Poezie

Simplitate pierdută

1 min lectură·30 septembrie 2019

Mediu

Soarele meu se ridică jovial

peste câmpiile pline de iarbă şi flori,

spre bucuria cerului care lăcrimează o rouă densă;

toată viaţa însetată din mine înfloreşte,

iar eu dansez fericirea supremă în iarba cu rouă.

Copilul acesta am fost eu,

am alergat desculţ pe câmpii,

am atins cu palmele mele stafii îngereşti,

iar ele mă bântuie ademenitor, în vis,

când noaptea vine.

Îmi şoptesc în urechi ritualul simplităţii:

în orice noapte senină, sub luna plină,

copile, stai întins pe spate în grădină

şi-admiră meteorii! vor trece…

sunt vise vii ce se sting în surdină, neobservate.

Simplitatea de-atunci

nu o voi mai regăsi vreodată;

voi merge pe cărări spre apus,

voi căuta cu ochii avizi în largul obscur,

în ultima clipă, un răsărit, sperând nemurirea.

Şi-n fiecare zi din câte mai sunt,

lumina cade la fel pe pământ,

doar mai mult întuneric în privirea-mi se lasă,

mai orb sunt, mai surd şi mai searbăd

şi devin mai lipsit de copilul din mine.

001.439

Florin Armangic. “Simplitate pierdută.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-armangic/poezie/14141475/simplitate-pierduta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.