A naibii solidaritate

A naibii solidaritate feminină, cred că de aici mi se trage noua ta supărare, veche, totuși ... Că de, femeile astea... uitând că ele sunt fiecare o altă Mărie sub poate aceiași pălărie numită femeie și gata... Gradele tale de comparație... teama de literă... m-au scos din sărite... Trebuia să te trezesc într-un fel... să-ți aduc aminte că nu mi-a plăcut niciodată să mi se spună că semăn cu cineva... mama, tata, bunica, aia, ailaltă... cum dumnezeu să semăn eu cu tata? El fiind bărbat, lucru vizibil de la șapte poște... sau să semăn cu mama... cu bunica... cu alți copii de vârsta mea... aveam și poate mai am cu toată lumea un anumit ceva în comun... dar asemănare?! Asemănare din aia care să te facă să spui baliverne?! Nuuuuuuuu. Dacă nu poți vedea că eu sunt eu, ne rătăcim de realitate... și realitatea mea nu suportă gradele de comparații... În iubire suntem sau nu, eu și tu, tocmai fiindcă nu putem semăna cu nimeni... Cum ți-ar plăcea să-ți spun că te iubesc, fiindcă semeni cu pietonul pe care tocmai l-am accidentat pe trecerea de pietoni? De ce te-aș mai iubi pe tine, când mai simplu mi-ar fi să-l iubesc pe acesta, fiidcă tot stau lângă el așteptând să-și revină?!