atunci l-am întâlnit pe gorzo

nu m-a impresionat. pare o consemnare brută de jurnal, \"fără emoție\", iar întâlnirea cu gorzo e plată ca apa plată. preferam poemele tale disperate și tăcute cu pinkii floizi. mai trec

este exact ce spui, o consemnare de jurnal, o personală dacă vrei, deși în felul în care l-am expus, textul înclină către poezie
am trecut de faza cu waters & comp, dar poate găsesc altceva între timp
sunt onorat de vizită

eu am apreciat însă - indiferent că uzează atât de mult din cotidian si real, în fond acestea sutn doar puncte de sprijin ale discursului, în locul lor ar fi putut fi orice alt nume si orice alte locuri, desi evident că această nevoie de realitate si de cartografiere a zilelor a devenit deja un stil la gelu - ei bine, am apreciat ca foloseste discursul nu doar ca o marturisire de stari/afecte/angoase etc. (desi apar si aici mascate sub aceasta amenintare cu o posibila contaminare mortifera), ci ca o evadare din realul descris. si mai apreciez ca finalul vine mai mult ironic, încheie cumva firul ”superstitiei”. erau faine si cele cu pinkfloizi, indeed, că nu le-am uitat deloc, dar nu pot trece nici peste acest registru (care se regăseste si în volumul lui gelu). mai mult, din ce am mai văzut postat ici-colo, a mai încercat si un altul. deci, scrisul lui gelu se schimba si nu în rău. si e recognoscibilă mâna bine tinută pe literă. si place si simplitatea - care nu pică neam în simplism. si place si că nu e deloc o usurătate, nici banalitate. my opinion.
ela

eu am spus de mai multe ori, sunt un voyeurist, și nu neapărat în sensul erotic al înțelesului acestei expresii, deși e un lucru dovedit că instinctele bărbaților nu s-au schimbat foarte mult față de homo sapiens, e și aici o formă de cunoaștere, what you see is what you get, cum spun americanii
am făcut, și nu o dată, experimente de genul merg la o terasă sau în parc, stau la o masă sau pe bancă și privesc ce se întâmplă, apoi scriu la cald ce văd
este un experiment pe care ar trebui să-l facă mulți poeți care scriu despre zăpadă în timpul verii
poezia cotidianului mă interesează, nu am făcut niciun secret din asta, iar simplitatea textelor îmi definește scrisul, indiferent de gen
chiar dacă mai fac experimente care, fie vorba între noi, au fost aspru criticate, ca de pildă track-urile din antipoeme, experiment considerat, pe mai multe voci, un eșec
imaginează-ți tu, care știu sigur că ai citit cu atenție cartea, cum ar suna antipoemele fără track-uri
de aceea, aș vrea, cu permisiunea ta, să reproduc aici un text scris cu foarte mult timp în urmă, când eram foarte tânăr, ca dovadă a credinței mele în simplitate și limbajul direct, pe înțelesul tuturor

Aniversare

Stai o clipă
vreau să te conduc numai până la capătul acestei alei
poleite de ploaie;
înțeleg,
ești foarte mirată, în mod îndreptățit aș spune,
am însă nevoie de tine doar până
la capătul acestei alei interminabile,
pentru că în seara asta adevărurile se spun în doi,
nu contează că suntem străini
unul față de celălalt
sau amândoi față de univers.
În seara asta, trebuie să știi


sunt foarte trist și dezorientat.
Oameni grăbiți trec pe lângă noi
privindu-ne mirați,
cu respirațiile oprite,
ca pe niște exponate rare.
Nu le da importanță,
mai rămâi un pic,
deoarece cu adevărat important a rămas doar faptul că
în seara asta împlinesc un anumit număr de ani
și că tu mă vei însoți până la capătul acestei alei.

Tu, o simplă trecătoare necunoscută.

relaxarea morbidă din prima parte se mulează perfect pe apariția lui gorzo. cam atât, tonul poemului e relaxat, cam prea relxat după părerea mea. oricum, gelu, nu e unul dintre cele mai bune texte ale tale, dacă înțelegi ce vreau să spun și sper să nu te superi pt franchețe

foarte amical

comentariul tău nu mă surprinde, chiar aș putea să spun că îl așteptam într-un fel, de vreme ce acest text a fost recomandat
vreau să fiu la fel de franc cu tine, așa cum ai fost și tu
mă supăr foarte greu pe cineva, și de cele mai multe ori îmi trece, deoarece nu sunt deloc un om ranchiunos, dimpotrivă
cu tine voi face o excepție
de aceea îți spun răspicat că nu ești binevenit pe pagina mea
iar dacă ai să revii, nu am să-ți mai răspund, indiferent de natura comentariului
de asemenea, foarte \"amical\"

