Poezie
Cântecul lebedei
2 Noiembrie 2018
2 min lectură·
Mediu
Sunt ecoul ideii emise cândva...
În armonie precede cuvântul creației,
Taina ei învinge orice formă de înțelegere a mea.
Din țărână fost-am crescut, modelat
Pe calapodul ideii divine - sunt cântec unic!
Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul
În care a fost însămânțat sufletul meu;
Și cât de frumoasă a fost melodia nașterii mele!
Încă se aude ecoul ei...
Azi am simțit uitarea.
Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?
Acum am înțeles, e mult mai clar:
Uităm că suntem muritori și pierdem prezentul.
Și iară simt acea mână peste trupul meu mereu grăbit
În traversarea-i către ceva necunoscut.
Dar dacă azi mâna a venit să culeagă recolta?
Vai ce păcat că învăț să cânt ca o lebădă,
Tocmai acum când văd curcubeul peste lacul plin de nuferi!
Și încă simt degetele pe trupul meu cum cântă,
Cântă melodia vieții mele-n spre amurg.
Și se aude ecoul ideii emise cândva,
Cum se pierde-n uitare,
Cu o mână întinsă spre scara timpului...
Scară prinsă la capete în vârtejuri halucinante:
Primul o consumă, celălt o naște din nou,
Alergându-se în neștire prin spațiu.
În timp ce lutul meu se preface-n țărână,
Încerc să mă agăț de scară, dar nu e palpabilă.
Fost-am oare o idee, sau am fost cândva?
022884
0
Probabil, mergând, și la urmă, n-am mai ști nimic,
”Fost-am oare o idee, sau am fost cândva?”
”Scară prinsă la capete în vârtejuri halucinante:
Primul o consumă, celălt o naște din nou,
Alergându-se în neștire prin spațiu.
În timp ce lutul meu se preface-n țărână,
Încerc să mă agăț de scară, dar nu e palpabilă.”
Unele poeme, care împing la tăcere, și la meditare (meditație) nu au nevoie decât de cuvintele scriitorului.
”Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?”
”Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul”
”Și încă simt degetele pe trupul meu cum cântă,
Cântă melodia vieții mele-n spre amurg.
Și se aude ecoul ideii emise cândva,
Cum se pierde-n uitare,”
Un poem care merită citit și aglutinat. Cu foarte mare admirație pentru profunzime, și pentru ideile filosofice inovatoare, în semnificație, las însemnul meu aici. Probabil în mâinile lui Dumnezeu, acolo să fie răspunsuri. Dar și semne de întrebare, ale unei cântări retorice.
Mulțumesc pentru poem! :)