doar eu

Aseara ma uitam in ochii unui caine si el in ochii mei si ma intrebam oare cainele stie ca ne uitam unul in ochii celuilalt? Ochi mistici. Ar trebui sa facem si noi, poetii, ceva practic. Sa construim ceva. Un vapor. O barca. O banca. O singuratate intreaga. Cam asa am inteles. Frumos text.

poetic de vedere, este cel mai reușit text / poem de fapt al tău, și ca stare, și ca atmosferă, și ca ideatică, și ca imagine, și ca mesaj, și ca realizare. poate mă înșel, dar poate nu, cert este că îl apreciez tare mult, din toate poeziile tale postate aici, până astăzi.
mon sourire,

Ela

Alina:

am văzut în ultimele zile zeci de poze de la un adăpost pentru câini aflat la periferia bucureștiului
ei bine, acele poze m-au pus pe gânduri și m-au făcut să-mi pun serioase întrebări referitoare la \"superioritatea\" rasei umane
sunt fapte care zdruncină în conștiința unui om exact acele lucruri despre care se credea că sunt tabu-uri
mi-a fost zgândărit, fără falsă ipocrizie, acel tip de sensibilitate pe care o ținem, din aceeași ipocrizie, ascunsă de ochii lumii, ca să nu se creadă că suntem slabi
în ochii lui Dumnezeu vom fi probabil întotdeauna slabi
prezența ta aici e o plăcută surpriză, pentru care îți mulțumesc

Ela:

coroborat cu cele spuse mai devreme Alinei, cred că-mi face bine, paradoxal, o anumită stare de suferință, de mizerie sufletească și de anxietate
probabil că acesta este teritoriul intim în care mă simt cel mai bine
poate că nu voi mai scrie niciodată un astfel de text sau poate că va mai trece mult timp până când o voi face din nou
ideea este că aprecierile tale , nu mă tem să o spun, vin într-un moment în care aveam realmente nevoie de așa ceva
și mă onorează, deopotrivă

vă mulțumesc foarte mult

meritul este al tău, al poetului și omului ce ești.
trăindul și Dumnezeul omului și al suferințelor lui ne sunt date. da, se pare că ne mișcă în ultima vreme aceeași lege, mă refer la tot mai departele uman/omenesc și tot mai firescul naturii. dar poate așa a fost mereu și abia amu, după o vârstă, vedem ceea ce și antecesorii noștri au tot avut a vedea. din nefericire.

am ezitat să las semn atât de deschis mai devreme, dar e bien că am urmat intuiția.

am recitit poemul, are același lăcaș bun în criticosul ce sunt. mulțumesc

Ela

domnule gelu,
mă surprinde plăcut trecerea ta prin \"teritoriul intim\" în calitate de observator, înarmat cu multă sensibilitate \"zgândări\" acolo unde ar trebui să doară pe mulți. din poziția de obervator care poartă \"răsăritul\" în rucsac, (chiar asta încerci să faci în poem)ne amintești condiția umană, starea de suferință prin care trecem mare parte. și iată de ce nu mai eate un \"teritoriu intim\" ci unul pe care călcăm cei mulți...

poemul e unul superb, adevărat cu trăiri în care se regăsesc cei mulți
este lăudabil faptul că ați reușit, prin cuvinte simple chiar straniu de simple, să aduceți condiția umană în arenă...

\"cineva care să-mi spună o vorbă
cineva care să-mi dea senzația că sunt o ființă vie\"


mă bucur că am avut posibilitatea lecturării unui poem cum mai rar am citit în ultimul timp. prin acest text ați făcut un serviciu poeziei

stimă și sinceritate,
teodor dume,

asteptarea nu e deloc ca in filme, doar calatori,cam asta se intampla cu orice asteptare, indiferent ca e pe peron, pe banca sau acasa.doar tu si o voce poate prea familiara. mi-a placut. ochii mistici ai cainilor. par sa treaca dincolo de realitate.
in sfarsit un poem care intra la categoria recomandate doar pentru ca e un poem reusit si nu doar ca este un anume autor.
mcm

Teodor:

undeva, într-o carte pe care am scris-o și care zace poate de prea mult timp într-un sertar, spuneam că teritoriul intim odată descoperit nu ar mai putea fi decât un teritoriu cucerit
se pare că m-am înșelat, probabil confesiunea, facută cu artă, ca Rousseau, aduce în față teritorii necunoscute, care astfel revelate surprind pe cei care rezonează și condamnă ermetismul definitiv la exil
dincolo de laude rămâne bucuria faptului că nu-mi porți pică pentru disputa pe care am avut-o, atitudine demnă de un gentleman
mulțumesc

Carmen:

acei ochi trec de realitatea pe care noi o recunoaștem ca fiind unica posibilă, în virtutea unei supremații a spiritului
numai că, reducând totul la acel real oferit din belșug de proximitatea străzii, care nu are nimic în comun cu nicio teorie ontologică, ne punem deseori întrebarea: dar animalele, dacă sunt creaturi ale lui Dumnezeu, nu au și ele suflet? nu simt și ele, ca și noi, tristețea, durerea, abandonul, dezrădăcinarea?
poemeul ăsta este în principal despre oameni, despre singurătăți și despre goliri de sens, dar spune ceva în final care poate face o sprânceană să se ridice a mirare
mulțumesc mult ptr opinie

uite, eu un câine cu ochii mistici nu mă așteptam să găsesc la tine în veacul vecilor și nici nu cred că e de bun augur. adică te duci înapoi și te duci cam strâmb.

