emilian valeriu pal

Multumesc frumos pentru trecerile generoase. Textul acesta are o poveste foarte curioasa. A fost scris cu degetul prin aer intr-o dimineata de alegeri, cind m-am coborit din tren intr-o halta atit de darapanata de-am crezut ca e capatul lumii. Am vrut sa scot o foaie si-un pix sa scriu, dar eram singurul pasager din sala de asteptare si-mi tot dadea tircoale un politist. Probabil credea ca sunt vreun agitator sau, mai rau, daca m-ar fi vazut ca scriu, si-ar fi putut inchipui ca am coborit in halta aia uiatat de lume ca sa-mi zbor creierii. :)Asa ca am pastrat textul asta in teasta pina cind am simtit ca se apropie urmatorul drum.

Din punctul meu de vedere, un text cam stingaci, cu formulari putin nefiresti care mie imi dau senzatia de nerabdare in a spune ceea ce simti si, de aici, blocajul in a transmite ceea ce vrei. Cind spun formulari nefiresti ma refer la constructii de genul "am preferat să ne prefacem că nu știm să simțim
oamenii își dau tristețea de la unul la celălalt", "nici măcar gândul la un ventilator", "găsesc o ultimă bucurie în a privi zăpada"(din punctul meu de vedere sunt prea multe particule de legatura care incetinesc pulsul zicerii). Ma rog, asta e doar opinia mea.

Din punctul meu de vedere, o confesiune de o fragilitate rara. Cit priveste motivatia ta de a scrie, demult tare, intr-un alt context, ii spuneam cuiva ca nu are niciun rost sa scriem daca nu ne doare...

Din punctul meu de vedere, ca cititor( in niciun caz critic literar sau om de cultură, ci ca simplu user), am găsit un text plat, mecanic, prozaic, lipsit de perspectivă și imaginație)cel puțin la nivel de comunicare. Ochii de vultur, întrebatul flegmatic, bucata de carne în fălci primitive, toate acestea mie îmi dau senzatia de neputință în a transmite, dacă nu o stare, atunci un mesaj închegat, dacă ar fi să mă raportez la tema aleasă. Apoi, un cititor experimentat este conștient de faptul că, dacă îți asumi într-un text atât de scurt definții ale unor sentimente majore, cum ar fi iubirea, ele trebuie să fie ori extrem de bune si nemaicitite ori ironice. Dacă mai amesteci și patria, atunci efectul, din punctul meu de vedere este unul dezastruos, iar aici este extrem de vizibil la final: acel pod dintre lumi urmat de "extazului", îl face cel puțin indescifrabil ca mesaj. Dacă mai adăugăm voalul învăluitor, ajungem la stridență greu de înghițit în limba română.

Radu nu e un terminator, Radu e o termita. Consuma poezie mai ceva ca un patinator viteza. Din punctul meu de vedere, textul este incoerent, nu are lianturi care sa-l sustina si, din punctul meu de vedere, sufera de o mare lipsa de credibiliate. Pot lua dintr-un text doua trei rinduri pe care apoi sa le folosesc in alta parte. Dar Radu nu e terminator. Radu e cititor in faza terminala. Ca si mine. Cind o sa intelegi faptul ca niste stelute nu va confirma calitatea literara?

Care sunt capetele acoladei de remarcat? Recunosc, sunt un ignorant, poate domnul Dume a vazut pe vreun alt site acolade. Eu nu le vad. Nici macar alea lirice.
Din tot acest text, eu as pastra partea III ca punct de vedere pentru ceva mai coerent.

pt greselile de tastare din comul anterior

Nu vreau sa iau apararea nimanui, dar cred ca am si eu ceva de spus(nu ca ar conta prea mult).
Teodor Dume are poeme mult mai bune decit acesta. Nu contest dreptul de a acorda steluta nimanui, dar m-as fi asteptat ca, macar intr-o singura fraza, sa fie argumentata steluta(din punct de vedere tehnic, uman, teoretic si tot ce mai inseamna), nu sa intram in dialoguri inutile despre ce inseamna divinate sau nu.
Textul e slab pentru ca, din punctul meu de vedere, in afara de trairea suflteasca cu care pot empatiza sau nu, rindurile de fata nu fac altceva decit sa repete niste adevaruri repetabile.
Ceea ce ma surprinde, in schimb, intr-un mod neplacut, este atitudinea asta de genii neintelese in momentul in care cineva are o parere contrara curentului de comentarii favorabile.
Dupa cum am zis, nu vreau sa am apar pe nimeni. Dar daca Valentin Ionut si-a spus parerea lui, nu inteleg de unde vine chestia asta ca daca nu scrii bine nu inseamna trebuie sa pun pret pe parerea ta. Eu pot sa spun un lucru: am citit cam tot ce posteaza valentin ionut iar cind voi considera necesar am sa-i spun ce gindesc. Dar in ceea ce priveste comentariile pe care le face, daca as putea, i-as da eu nivelul meu de stelutar, pentru ca macar el are tupeul necesar de a spune lucrurulir pe nume. Adica de a spune franc ca e un text prost atunci cind e prost. Si un text bun atunci cind e bun. Fara a conta ce scrie fiecare.

