Simplitate pierdută
Soarele meu se ridică jovial peste câmpiile pline de iarbă şi flori, spre bucuria cerului care lăcrimează o rouă densă; toată viaţa însetată din mine înfloreşte, iar eu dansez fericirea supremă
FAFlorin ArmangicRăzvrătire
La naştere sămânţa morţii încolţeşte-n noi. Şi-abia născuţi, toţi suntem botezaţi, doar ca să avem un nume pentru moarte, să ne strige. De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame, cu foamea ta de
FAFlorin ArmangicGândul de apoi
În liniștea asta eternă ce curge ca un mir din sicriul meu, mă sufoc în propria mea conștiință care mă judecă după criterii dureros de pure. Mă doare potențialul meu neîmplinit dar mai
FAFlorin ArmangicPrimul trandafir
Nu, nu te-am uitat, doar te-am rătăcit printre gândurile mele. Uneori te mai caut, așa, pe sub praful ce-l așterne timpul peste... și când te zăresc, stai ascunsă în spatele primei priviri, ți
FAFlorin ArmangicA avea
Privește-L în ochi pe Dumnezeul tău și spune-I, spune-I că soarele nu era perfect atunci, la începuturi, când l-a pus pe cer pentru tine... Tu ai vrut să îl cioplești cu dalta ta într-o formă
FAFlorin Armangica fi
se scurge lin prin izvoare mărunte din lacuri fără început în oceane fără sfârșit... nu poate fi văzut, dar se simte ca o durere în ochi, în toate câte le bântuie: în scâncetul de
FAFlorin ArmangicOdă rurală
Din valea Oltului răsare În veșnicia neclintită Un falnic vuiet de tractoare Ce se prefac într-o ispită Pe-a lumii criptă trecătoare. E-un strașnic semn de iscusință Al Oltului – râu
FAFlorin ArmangicNoaptea
Izvorul meu de mângâiere ce-mi plângi în liniște durerea, când te cuprind la piept în brațele mele însetate de tine, ce cresc din trup doritoare, ca niște ramuri spre lumină, mă pierd în
FAFlorin ArmangicCel ce mi-a salvat trecutul
Peste țara dintre ape au venit să se adape sfinții. Izgoniți de uscăciune au plecat purtând cu ei vechi istorii, mândre fapte și povești cu semizei. Unde pleci? de unde vii? se întreaba
FAFlorin ArmangicDrumul meu
Drumul acesta mă poartă-n spinare, sub soare lasciv șerpuiește pănă undeva, departe, acolo unde atinge cerul ca o vie ispită pierdută ochilor în cețuri fine de mister albastru. O umbră rănită
FAFlorin ArmangicPloaia
Picuri de ploaie curg neîncetat, vântul pustiu îi izbește în fereastră și se scurg zornăind în șiroaie, peste singurătatea inimii mele, ca un bocet. Un tremur mă cuprinde prin oase, și-mi
FAFlorin ArmangicUmbra copilăriei
Am învăţat să înot prin viață și totuși, adesea mă înec în valurile dorului ce nasc din vântul uitării, din depărtări, dintre cripte de mult ruginite. Vântul acesta, din când în când își
FAFlorin ArmangicDimineață cu tine
Fereastra larg deschisă îmbrățișează zâmbetul dimineții în mireasmă de cafea aburindă... Dans suav într-un alb pur se ridică dintre palmele unor mâini pline de dragoste. Este chiar ea, bruna
FAFlorin Armangicîn lipsa ta
în lipsa ta m-aş face duh şi m-aş oferi vânturilor şi apoi, cǎlǎrindu-le, aş rǎtǎci pustiu prin vârf de munte şi deşert şi peste ape... şi aş urla durerea mea neînţeleasǎ nici de mintea mea
FAFlorin ArmangicZbor în uitare
O pasăre mare zboară spre cerul albastru, Un dor în derivă plutește în zare - E singura-i urmă ce-o lasă Și gândurile mele toate-i urmează. S-o fi lăsat speriată de trecere vremii, S-o fi
FAFlorin ArmangicCântecul lebedei
Sunt ecoul ideii emise cândva... În armonie precede cuvântul creației, Taina ei învinge orice formă de înțelegere a mea. Din țărână fost-am crescut, modelat Pe calapodul ideii divine - sunt
FAFlorin ArmangicPrin ochii mei
Prin ochii mei viitorul devine trecut. Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie? Lumina care îmi inundă ochii, se pierde în adâncul sufletului meu: nimic mai cald, nimic mai rece, nici ploaia
FAFlorin ArmangicLupta maturizării
Negur- alburie plutește subtil Peste lacul ușor tremurând, Orizontul se topește umil Și curge în picuri de taină, Iar eu biet suflet de copil Îmbrac a toamnei haină. De ce să port eu
FAFlorin ArmangicChemarea strămoșească
Atunci când a bătut a uscăciune vântul peste țară, Ca la un semn, mii de corăbii pânzele-și săltară, Iar căpitanii-n roi urniră și-n convoi plecară Și n-au privit în urmă cum plânge a lor
FAFlorin ArmangicObservatorul
Timpul își varsă nepăsarea în secunde odioase Peste munți, peste văi, peste veacuri... S-a pogorât pecetea nedreptății. Iar eu, eu sunt observatorul. Și văd scheleții soldaților răpuși în
FAFlorin ArmangicLiniștea furtunii
Era o liniște deplină pe-atunci și-mi auzeam fricile țipând; Era un țipăt ca de prunci. Și dintr-odată mă cuprinde-un gând, apoi altul, apoi mai multe, apoi mă pierd... Hoarde de gânduri
FAFlorin ArmangicDespre tine
Poezia mea despre tine Este o creație fără sfârșit. Primul ei vers e dorința Care aleargă spre infinit. Prima strofă-i iubirea, O formă vie cu rimă și ritm, Crește frenetic ca un omagiu, Un
FAFlorin ArmangicCuraj
Timpul s-a izbit de-o stâncă Și-a-mprăștiat în zare Secundele-i de argint, Când eu șezut sub un stejar, Beat de griji și de amar, Priveam spre munte. Amețitoare înălțime Cu stânci capcane
FAFlorin ArmangicVino
Vino, te aștept acolo, unde te-am așteptat în toate zilele... cu atâta răbdare în oasele mele, cu atâta ardoare în sângele meu, cu ochii căutând un curcubeu, în ceruri! Vino, te aștept
FAFlorin Armangic