Poezie

Prin ochii mei

15 Octombrie 2018

1 min lectură·30 ianuarie 2019

Mediu

Prin ochii mei

viitorul devine trecut.

Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?

Lumina care îmi inundă ochii,

se pierde în adâncul sufletului meu:

nimic mai cald, nimic mai rece,

nici ploaia de vară ce repede trece

nu capătă altă formă,

alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!

Închid ochii,

nimic mai există!

Printre scântei, în sinapse, se naște un gând:

că totul meu este, crescând asimptotic,

limitat de al meu crezământ -

doar ceea ce se poate cuprinde

la umbra acestui suflet sărac.

Ostenită, se așază ideea

că totul imită ceea ce eu am visat,

nimic mai concret, nimic mai abstract!

Chiar și lumina

simt cu mă roagă să o trăiesc:

să-mi fie milă, să am de grijă

din ce în ce mai rar să clipesc,

căci pleoapele mele îi sunt călăul

și o strivesc!

Mai curată, mai vie, mai caldă,

sărmana, cum să existe altfel în noapte,

altfel decât eu o pot imagina?

001.556

Florin Armangic. “Prin ochii mei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-armangic/poezie/14135731/prin-ochii-mei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.