Gabriela Marieta Secu

Nu mi-a plăcut niciodată exhibiționismul de nici o manieră sunt o ființă plăpândă nu-mi dau cu pumnii în piept pentru a arăta statornicia față de vatra asta în care am prins a mă

\"Spune-mi ce creatinină are mama, de ce se simte așa rău?\" \"Da ce mă, ai tu de acolo posibilitatea să-i scazi sau să-i crești creatinina asta? Mama ta delirează, are 84 de ani, vino s-o vezi,

Nu chiar cană, la un pahar și nici acela plin. Am o tensiune de mai mare râsul, aproape că n-o am, nouă cu cinci... Și cum asistentele medicale au găsit de cuviință să mă servească cu un

Absent la catedră absent în dragostea noastră absent printre cuvinte departe în hărmălaia unor minciuni sfruntate spălat de toate lacrimile ploii murdar de viață până dincolo de păcat lansând

Și iar nu ești în clipa mea senină adânc înalt și taină fără vină... Și iar de toamnă mi-ai fugit aiurea cu lacrimi roșii să-mi pictezi pădurea... Și iar de verde mi se umple

O mie de gânduri o mie de fluturi de vise de ruguri o mie de chipuri o mie de umbre o mie de oameni împreună dar singuri și-o taină pe care n-o închid în scrisoare... Și tu pe

Doamne, e ora 00,17. Am fost la urgență cu prietena fiului meu. Avea o durere de cap insuportabilă ce nu a cedat la nici un medicament. Era deja seară tărziu, după ora 19, meedicul de familie,

Vezi Doamne, nu mi s-a terminat mirarea... mă mai minunez în fața unor situații roz-bombon cu gust de acru-amar... Trebuie s-o știi și Tu pe Laura, studenta care a luat restanța la matematici

Vezi, Doamne, altcândva felicitările, laudele ca să le spun neaoș, ar fi însemnat ceva... Să fii cel mai cinstit dintre hoți, cel mai sincer dintre mincinoși, sau cel mai deștept dintre proști - zic

Acum a fost alaltăieri și imediat este poimâine în spațiul meu plin de mister cuvintele sunt prea puține... Am orizontul mult aproape pădurile de dor vuiesc și munții i-am închis sub

Mă bate de mult gândul spovedaniei, mi s-a părut și mi se pare în continuare aiurea să mă povestesc cuiva atâta timp cât nu mă povestesc mie până la capăt... Nu sunt sinceră față de mine, uneori îmi

Cu biciul înfrânării mi-am îmblânzit instinctele primare și ochii tăi de jar în aprigă întrebare mi-au ars pe rug simțita nepăsare... Iar nu înțelegi cum de-a putut pădurea cu umbra mea

Stai departe de mine... azi nu suport nicio apropiere... Îmi vine așa, parcă de undeva din interior, un straniu soi de înstrăinare... Eu însămi mă simt în plus în pielea mea... Și dacă, mi-e greu mie

Anul acesta se poartă o culoare amară curcubeul e deja perimat luna a obosit să apară zorii de zi haină de ploaie și-au luat... Anul acesta pare de piatră fără lumină fără de

Cultura generală luată în particular ca o lehamite... gândirea, imaginația, creația ca niște repere perimate... Privilegii urcate adânc într-o cultură de consum imagistică, fonică în decibeli fără

Percepții senzații reprezentări și alte curbe ale unui limbaj necomunicativ lângă sufletul aflat mereu dincolo de culori în cenușiul întrebărilor fără răspuns... Și tu cu

Nici mie nu-mi spun toate gândurile ce m-aleargă spre tine... Păstrez ultima înfrângere doar pentru mine... Măcar dragostea s-ar fi putut juca pe o altă scenă de viață... Cu