ștefan (sau George, spune-mi tu):
colocvial există și la Eminescu, deci nu cred că asta este problema
delimitarea proză-poezie a fost dezbătură de marii generali ai criticii, până acum s-a ajuns la un armistițiu, dar nu s-a trasat o graniță

mulțumesc tuturor pentru aprecieri

Laurențiu:
am corectat acolo, ai avut dreptate, e mai bine acum
de altfel, minitextele astea pot suporta modificări, deocamdată sunt la cald
mulțumesc ptr precieri

Liviu Ofileanu:
pot înțelege criticile, nu și miștourile de 2 lei
plus că expresia \"iz de poezie\" e cam ruptă din hazna
mulțumesc ptr trecere

Liviu Morar:
are importanță că tigaia era țigănească în măsura în care acum vreo 30 de ani nu găseam altceva în magazinele de stat, e adevărat, lucrurile s-au mai schimbat, dar unii rămân încleiați în trecutul lor, nu că acum realitățile ar fi mai faine, dimpotrivă
cotidianul va avea întotdeauna ce oferi, plus că ar fi corect să observi faptul că în personala asta am vrut să surprind un alt tip de cotidian, cel pe care mulți l-au uitat, de parcă lumea ar fi început cu 1989
mulțam de părere

Marius:
toți ar trebui să rămânem un pic copii, altfel ne-am pierde definitiv umanitatea
dacă textul ăsta a reușit, măcar un pic, să te ducă cu gândul la copilărie, înseamnă că și-a atins scopul
mulțumesc

Ioan:
ai dreptate, o să mă gândesc serios la ce mi-ai spus
mulțumesc pentru observații

Ioana:
chiar asta am vrut în final, să rup textul de monotonie
mulți dintre noi își amintesc poate că, la periferie, după amiezele de vară erau groaznic de plicticoase, cu veșnicele îndemnuri ale părinților la \"somnul de după amiază\"
nu exista trafic, iar dacă blocul era aproape de strada principală, la fiecare jumătate de oră se auzea huruitul autobuzului
asta ne scotea oarecum din amorțeală, ne făcea să ne gândim că trebuie totuși să facem ceva
de obicei făceam boacăne, desigur
mulțumesc pentru aprecieri

că ți-au plăcut, evident, sorry

în principiu pe acea senzație de tristețe grea pe care ți-o dă imaginea unui cartier sărac, cum este ferentariul pe care-l evoc aici
era o stradă lungă, dreaptă, care ținea de la complexul comercial până la capătul autobuzului
pe înserat, îndeosebi în zilele de vară, strada asta era atât de vie și totuși îți inducea un sentiment de abandon sufltesc atât de acut, încât trebuia să fii copil ca să treci cu acea detașare specifică de acele momente
ar trebui să vezi locul respectiv, care încă există, eu l-am revăzut după 30 de ani și am retrăit senzația aceea copleșitoare din trecut
ce am greșit aici este faptul că nu am creionat îndeajuns acest lucru, am lăsat totul la îndemâna sugestiilor, care ptr mine sunt puternice, dar care, în cazul în care nu-și păstrează pregnanța și în cazul cititorului, diluează esența întregului poem
prb este că eu am o gândire mai degrabă epică, îmi trebuie material k să-mi expun povestea, pericolul fiina acela că, atunci când prezint doar frânturi, să nu se înțeleagă mare lucru iar mesajul să nu ajungă în totalitate la cititor
poate am greșeli, nu mai corectez, ptr că sunt f obosit

Mihai:
vreau să te rog, înainte de toate, să îndrăznești de fiecare dată când simți că ai ceva de spus, indiferent ce, poți să dai cu textele de pământ, poți să fii reticent, fii tu, pentru că am nevoie de acel ochi care poate să observe orice scamă pe care eu, din subiectivism, o ignor
plus, mi-a venit ideea asta, care poate să prindă contur sau nu, poate să existe până mâine sau în eternitate, nu știu, e o chestie care simt că a fost denaturată de poeții de curte care au deformat substanțial și ireversibil imaginea muncitorului român
ce-mi doresc este lucrul ăsta, să fac un portret, dacă vrei, sau o relatare de la fața locului, așa cum am trăit-o, de aici și senzația de reportaj pe care ai avut-o
poate sunt incoerent, dar cam asta e ideea

George:
sunt de acprd cu tine, am smțit același lucru când am scris, mi-am bătut capul, dar dacă îi scot din schimbul trei, se schimbă lucrurile, mai bine îi las deocamdată în schimbul unu, deoarece mi s-a întâmplat chiar mie, când eram muncitor în uzinele patriei, să ajung acasă din schimbul unu, după mai mult preumblări, nu la apus, ci mult mai târziu
plus că mai știu anumite faze și de la tata, care, în sfârșit, venea uneori ceva mai târziu, un pic pilit, și era amuzant, etc
mulțumesc pentru îndemnuri

totul vine cumva de aici:

gelu muncește


la întreprinderea vulcan și se trezește devreme
04.30 a.m. & îi este teamă să se privească în oglindă
& apa rece îi desenează o mască
pe care o va redescoperi
abia după douăzeci de ani
când lucrurile se vor fi schimbat demult

gelu tânăr vs. gelu bătrân

04.45 a.m. în bucătărie cu ceaiul fierbinte în aerul înghețat
apoi 05.00 a.m. în stația de autobuz
înconjurat de aceleași siluete cenușii

& 06.20 a.m. gelu intră pe porțile întreprinderii vulcan
fluierând a pagubă

e doar începutul unei idei, textul ăsta poate să reziste sau nu celor care vor veni, așa cum, în antipoeme, foarte multe nu au trecut de tăieturile finale
totul vine din altă parte, și da, e o relatare de la fața locului, dar de acum patruzeci de ani, iar unii poate ar fi interesați, mai știi?