Poezie
numele lui fie gelu
- se dedică tatălui meu -
1 min lectură·
Mediu
doar drum alb înainte. copaci răzleți de o parte și de alta
capete și trupuri mișcându-se simultan la câte o denivelare
și scrâșnetul roților în urechile lui. pleoape grele în amurg
cu trenul care urmează. cu orașul care îl așteaptă
pregătit să-l primească în aerul lui. pe străzile lui prăfoase.
dar nu e timpul încă. soarele încălzește iar el ar vrea să știe
cum a fost înainte. acei ani de inconștiență pe care
ar fi vrut să-i cunoască. omul ale cărui haine
miros a plumb și a tipografie. el și o siluetă încă tânără
mergând împreună de la stație înspre gară. și soarele
printre pomii de pe marginea drumului. ar fi dat orice
să știe cum a fost. acei ani pe care i-a pierdut
din care nu a rămas decât bărbatul care-l ținea de mână
ai cărui pantofi scârțâiau în pietrișul alb
drum pe care și-l amintește așa cum își amintește
cum îl purta pe umeri când veneau seara spre casă
când privea luna care era mereu înaintea lor
și ar fi vrut să alerge atât de repede încât
să-i întreacă discul care luneca printre crengile nemișcate
024
0
daca textul asta e de atelier exista numai o explicatie... autorul l-a pus aici...
si chiar intreb.