Poezie
psihedelic
1 min lectură·
Mediu
trebuie să fiu puternic
sunt motive suficiente
să-mi fac provizii
câte puțin din toate lucrurile
care există
o umbră mi se strecoară
pe sub tălpi
e zgomot de pași în alergare
ganguri în care lumina
taie oblic întunericul
pași care vin
pași care se îndepărtează
fără trup care să taie aerul
fără mâini care să pipăie zidurile
și fără ochi pentru vederea
acelor lucruri
de trebuință
curând va fi dimineață
și noua zi cu dogoarea ei
de gură cuprinsă de febră
un glob orbitor pe care-l voi sparge
pe care-l voi fărâmița
praf alb deasupra orașului
& oameni în extaz cu mâinile
ridicate în aer
dansând pe automobile
dansând pe străzi
pe terasele blocurilor în parcuri
pe trotuare praf alb de trebuință
în sângele meu alb ca o prăbușire
024
0
