Pe străzi, sicriele de plumb
Mărșăluiesc, bacoviene,
Se-ncolonează spre caverne,
Iar cerul e și el de plumb.
Și neguri cad pe caldarâm,
Lumina-i smulsă din văzduhuri,
Și c-un stigmat de negre
Cerul s-aruncă pe focuri departe,
Și găuri de ciuturi s-afund în nămol,
Se stinge pădurea, copacii-s pe moarte,
Și-o pasăre neagră țâșnește în gol.
Și plec în adâncuri spre-ascunsele
Pustiu-nfioară aduceri-aminte,
Și corbii s-adună să muște adânc,
Iar casa-i o gheață scobită-n morminte,
Și sufletul geme, și nopțile plâng.
Văd umbre prin geamuri, ciuntite de lună,
Cotoii-s
Grăbit alerg prin astă lume
Spre un sfârșit întunecat,
Se-adună norii-ntru genune,
Și gându-mi fuge spre-un păcat.
Pe lângă mine, rânduri, rânduri,
Se-nșiră viul fără rost,
Și mă-nfășoară
Atât de gol mă simt în suflet,
ca-ntr-o arenă fără sori ...
Surâsul Morții-mi dă fiori
și glasul mi se schimbă-n urlet.
Tu ... ai plecat în seri, departe,
fără să vrei! (o știu doar eu)
Dar,
Of, Doamne, coboară din ‘nalturi
Și adu-mi speranța în cuget
Că mâine găsi-voi un suflet,
Iar moartea încurc-o prin maturi.
Of, Doamne, de ruga-i deșartă
Și moartea-i va-ntinde o
„… aici odihnește regele dac …”
Ascult de departe, din vremuri trecute,
Și lacrimi mă-neacă, mă tulbură-n noapte,
Timpane vibrează călcate de șoapte,
Iar mintea-mi adună
„Þine-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”
Plecat-am de-acasă, departe-n surghiun,
Departe de-o lume căzută-n păcat,
O lume-n credință că hrana-i în tun,
Plecat-am să mor, să mor
Se umflă-n cer nări după nări,
De albul pare-o nebunie,
Cad fulgi cuprinși de-o simfonie,
Ce se revarsă până-n zări.
E-atâta alb pe brunii urși,
E alb mormântul lui Esenin,
De se-nroșește-n
Umbre vii
„... Textul-suport este, fără îndoială, Drumul sufletului după moarte, în cuprinsul căruia Părintele Cleopa detaliază scenariul călătoriei duhului de-corporalizat, însoțit pentru încă 40
- Sămânță de suflet, străină, dar vie,
Te-ascunzi printre cuiburi departe-n apus,
Și lași bătrânețea adâncă, pustie,
Să-mi poarte în pântec trecutul răpus,
Iar gândul trudește în carcere pus
De
Zori sângerii umplu retine,
Iar păsări înhamă un soare,
O buză se prinde de mare
Și-un zumzet vuiește ciorchine.
Lumini prăvălesc întuneric
În temniți ascunse-n adâncuri,
Iar norii îs jalnice
Motto:
Dar fi-va și ziua de-om da socoteală,
De-un rod al credinței sau cel de sminteală.
La marginea lumii
Sufletu-mi se roagă,
O lacrimă curge,
Mintea mi-e
Văd pe geam gheare de lună
și pe jos mârâie cioburi,
Iară mintea-mi rătăcește
printre gândurile sumbre,
Văd un vânător netrebnic,
ce se târâie prin scorburi
Și adună călăreții
sub pervazul
O pasăre neagră, în noapte, mă arde cu smoală,
Și-un țipăt lovește cu ciocul în chipuri cioplite,
Iar umbre se șterg de podele în temnița goală,
Și lanțuri s-aruncă lihnite, în vise
Mă tulbur pustiu și banal.
E vară pe frunze uscate,
Cocorii-s cu ciocuri căscate,
Iar râul s-ascunde sub mal.
Cad suliți topite de cer,
Arcași nemiloși le aruncă,
Topită-i și iarba din
Un țipăt în noapte, o gheară de pradă
Se prinde de suflet, iar mintea îmi latră,
Legată de-o cușcă, săpată în piatră
De ciocuri rebele venite grămadă.
În camera goală, s-aude un vaier
Ce-mi
In memoriam Lucian Blaga
Pământule, amână-mi adâncul
Și du-mă departe-n pruncie,
Să-i simt mângîierea cea vie.
Pământule, trimite-mi cuvântul
Să-mi fie unealtă,
Puterea din mâinile voastre
E plină de praf și mizerii,
Minciuna vă este tovarăș,
Și ura v-adună, puzderii.
Ne duceți pe toți în aziluri,
Vă strângeți în păsări de pradă,
Și-n haite vă
Tu, omule, să știi și ia aminte:
C-ai fost cândva un neam de lei!
Acum, în frunte ai mișei
Ce-au izgonit și dacii din morminte!
Posada, Podu’ Nalt, Călugărenii
Ne-au scos în lume capul
Gânduri cuiburi își coboară în a sufletului front,
Iară mintea se-nfioară întrebând a lumii soartă,
Ce-n genune stă pierdută în a zării orizont,
Unde soarele s-adapă din a mării rece poartă,
Și
Stă zile cu mâna întinsă spre semeni,
Cu mintea aiurea, cu ochii în jos,
Iar foamea îl mușcă cu dinții de cremeni
C-o ură ce sapă adânc, dureros.
Și seară de seară, un țipăt s-adună,
Și arde,
GD