Gelu Diaconu

doar drum alb înainte. copaci răzleți de o parte și de alta capete și trupuri mișcându-se simultan la câte o denivelare și scrâșnetul roților în urechile lui. pleoape grele în amurg cu trenul

& se întoarce din drum nu are nevoie decât de capătul tramvaiului 41 cu lumea lui pestriță și cu singurătatea orei 05.30 a.m. când pleacă la schimbul 1 sau de șantieriștii care-și fac

aveam vacanță până pe 10 ianuarie imediat după revelion toți prietenii au intrat în pământ unii pe la țară alții la munte tipele ținute în case de mamele lor pentru treburi casnice și

știu cum sună sau cum ar putea fi percepute fazele astea într-o chestie limitată gen nu-mi pasă nu vreau să aud m-am săturat m-am plictisit ok zic ok nu e nevoie să-mi asculți discursul

dar mai înainte de toate își dorește o scenă pentru ca ieșirea să fie ca o explozie deși e foarte liniștit căci pe chipul lui nu tresare niciun mușchi și nimic nu sugerează abandonul sau

câteva zile libere și o privire aruncată pe fereastră suficient pentru o depresie acum știu că treaba cu așezatul pe trotuar a devenit periculoasă automobilele vin mereu șoferii înjură din

ratarea vine sub forma unei bule argintii care plutește prin fața ochilor ca apa în imponderabilitate când o sparg din ea explodează mii de emoticoane cu dinții rânjiți înțeleg că e

o bere la cutie și două sute de grame de alune reprezintă tot ce-i trebuie unui bărbat într-o seară anostă mă privesc în oglindă am cearcăne violacee sub ochi sprâncenele îmi sunt ca două

acum toată lumea e a ta ești în oraș visezi de mult timp să mergi pe străzi sub ninsoarea electrică e bine tragi aer în piept un pas sprinten pe bordură automobilele trec pe lângă tine &

Grădina era mereu plină, rumoarea parcă se amplificase, după-amiaza aluneca ușor înspre seară, cu toate că soarele încă mai penetra rămurișul umbros, ca printr-un acoperiș găurit. Lumina devenise

Grădina Lido pare locul ideal de refugiu pentru bucureștenii nimeriți prin centrul orașului într-o după-amiază atât de călduroasă. Chiar dacă pare plină până la refuz, oamenii continuă să

plictiseală în ziua asta de aprilie sticla de vin pe care am golit-o aseară stă aruncată într-un colț e soare afară și constat că mă lasă memoria din ce în ce mai mult m-aș duce să

noapte cu umbre nelămurite urme solitare în zăpadă trecând de pe un trotuar pe celălalt ca într-o beție o legănare a pământului ce-și scutură cerul de stele prea multe copacii de sticlă

mi se părea că cerul se lipise de trotuar autobuzul 105 înainta fantomatic prin ceață înghesuiți unii într-alții oamenii își prelungeau somnul înainte de schimbul 1 # după amiază în

liniile de forță dintre trupuri începuseră să capete forma desenelor de gheață de pe ferestre atunci am început să micșorăm distanțele cu mișcări încete și aerul rămânea în urma noastră ca o

trebuie să fiu puternic sunt motive suficiente să-mi fac provizii câte puțin din toate lucrurile care există o umbră mi se strecoară pe sub tălpi e zgomot de pași în alergare ganguri în