Nadir

În reci tramvaie, în nadir,

Sorbeam al timpului potir,

Și mă-ntrebam într-un necaz:

- De ce schimbăm un prost macaz,

Ce duce-n cimitir?

La Sarajevo am iubit

Un hoț de câine pripășit,

Și m-am ales cu un picior,

Pe care Adolf, un trișor,

În foc l-a-nlănțuit.

Am încercat să îl transform

În flaut, porumbel și pom,

Al artei drum, ce singular

Clădit cu-al fericirii har,

Lumină către om.

Apocalipsei i-au venit

Cei patru de la Răsărit,

Când am lăsat copiilor

Să ducă flori savanților,

Ce răul l-au hrănit.

În reci tramvaie, în nadir,

Sorbeam al timpului potir,

Și mă-ntrebam într-un necaz:

- De ce schimbăm un prost macaz,

Ce duce-n cimitir?

Emil Dănuț Gabăr

București, 27 octombrie 2007