Metamorfoză

In memoriam Franz Kafka

Zbor pe sub cer în umbre slute,

De tâmple mi s-agață visuri,

Lumini țâșnesc din găuri mute

Și-n urma lor se strâng abisuri.

Se pleacă bezna spre pământuri

Și geme din rărunchi văzduhul,

Se zvârcolesc, în caier, vânturi

Și își aruncă-n mări năduful.

S-adună vrej de vijelie,

Și cerul își închide pleoapa,

Iar jos, în mări, i-o nebunie:

Se răzvrătește-n valuri apa!

Și trepte-n juru-i se-nfășoară,

Iar avalanșe cată țărmuri,

Departe, viul se-nfioară

Și clopotele strigă ceruri ...

Și piere în neant tot visul

Și mă cuprinde-o frenezie:

A fost cumva apocalipsul

Și-am fost ales în arca vie!?

Dar mintea-mi grabnic se-nfioară:

Of, Doamne, ce-i ciudatu-mi umblet?

Privesc năuc și-mi văd o gheară,

Iar glasul mi se schimbă-n urlet.

Emil Dănuț Gabăr

Baku, 1 octombrie 2014