Bacoviană
Pe străzi, sicriele de plumb Mărșăluiesc, bacoviene, Se-ncolonează spre caverne, Iar cerul e și el de plumb. Și neguri cad pe caldarâm, Lumina-i smulsă din văzduhuri, Și c-un stigmat de negre
GDGabar Emil DanutHybris
Cerul s-aruncă pe focuri departe, Și găuri de ciuturi s-afund în nămol, Se stinge pădurea, copacii-s pe moarte, Și-o pasăre neagră țâșnește în gol. Și plec în adâncuri spre-ascunsele
GDGabar Emil DanutZori de decembre
Pustiu-nfioară aduceri-aminte, Și corbii s-adună să muște adânc, Iar casa-i o gheață scobită-n morminte, Și sufletul geme, și nopțile plâng. Văd umbre prin geamuri, ciuntite de lună, Cotoii-s
GDGabar Emil DanutRegină dragă, -ți cer iertare!
Grăbit alerg prin astă lume Spre un sfârșit întunecat, Se-adună norii-ntru genune, Și gându-mi fuge spre-un păcat. Pe lângă mine, rânduri, rânduri, Se-nșiră viul fără rost, Și mă-nfășoară
GDGabar Emil DanutAmândoi
Atât de gol mă simt în suflet, ca-ntr-o arenă fără sori ... Surâsul Morții-mi dă fiori și glasul mi se schimbă-n urlet. Tu ... ai plecat în seri, departe, fără să vrei! (o știu doar eu) Dar,
GDGabar Emil DanutRugă pentru Regină
Of, Doamne, coboară din ‘nalturi Și adu-mi speranța în cuget Că mâine găsi-voi un suflet, Iar moartea încurc-o prin maturi. Of, Doamne, de ruga-i deșartă Și moartea-i va-ntinde o
GDGabar Emil DanutCuvinte pierdute
„… aici odihnește regele dac …” Ascult de departe, din vremuri trecute, Și lacrimi mă-neacă, mă tulbură-n noapte, Timpane vibrează călcate de șoapte, Iar mintea-mi adună
GDGabar Emil DanutTu, minte, mă iartă!
„Þine-ți mintea în iad și nu deznădăjdui” Plecat-am de-acasă, departe-n surghiun, Departe de-o lume căzută-n păcat, O lume-n credință că hrana-i în tun, Plecat-am să mor, să mor
GDGabar Emil DanutRecidivus
Se umflă-n cer nări după nări, De albul pare-o nebunie, Cad fulgi cuprinși de-o simfonie, Ce se revarsă până-n zări. E-atâta alb pe brunii urși, E alb mormântul lui Esenin, De se-nroșește-n
GDGabar Emil DanutUmbre vii
Umbre vii „... Textul-suport este, fără îndoială, Drumul sufletului după moarte, în cuprinsul căruia Părintele Cleopa detaliază scenariul călătoriei duhului de-corporalizat, însoțit pentru încă 40
GDGabar Emil DanutDoar o clipă
- Sămânță de suflet, străină, dar vie, Te-ascunzi printre cuiburi departe-n apus, Și lași bătrânețea adâncă, pustie, Să-mi poarte în pântec trecutul răpus, Iar gândul trudește în carcere pus De
GDGabar Emil DanutPasărea spin
Zori sângerii umplu retine, Iar păsări înhamă un soare, O buză se prinde de mare Și-un zumzet vuiește ciorchine. Lumini prăvălesc întuneric În temniți ascunse-n adâncuri, Iar norii îs jalnice
GDGabar Emil DanutLa marginea lumii
Motto: Dar fi-va și ziua de-om da socoteală, De-un rod al credinței sau cel de sminteală. La marginea lumii Sufletu-mi se roagă, O lacrimă curge, Mintea mi-e
GDGabar Emil DanutNadir
În reci tramvaie, în nadir, Sorbeam al timpului potir, Și mă-ntrebam într-un
GDGabar Emil DanutVreau să mă clasați nebun!
Văd pe geam gheare de lună și pe jos mârâie cioburi, Iară mintea-mi rătăcește printre gândurile sumbre, Văd un vânător netrebnic, ce se târâie prin scorburi Și adună călăreții sub pervazul
GDGabar Emil DanutDestin
O pasăre neagră, în noapte, mă arde cu smoală, Și-un țipăt lovește cu ciocul în chipuri cioplite, Iar umbre se șterg de podele în temnița goală, Și lanțuri s-aruncă lihnite, în vise
GDGabar Emil DanutSecetă
Mă tulbur pustiu și banal. E vară pe frunze uscate, Cocorii-s cu ciocuri căscate, Iar râul s-ascunde sub mal. Cad suliți topite de cer, Arcași nemiloși le aruncă, Topită-i și iarba din
GDGabar Emil DanutÞipătul
Un țipăt în noapte, o gheară de pradă Se prinde de suflet, iar mintea îmi latră, Legată de-o cușcă, săpată în piatră De ciocuri rebele venite grămadă. În camera goală, s-aude un vaier Ce-mi
GDGabar Emil DanutPământule!
In memoriam Lucian Blaga Pământule, amână-mi adâncul Și du-mă departe-n pruncie, Să-i simt mângîierea cea vie. Pământule, trimite-mi cuvântul Să-mi fie unealtă,
GDGabar Emil DanutMetamorfoză
In memoriam Franz Kafka Zbor pe sub cer în umbre slute, De tâmple mi s-agață visuri, Lumini țâșnesc din găuri mute Și-n urma lor se strâng abisuri. Se
GDGabar Emil DanutNonsens
Puterea din mâinile voastre E plină de praf și mizerii, Minciuna vă este tovarăș, Și ura v-adună, puzderii. Ne duceți pe toți în aziluri, Vă strângeți în păsări de pradă, Și-n haite vă
GDGabar Emil DanutNe-ați izgonit și dacii din morminte!
Tu, omule, să știi și ia aminte: C-ai fost cândva un neam de lei! Acum, în frunte ai mișei Ce-au izgonit și dacii din morminte! Posada, Podu’ Nalt, Călugărenii Ne-au scos în lume capul
GDGabar Emil DanutNeam
Gânduri cuiburi își coboară în a sufletului front, Iară mintea se-nfioară întrebând a lumii soartă, Ce-n genune stă pierdută în a zării orizont, Unde soarele s-adapă din a mării rece poartă, Și
GDGabar Emil DanutUrgia
Stă zile cu mâna întinsă spre semeni, Cu mintea aiurea, cu ochii în jos, Iar foamea îl mușcă cu dinții de cremeni C-o ură ce sapă adânc, dureros. Și seară de seară, un țipăt s-adună, Și arde,
GDGabar Emil Danutsunt omul din oglindă
dintr-o oglindă spartă în mii și mii de cioburi căzute peste trepte și peste ele calcă popoarele de vise dar ochii din oglindă vorbesc despre abise și-mi construiesc scara născută
GDGabar Emil Danut