Poezie

A avea

1 min lectură·28 august 2019

Mediu

Privește-L în ochi pe Dumnezeul tău

și spune-I,

spune-I că soarele nu era perfect

atunci, la începuturi,

când l-a pus pe cer pentru tine...

Tu ai vrut să îl cioplești cu dalta ta

într-o formă perfect rotundă,

supradumnezeiască,

dar l-ai ucis.

Din rănile sale curge văpaie

pe pământ

și pădurile ard.

E atât de cald

încât toți oamenii au nevoie

să meargă la psiholog,

să-și descopere în ei depresia

și să o arate lumii cu degetul,

ca pe o scuză a nefericirii ce crește în ei.

Lumea ta este prea frumoasă acum,

pentru ca Dumnezeu să mai poată face parte din ea.

Omule, ești plin de tristeți într-o lume în care nu poți avea totul,

de aceea ai săpat în soare

până l-ai găurit

și i-ai scos miezul pentru tine,

doar pentru tine,

pentru a avea...

Iar acum, când vezi cu poftă și alte stele,

ești captiv în depresia lumii care a pierdut soarele.

Omule, L-ai pierdut pe Dumnezeu,

dar El nu te-a pierdut pe tine,

te așteaptă...

tu, să-L cauți,

dar nu prea departe,

nu în soare, nu în stele,

mult mai aproape...

în tine.

001.969

Florin Armangic. “A avea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-armangic/poezie/14140638/a-avea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.