Poezie
Observatorul
1 min lectură·
Mediu
Timpul își varsă nepăsarea în secunde odioase
Peste munți, peste văi, peste veacuri...
S-a pogorât pecetea nedreptății.
Iar eu, eu sunt observatorul.
Și văd scheleții soldaților răpuși în tranșee
Cum aleargă înainte la ordinul căpitanului lor,
Neștiind că ei sunt morți de glonțul timpului.
Armele lor mâncate de rugină
Sunt artefacte pironite în adâncul vremilor
Și-n loc de foc, ele tușesc scântei de noapte.
Și se aud șoapte...
E glasul celor ce-au murit luptând întru dreptate,
Cu fața către timp, cu gurile-nsetate...
Zbiară speranța în toți cei morți:
Noi vrem dreptate!
5 Noiembrie 2018
001.476
0