cântec pentru johnny (2)

Cântecul acesta, al doilea, e mai diferit față de primul - observ aici o decantare a tuturor elementelor ce formează textul, a sentimentelor și a senzorilor, pentru a percepe totul ca pe o lovitură în creștetul capului. De asemenea, textul dispune de tablouri vii, mai vechi de care îmi aduc aminte cu drag (faza cu muștele și vișinata) și o liricitate specifică textelor tale. Tenta sepia se păstrează ca și la primul poem iar cadrul integral este unul simplu fără artificii, ceea ce îi oferă un punct în plus.

Cheers!

\"biroului\" în loc de \"birolui\"

Chestia cu vișinele îmbibate de alcool, mâncate de copii, nu este un clișeu, este folclor - de-a dreptul, așa cum este și anecdota cu mâncatul cârpei de spălat vasele de către bețivul înfometat, ajuns acasă. Și atunci, despre ce inocență a copilăriei(inocență ce ar mai salva textul de la banalitate) se mai poate vorbi? Una mimată? Calchiată? Trecând peste aspectul prozos al textului, încadrat, totuși, la secțiunea poezie, peste această marotă a autorului - cu întoarcerea la copilărie, care, pare-se a dat în manierism, nici măcar elementele biografice, ce încearcă să-l alinieze unei tendințe - numite, pompos, biografism, nu pot convinge. Miza unor astfel de texte este sinceritatea, nu clișeismul. Sănătate!

P.S. \"cristalul biroului\"?! Haida, de!

La primul impact as fi zis că poemul e prea monoton așa cum părea timpul copilăriei noastre, dar în final \"autobuzul 117 se auzea trecând greoi/ pe strada albă din fața blocului\" și i-a dat viață, atmosferă de autentic, de viu, cu strada albă scorojită de căldura verii. Bun text, de reco.

Marius:
toți ar trebui să rămânem un pic copii, altfel ne-am pierde definitiv umanitatea
dacă textul ăsta a reușit, măcar un pic, să te ducă cu gândul la copilărie, înseamnă că și-a atins scopul
mulțumesc

Ioan:
ai dreptate, o să mă gândesc serios la ce mi-ai spus
mulțumesc pentru observații

Ioana:
chiar asta am vrut în final, să rup textul de monotonie
mulți dintre noi își amintesc poate că, la periferie, după amiezele de vară erau groaznic de plicticoase, cu veșnicele îndemnuri ale părinților la \"somnul de după amiază\"
nu exista trafic, iar dacă blocul era aproape de strada principală, la fiecare jumătate de oră se auzea huruitul autobuzului
asta ne scotea oarecum din amorțeală, ne făcea să ne gândim că trebuie totuși să facem ceva
de obicei făceam boacăne, desigur
mulțumesc pentru aprecieri

imi place cu un singur amendament. trecea greu in penultima strofa / trecea greoi in ultima.

E interesant cum un \"cristal\", \"săreau ca proastele\" și toată strofa a doua, salvează, de fapt dă sens strofei întâi. E o notă diaristică, dar care primește valoare poetică datorită micilor artificii bine alese.

Cred că la strofa a 4-a ar trebui nearticulat, \"bondari\". \"Bondarii\" chiar îi și auzi bâzâind, dar senzația din poezie e că \"auzi bondari\". Cred. Altfel, nota de umor e deplină, iar stilul telegrafic lansează mai departe poezia spre atenția cititorului.

Același efect de care spuneam la început e dat de strada \"albă\". Autobuzul 117 răzbătând \"greoi\" prin cele 39 de grade, nu e decât un detaliu de sezon, și astfel \"cântecul pentru johnny\" e acum complet.

Gelu,
am citit cu placere. un poem al citadinului, timpul copilariei regasite. cele cateva note, discordante, in/de construcie, iti revin tie.