Gabriela Marieta Secu

Nu vei ști niciodată adevărul despre dragostea mea vei bănui doar macii din lanul de grâu a sărut peste fruntea înstelată... Nu vei știi niciodată adevărul instinctelor sfărâmate în

Nu știu, drumurile m-au părăsit, sau eu sunt cea care am părăsit orice drum... Împietresc, iubite, pe dinafară și pe dinăuntru... Nu credeam să doară și împietrirea... credeam că starea asta - solidă

Privirea ta ancorată de-un zâmbet îmi amintește de marea pe care o iubeam amândoi... Vezi, verbele mele sunt, atunci când vorbesc despre tine, duse de pescăruși dincolo de ultimul

Am întrebat prezentul compus câte ceva despre clipa unui spațiu de senzații răpus... Printre vorbe mai mult șuierate am aflat despre niște reprezentări refulate în sexul ce nici

Și totuși, dincolo de cuvantul \"editor\" cu cine se poate purta efectiv o discutie lămuritoare? Poate dă și acesta, Editorul, niște indicații despre ce vrea să însemne \"atelierul\", \"pagina de

Mi-au fugit visele și te mint cu tăcerea clipelor oarbe de tine... cioburi de amforă setei tale de adevăr, apus de lacrimă în orizontul altor chemări în toată nepăsarea spațiului meu...

Și tu chiar erai printre siringi și analize... Of... starea de boală mă scoate din minți... Nu neg maladiile astea legate de toate mizeriile contemporane... unii viruși, unii paraziți sunt vechi de

această liniște oarecum tumultoasă mi-a redat nepăsarea știu eu, resemnarea șlefuindu-mă diamant tăind pofta de drum a prea multor vise zdrobite în fiecare temelie de mai aproape mai

Iubirea mea e furioasă marea în depărtări amar mă haiducesc iubirea mea, mă învăluie ninsoarea să nu-mi fii trist exist și te iubesc... Iubirea mea nu-i nici un drum spre tine povestea

Știu, pare a târziu ceea ce fac, nu pot da socoteală întunericului pentru ceasul meu de lumină... Sunt într-o tensiune sentimentală de-a dreptul insuportabilă... am și eu un colț de lumină, trebuie

Mi-e senin iubirea mea de tine și ochii tăi de nicăieri nu pot să îmi deschidă drumul către mine ca să înțeleg de ce cu inima te văd... Mi-e senin în iarna asta mare cu tine împletind

M-aș agăța de-un cântec și nu pot în ceața asta sufletul ca mort abia de îngână ultima tăcere din nepăsarea ajunsă lehamite - durere... M-aș agăța de-un cântec ca de-un mugur să pot cu

Nu mai scriu ultimul poem am ieșit din definiția sensului interzis fac primii pași în tot ceea ce mi-a mai rămas dincoace de poveștile zgomotoase ale unor gratii frumos colorate. Nu fi

Șovăiala mea a fost întemeiată... E mult prea târziu să-ți reproșez infidelitatea, n-ar mai folosi nimănui... mă felicit, îmi dau premiul I cu coroniță pentru că n-am sărit peste linia orizontului în

De-o mie de ani te iubesc uite, ninge și timpul mă arde și spațiul mă frige... și tot te iubesc cu mirare și teamă deși mi-ești departe și moartea mă cheamă...

A naibii solidaritate feminină, cred că de aici mi se trage noua ta supărare, veche, totuși ... Că de, femeile astea... uitând că ele sunt fiecare o altă Mărie sub poate aceiași pălărie numită

În dinții tăi a vrut târziul să mă cheme și-n coaja fructului necopt era atunci mult prea devreme în dubla horă a cifrei opt.