Cu mine de taină

De-o veșnicie n-am mai trecut pe aici... îmi era drag să colind aleile poeziei, prozei... m-am sălbăticit... nici cu mine însămi nu prea am mai stat de taină... m-am luat după lume, am vorbit cu aceasta, desigur cu unii reprezentanți ai acesteia... poate nu mi-am ales cum se cuvine interlocutorii, fiindcă după atăta vorbărie fără sens mi s-a făcut un dor de mine și căutându-ma eu prin toate locurile pe unde obișnuiam să fiu, am constatat că nu mă mai găsesc... Stupidă senzație să te pierzi de tine însuți în lumea ce oricum ți se pare străină... urâtă stare de înstrăinare izvorâtă din prea multa și stupida gâlceavă lumească... invidii, prețiozități...stupizenii, prostie la rang de cunoaștere... gablonzuri, muzică de doi bani, mizerie cu rang de curățenie... bogați cu datorii uriașe... și eu cu biata mea sinceritate, mirare, cinstită în vorbe și-n fapte atât de diferită, mă simt de parcă aș fi ciumată fiindcă nu pot lăuda cea ce nu merită lăudat, fiindcă nu pot critica ceea ce inima mea crede că e frumos sau bun...