Martie

După ce-am plătit la RAJA apa de ploaie, mai multă decât cea băută de la aceștia - m-a pufnit râsu plânsu... "Noi suntem țara lui Impozit vodă / Aici toți perceptorii sunt la modă" ... după cum spunea a cântec Adrian Păunescu cândva... mă uit și pe factura de la ENEL (curent) și observ că plătesc și vântul - energia verde eoliană... Că-mi vine să le zic luați-vă ploaia și vântul și lăsați-mă în durerea sărăciei mele... îmi vine să le zic... vorba vine, că n-ai cui spune... Nimeni nu face urechile pâlnie la spusele nimănui... se practică dialogul sub formă de monolog... ca la nebuni... fiecare spune ce vrea, când vrea, comunicarea e un lucru abstract... și atunci de ce să mai zici? Să mai tremuri pe strada la nu știu ce întruniri, mitinguri și alte alea... doar pentru a-ți risipi bruma de energie vitală? Mă întreb ce s-ar alege de noi ca oameni dacă toți atomii din care suntem compuși ar proceda omenește... s-ar distanța, s-ar dezbina... s-ar devora...