Poezie
Secetă
1 min lectură·
Mediu
Mă tulbur pustiu și banal.
E vară pe frunze uscate,
Cocorii-s cu ciocuri căscate,
Iar râul s-ascunde sub mal.
Cad suliți topite de cer,
Arcași nemiloși le aruncă,
Topită-i și iarba din luncă
Și poduri se-nmoaie în fier.
S-adună și corbii în zbor,
Iar apa se schimbă-n făptură,
Cresc aripi cu formă de gură,
Iar cerul o soarbe de zor.
Orașul e mort și pustiu,
Pe stradă-s cohorte de focuri,
Doar parcul se umflă în cocuri
Cu umbre, cuibare de viu.
Și gându-mi înalță un zmeu
Din marea de foc spre înalturi,
Dar piere-n sălbatice salturi
Și-i secetă-n sufletul meu.
Emil Dănuț Gabăr
Belgrad, 29 iulie 2013
001310
0