enea gela

cu acest compas invizibil mi-am desenat cercul la 19 ani cedându-i pe toți ceilalți pradă ipocriziei dincolo de geamuri sparte nu există provizii de libertate pentru toți flămânzii/tu vino mai

îmi spunea danko la cafea/dimineața privește lumea ca pe un munte/pe care trebuie să-l urci pas cu pas din tufișuri te vor pândi mulți ochi unii/colorați (de la mutațiile

am închis toate ușile după mine în zidul din față decupându-mă treceți

n-am vrut să vin îmbrăcată în culori nici calde nici reci cu tot răsăritul pe umărul drept și luna într-o cutie pătrată plină de insomniile altor generații de femei mute oarbe sau pur

se mutaseră în mintea mea dirijau spleenul pe scara de incendiu aveau case de toleranță cu temelia direct în tenebre confort zero aerul steril mă înțelegeam bine cu toți căci

potrivește-ți ceasul la noapte se schimbă ora literele descompun imagini interzise minorilor scriu despre mine ca despre o frică desăvârșită singurul sentiment ce nu dă eroare pentru care

am trecut prin fața gardului din fier forjat al internatului am inventariat ferestrele/puncte cardinale într-o continuă rătăcire a minții patru ani mi-am făcut curaj să te opresc într-o

când cineva s-a ridicat să-mi cedeze locul toți călătorii au îmbătrânit instantaneu au îmbătrânit și copacii din oglinzile retrovizoare și ploaia chircită-n stropii prelinși pe parbriz numai

în prima zi lumea sta cu fața spre cer îi picau în gură resturi de sfinți pilule euforice soarele devenise pământean croia buzunare din pieptul oamenilor intra soldat la prima

atâta timp cât tăcerea nu se desparte în două atâta timp cât becul luminează egal încăperea/unde avem un singur pat și insomnii comune deci suntem împreună până ni se urcă la cap fantoma lui

bine-ai venit în lumea bună a poeziei mi-a spus bătrânul scriitor înainte să moară eu n-am mai avut răgazul să-i răspund cum stă treaba pe-aici că lumea bună a poeziei se cațără pe umerii altei

e un animal sofisticat pisica neagră, îți taie calea când nici nu te-aștepți, cu întunericul mustind din blăniță... așa mi s-a întâmplat și mie, încălțată cu poante de balerină,

de la 50 încolo viața e o fosă septică un film horror/ spune mama când aștepti zmeura pe tava de aur asemenea unui cal costeliv jăraticul mă rog să nu iei frigul din grajduri / ar

focul înghite vreascuri din soare și-mi umple privirea de fum inimă istovești atâtea bătăi în hohotul viei singură sub streșini aștepți până ce simt gustul merelor coapte

au căzut și primele brume abia mai crește aripa în flanela poveștii zborul abia mai taie felii de priveghi pân’ la cer doicile au uitat în ce grai foșnește pădurea lustruiesc

se întind printre gratii până ating ziua de mâine în cea mai frumoasă dintre vieți când moartea devine complice părerilor de rău iar tu pășești în vârful degetelor pe grumazul fiecărui

iarna este cea mai frumoasă jucărie pe care au inventat-o oamenii când erau copii și îi lăsau părinții afară cu cheia toamnei ruginind la gât ca să treacă mai repede prin ploi iar bruma

cafeaua e lungă și proastă / halatul otrăvește aerul cu transpirația sălcie nefolosită mașina de tocat carne rânjește prin orificiile metalice ale sitei praful nederanjat / farfuriile

........................................ ca despre o țară din care pleacă bolnavii mutilații ori cei prea bătrâni într-un spital al recuperării la grămadă au hotărât că aici nu