ps. ștergerea textelor atrage după sine scăderea nivelului, îmi pare rău că trebuie să te atenționez.

mă bucură și mă onorează totodată aprecierea ta, mai cu seamă că ai găsit patru motive pe care le consideri întemeiate întemeiate
îți mulțumesc foarte mult

deoarece voi continua să-mi șterg textele pe care nu le voi mai considera reprezentative la un moment dat
cât despre direcția spre care mă îndrept, asta este o chestiune care mă privește direct și personal
ok, asta este, mulțumesc ptr atenționare și pentru opinie

normal că te privește direct și personal. evident, nu mă așteptam din partea ta la reacția asta. unu, textele reprezentative te privesc direct și personal, țin de modul onest de a gestiona atât ceea ce scrii cât și ceea ce-ți spun alți indivizi, altceva spun însă regulile acestei comunități. problema e că tu ștergi absolut toate textele;
doi, cât privește părerea mea, dacă orgoliul tău trece prin faze chix, pot să tac. păcat de navralgiile astea care ne doboară din când în când.

ci de faptul că nu-mi place să fiu arătat cu degetul sau să fiu amenințat că mi se ia jucăria dacă nu trec la colț
dacă așa scrie la regulament, nu mă aștept să fiu tratat altfel, nici nu îmi doresc așa ceva
numai că, așa cum am spus mai devreme, voi șterge în continuare texte, iar dacă acest fapt intră în contradicție cu conveniențele, so be it

Gelu,
te citesc cu placre. un poem introspect, cu miza si mesaj. in cuvinte simple, fara cautari inutile, reusesti sa redai acea forma ascunsa, interioara, a conditiei umane. felicitari. remarc atitudinea ta corecta, verticala, fata/in de acest site.

cu prietenie,

de ce sa iti stergi textele? si cum adica sa nu le mai consideri reprezentative? momentul in care cel ce face se apuca de distrus este un cosh pe fata literaturii, a artei in general.

si poemul de fata este slab sa fim seriosi.... sunt 6000 de poeti ca tine in romania si toti scriu bine, de aici si confuzia. insa nu ajunge sa scrii bine poezie ca sa fii poet. directia pe care te indrepti tu acum este problema ta asa este dar sa spui asta si apoi sa zici ca iti stergi textele care nu te mai reprezinta este o meschinarie. textele pe care le stergi te-au pus spre directia spre care te indrepti. dar asta este problema ta cu tine.

eu am o singura intrebare pt tine si tare mi-ar placea sa imi raspunzi sincer, CAND AI DEVENIT POET, INAINTE SAU DUPA CE AI SCRIS TEXTELE PE CARE VREI SA LE STERGI?

si acum sa revin la text pentru a nu face afirmatii gratuite cum se obisnuieste pe aici.

poemul tau seamana cu mormantul unui poem. el nu are nimic viu. poate doar steluta aia galbena pe care ti-a asezat-o pe cruce un foarte bun prieten. sau poate ma insel si a fost un necunoscut ce te-a confundat. se vede ca te-ai apucat sa scrii poemul fara sa stii incotro merge, adica asa cum reiese din text ai fost singur si in fata poemului, in nici un caz nu ati fost impreuna.

iti plangi de mila de la inceput pana la sfarsit, te minimalizezi absolut gratuit, fara sa realizezi o contradictie puternica, a ceva, orice, prin aceasta atitudine. ritmul este lent. cuvintele lasate in paragina. ideile tale nu au forta de a genera poezie. ele par a veni mai degraba din dorinta de a scrie poezie decat din nevoia vitala de a scrie.

\"cine eram eu
așteptând singur pe banca aceea
o iluzie sau o vedenie sau o ființă ce avea
să apară de undeva din mațele orașului\"

cine erai tu? pai daca tu nu stii cine sa stie? apoi tu nu stii nici macar ce asteapta ala de pe banca, pai hotaraste-te ori o iluzie, ori o vedenie? ce fel de iluzie, ce fel de vedenie? aia cu fiinta o trec cu vederea, sunt doar cateva miliarde asa ca tu puteai fi unul ce astepta pe o banca ca din matele orasului sa apara un arici. sau poate tu crezi ca apare, poate ca orasul vomita. ce vreau sa spun este ca pana maine atat eu cat si alti zece prieteni putem scrie 30 de poeme ca acesta, pline de ambiguitati dar inclin sa cred ca totusi un pic mai vii si mai coerente.

si ce dracu inseamna caine cu ochii mistici? cum vine asta? tu stii despre ce vorbesti sau te folosesti de poezie ca de o scuza pentru a iti legifera incultura?

Multiple posibilități ale ființei oglindite în visare de câine de peron, chiar și aceea de a consemna în cel mai simplu chip așteptarea cu secundele ei infinite, mărturisesc fluiditatea conștiinței poetice și saltul diafan dinspre cotidian spre etern. Un fotograf atent și-o o aripă de înger!

doar atât spun
și mulțumiri tuturor comentatorilor