psihedelic

\"Ganguri în care lumina taie oblic întunericul\" mi se pare a fi versul cel mai plin de prospețime dintre cele pe care le-am citit de doi ani încoace. În rest nu pot spune că m-a emoționat în vreun fel poemul, poate doar, puțin începutul, cele 5 versuri.

mie tecstu mi se pareun fel de trainspotting. faza de inceput cu tre sa fi puternic (ca sa te lasi) si proviziile pare fix de acolo.

strofa a doua e renuntare dorinta stingerea ei, efectiv infrangerea.

finalul imi place, fiidca totul se transforma in praf, e ca si cum neputiinta ta devine o putere de a invinge lumea cu pacatul tau, de a impune propria conditie tuturor, ca o acceptare sau ca o lipsa de vinovatie.

dar prabusirea ramane prabusire.

cam asa vad io tecstu. acu nu stiu, imi place cum e scris, e suficient de aliptic cat sa treci de cateva ori peste el intrebandu-te ce vrea nenea care l-a scris, si e si putin touchy, cu psihedelice si prafuri albe. ce-i pot reprosa e faptul ca e un film cam auster, e destul de alb-negru si e mut, fara muzica.