Poezie
Zori de decembre
2 min lectură·
Mediu
Pustiu-nfioară aduceri-aminte,
Și corbii s-adună să muște adânc,
Iar casa-i o gheață scobită-n morminte,
Și sufletul geme, și nopțile plâng.
Văd umbre prin geamuri, ciuntite de lună,
Cotoii-s la garduri cu guri de jăratec,
Se-nvolbură cerul și-aleargă furtună
Și-adună troiene în caier sălbatec.
Aduceri-aminte se-ntorc de departe,
Și frigul mă mușcă cu-armate de dinți,
Și ochii-mi se plimbă haotic pe-o carte,
Și slove aleargă în haite fierbinți.
– Mă-ncerci nebunie c-o falsă speranță,
Să-mi caut, să-mi caut poemul nescris!
Tu, spaimă, mai lasă-mi fărâma de viață
S-ajung spre-a mea taină, ascunsă în vis!
Voi ceruri, voi ʼnalturi, mai dați-mi o clipă
Să-mi caut poemul și-ndată să-l scriu,
Să zbor către piscuri, din jalnica râpă,
Să-mi fie destinul un rod, nu pustiu!
Tu, lună, hai vino! – în razele-ți sumbre –,
Pătrunde prin geamuri, fă-ți mâinile dălți!
Fărâmă, în noapte, ascunsele umbre
Și cată-mi poemul, ascuns printre cărți!
Dar mintea-mi se scurge prin gurile sparte,
Pe tâmple, burboane se scurg infinit,
Și-o șoaptă mă cheamă, mă duce departe,
Și-o lacrimă curge din ochiul sfârșit.
Vin zori de decembre în albele straie,
Și-aleargă, și-aleargă în care de viscol,
Pătrund printre geamuri, și-n trista odaie
Doar vântul mai mișcă, și ochiul îi gol.
Dan Gabăr
București, 24 decembrie 2015
001540
0