Poezie
Cuvinte pierdute
2 min lectură·
Mediu
„… aici odihnește regele dac …”
Ascult de departe, din vremuri trecute,
Și lacrimi mă-neacă, mă tulbură-n noapte,
Timpane vibrează călcate de șoapte,
Iar mintea-mi adună cuvinte pierdute.
Iar ochi-mi se tulbur sub mantii de ceață,
Vin umbre știrbite în stoluri de freamăt,
Și-o aripă neagră sub gheare m-agață,
Fereastra îi țăndări, cărarea-i un geamăt.
O lună nălucă, umflată, gălbuie,
Cotrobăie umbre în noaptea târzie,
Iar bolta rămâne imensă statuie,
Și drumu-mi se pierde departe-n pustie.
În cale-mi se-adună arenele ciunte,
Iar lupii din flamuri se-neacă în sânge,
Imperii se-ncurcă la poale de munte,
Și mica cetate se umflă, se strânge.
Zadarnic curg Rome. Năprasnice valuri
S-aruncă sălbatic și mușcă din piatră,
Iar apa-i un tulbur, roșită de flamuri,
Și-o viață se stinge în sulița sacră.
Dar, vai!, din adâncuri apare o Iudă*,
Și apa-i o smoală, și urcă în fugă
Și vine, și vine, mai neagră, mai hâdă
Și-nghite cetatea trădată de-o slugă.
Și piere o floare departe-n pustie,
Se surpă cetatea sub dinți de vedenii
Și-ascunde-n adâncuri sămânța cea vie,
Și veacuri tot urcă, tot urcă milenii ...
Cuvinte pierdute se-ntorc de departe,
O geană-mi clipește, roșită de soare,
În juru-mi văd țăndări cu gurile sparte
Și-mi spun că în munte, se-nalță o floare!
Iudă* - derivat de la apostolul Iuda Iscarioteanul
Emil Dănuț Gabăr
Shamkir, 18 aprilie 2015
001648
0