În dinții

Începe amar și se sfârșește ciudat, dar sună bine și cheamă. Apele lacrimi dau în ocean, dar nu înainte ca dinții să lase urme. Adânci. Nu e poezie de Atelier nici pe departe, a greșit cine a pus-o aici. Dacă n-ar fi a doua strofă (asupra căreaia nu mă pot pronunța, n-o înțeleg; probabil a fost motivul alungării) aș pleca în cruciadă pentru ea. Dacă era acolo și \"NEplânsul\" îi dădeam steluță. Stea de atelier, nu?

Si totusi, cine si de ce considera poezia asta \"atelier\"? Asa pentru cultura mea generala, caporala, etc.
Caline, nu pot explica partea a doua, strofa a doua, si e acolo vorba de cineva drag pana peste poate mie... numai ca exista mereu, in vita fiecaruia un cod, moral, civic, etnic, de care sufletul nu stie a asculta... multumesc de trecere si nu pot scrie Neplansul fiindca tare a fost plansul plans la vreme de nevreme...

Eu n-aș pleca în cruciadă pentru acest poem. Cel mult până la Techirghiol, pentru a pune trei puncte de supensie după titlul poemului, puncte care, probabil ar explica de ce este articulat pluralul substantivului dinte. Prima parte a poemului mi-a plăcut și mie, următoarea, fiind foarte personală, m-a făcut să roșesc, timid, și atât. Poate sugestia mea vă va fi de folos...