poema imi place imi si imaginez scena cu gorzo dar nu asta e punctul forte al poemei
punctul forte este acest tip de discurs starea pe care o transmite acest discurs iar ela are dreptate cand spune ca nu pica in simplism

ai tu asimilate in text niste elemente neoromantice fundamentale in constructia lui si asa ii da o nota nostalgica calda placuta

sa ai un weekend bun :)

pâi nici nu s-a afirmat că o fi cel mai cel din cele mai cele texte ale lui gelu. că nu facem ici topul celor mai cele texte ale unui autor. duar am remarcat un poem bun, a mon avis, din cele postate. și mai remarc și eu niște schimbări la un autor. și e doar o subiectivitate-obiectivitate asumată. că îl cam citesc pe gelu agale de ceva ani. și aș fi scris cele de mai sus - și multe altele literar argumentate - oriunde, nu doar ici.
în plus, despre antipoeme voi scrie (sorry gelu că afli asta acum, aici, ți-am stricat surpriza). și nu numai despre ele, ci depre poetica lui gelu diaconu. l-am ales ca autor, o mică selecție simplă a mea, ptr o colecție de prezentări. iar acest poem face parte dintr-un grupaj pe aceeași matcă/linie. nu neapărat cel mai bun, dar iată că se susține bine.

poate ca ridicarea sprincenelor inspira dimineata si zorii in care se dezmiarda ea... secretul in matca de enigma misterioasa apare si mai sfant atunci cand se observa drumul in lung si-n lat al unui voiajor: ceasul e cel care conteaza, eveniment mare cu secretia glandelor racoarei- nu vesteste decat frica transformarii in stigmata topirii unei nopti brazdate in scump fum. Se uita spre cer, e putin inorat, e umed si atent, apoi, se concentreaza spre finalul cel mai imbatator... ma uit in oglinda: sa fie un semn de la Dumnezeu?

Un poem care nu se limitează la imagini, aduce emoții, sentimente. Pe lângă faptul că poemul e înfipt cu picioarele în pământ, în realitatea imediat tulburătoare, aduce un aer boem-stingher, un fracturism cuminte care arată cum poezia merge de mână cu tine pe stradă.
Mi-a plăcut: ”și am privit la turlele bisericii elefterie/ fără să simt vreo emoție”. Finalul mi se pare o pildă. Typo „serviciu” din primul vers.
mcm

Ela:
știi deja că nu e nicio problemă, oricum surpriza a fost mare, îți mulțumesc încă o dată

Dorin:
chiar mă gândeam la tine și la felul cum reușești să fii imparțial, când ai de criticat, critici, când lauzi, lauzi, fapt care mi se pare lăudabil din punctul de vedere al obiectivității, mulțam

Andrei:
nu știu dacă a fost un semn de la Dumnezeu, cert este că întâlnirea cu Gorzo m-a reconfortat, m-a scos din ale mele, mai cu seamă că nu veneam din cel mai frumos loc de pe lumea asta, dimpotrivă

Carmen:
fac tot timpul infuzie de realitate, îmi place să observ, să văd totul, de ex când merg cu autobuzul sau cu tramvaiul mă uit tot timpul pe fereastră, tocmai pentru a surprinde ceva care ar putea fi fructificat mai târziu, asta e sursa principală, materia primă, relitatea imediată, cotidianul

te-am omis fără să vreau, deși îți citisem comm-ul
mi-ai amintit de o idee năstrușnică pe care am avut-o cu câțiva ani în urmă, și anume aceea de a crea un curent neoromantic în poezie, o îmbinare cu elemente postmoderne care să dea în același timp senzația de vechi, de prăfuit, dar și de nou, cu expresivitatea limbajului curent
mulțam de vizită

Ma bucur sa aud si sa observ ca poetica cotidianului prinde aripi. Sint alaturi de tine, Gelu. Voi posta chiar azi ceva asemanator, putin diferit de ce-am postat pina acum. Poemul se numeste Eu, baiat timid

mai gelule mai, nu mi-a placut intro-ul poeziei, dupa aia am citit, ca sa vad ce faci cu gorzo si, desi am zambit pe sub mustata desenata cu dermatograful, totuși nu, mai, gelule, nu. ti-as spune si de ce, dar mi-e nu stiu cum.

*(a nu se intelege ca sunt in termeni familiari cu gelu, e doar un fel de a spune lucruri)