Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

pisica neagră

1 min lectură·
Mediu
e un animal sofisticat
pisica neagră,
îți taie calea când nici nu te-aștepți,
cu întunericul mustind din blăniță...
așa mi s-a întâmplat și mie,
încălțată cu poante de balerină,
pisica neagră unduia lasciv
prin poveștile mele,
ca o dansatoare la bară...
am așezat-o între suflet și minte,
dar s-a tras mai aproape de suflet
și a început să se joace,
deșirând de pe ghem numele meu...
g e l a, g e l a...
toate jocurile țin de hazard
pisica neagră mi-a-ncurcat literele,
e g a l, e g a l...
oamenii mă strigau întruna,
însă cum să răspund la un nume
pe care nu-l știam?!...
a trecut pe lângă mine norocul,
poate și dragostea,
poate și fericirea,
până când nu s-a oprit cineva,
m-a scuturat bărbătește de umeri,
mi-a recompus numele,
am vrut să-l primesc înapoi
și să-l port,
doar că numele meu intrase
într-un halou de teamă și somn...
Gela Enea
001.853
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
153
Citire
1 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

enea gela. “pisica neagră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/enea-gela/poezie/14053319/pisica-neagra

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.