In sfirsit, un text pe gustul meu. Putin cam prozaic, dar pot trece peste asta, mai ales pentru zimbetul larg din final si pentru ineditul situatiei. Si Piata Rosie e in aceeasi nota, dar acolo deznomanitul e mai usor de anticipat. Aici se vede, din text ca pregatesti ineditul si finalul prin gesturi aproape mecanice si banale, care salveaza stilul acesta gazetaresc de poezie. Stiu ca poanta de final nu e noua, dar nici asta nu ma deranjeaza pentru ca se integreaza perfect in context.

Nu stiu de ce, da-mi placu textul asta. Poate tonul hitru, poate dezinvoltura si firescul zicerii moldovenesti din a doua strofa, oricum, o confesiune care m-a convins.

Eu tot nu inteleg. Spuneti la inceput ca este autor a cinci volume, apoi ca noul volum a fost lansat anul acesta(fara a nominaliza niciun volum), iar in cele din urma il nominalizati pe cel in curs de aparitie. Eu ce sa inteleg de aici? Ca textele citate au fost publicate sau fac parte din noul volum? Iar daca fac parte din noul volum nu credeti ca faceti un deserviciu deconspirind continutul prin aceasta prefata?(pentru ca nu are cum sa fie o recenzie la un volum care nu a aparut)
Si pentru ca veni vorba, DEX-ul online nu recunoaste cuvintul perfectabil. Sunt familiarizat cu aceasta formulare(mai mult specifica jurisprudentei), dar la bruma de cultura pe care o am, eu sunt de parere ca o poezie e perfectibila si nu perfectabila, tocmai pentru ca nu e litera de lege...

Ce e aia poezie perfectabila?
Iar textele citate din care volum fac parte?

Marin Badea, multumesc de lectura si apreciere.

Surprinzator de aproape interpretarea ta. Textul a pornit de la Ave Maris Stella, pe care il tot repetam la cor. Nu vreau sa ma explic mai mult decit este cazul si nici sa complic ceea ce este simplu, dar in ultima perioada, am inceput sa folosesc tot mai mult in ceea ce scriu un procedeu din muzica-polifonia prin divizarea vocii. De aceea ai senzatia de imagini care par ca se succed complet disparate. Multumesc de apreciere.

Ps. Pentru a evita orice confuzie, titlul nu este un regionalism :)

Din punctul meu de vedere, un text extrem de puternic, organic, poate ca unul din cele mai bune pe care le-am citit in ultima perioada pe aici. Sincer sa fiu, m-a cam dezamagit finalul, nu stiu de ce. Probabil ca, intregul fiind atit de bine sustinut si plin de forta, sinuciderea nu mi se pare o buna solutie de final. Dar este numai parerea mea. Dincolo de asta admir si luciditatea, pentru ca e destul de greu sa abordezi tema asta fara sa pacatuiesti prin absurd.

E un ciclu de mai multe texte cu aceleasi coordonate.
Multumesc de semn si apreciere.

Din punctul meu de vedere, un poem limpede, sigur, naiv de alocuri, dar in sensul placut al cuvintului. Aici reusesti sa fii mai concentrata si totul iese cum trebuie. Nu am aparatul critic necesar, dar pentru mine textul asta este proaspat ca scriitura, are ritm, are emotie, iar finalul face toti banii.

Sincer sa fiu, cam asa am vazut eu textul:

nu știu de unde în capul meu se iau așa vise urâte și de ce
cineva vorbește că sunt
alta decât altele și că am căzut de pe lună
parcă nu trag cocaină dar știu câte ceva despre narcomani
și sunt naivă să cred că voi salva lumea

și pe tine te voi salva
și pe tine / promit

probabil tu cum ai fost așa ai rămas cu mâinile curate
fără semne nu te droghezi
și această discuție e lipsita de sens
dacă ești împotrivă putem să vorbim despre asta

la sfârșit de vară provocarea pentru zece cărți a intrat în colecție
care au schimbat ziua la trecerea de pietoni
au căutat și în ochii mei cocaină
baftă lor

în vara aceasta nu pentru prima dată l-am văzut
pe dumnezeu atât de sărac și prefăcut cel mai bun cunoscut al meu
l-am întrebat dacă o să mor la patruzeci de ani
dar el a tăcut și m-am gândit că poate e mut
la ce bun să vorbească dacă cunosc taina lui și vântul

uite ce frumos zboară unul de sus
dintr-o imagine veche din 11 septembrie
parcă seamănă cu mine la fel speriat de șerpi
uite ce frumos cade și cât de larg îl primește pământul

vezi cum e să zbori
acum uite cum pot eu

pe calul alb caut izvoarele cerului

Ceea ce as reprosa eu aici(am urmarit si alte texte de-ale tale), este alternata intre luciditatea cu care transmiti uneori emotia si lipsa de stapinire, de filtru interior, cind te lasi furata de metafore. Dar, ca intreg, e o lirica ce ma prinde, care-mi spune ceva, nu o lirica sterila si plina de angoase in care se zbat altii.

Din punctul meu de vedere, textului ii lipseste exact ceea ce ar trebui sa aiba o poezie, si anume emotie. Ideile fara finitudine si strofa a doua mi se par o colectie de preziotati prea absurde chiar si pentru suprarealism.

Si eu apreciez naturaletea textului, prezenta de altfel in mai toate textele tale terapeutice. Trebuie o mare stapinire de sine sa poti imbina elemente complet opuse, in asa fel incit sa creeze o imagine veridica, fara a cadea in pacatul absurdului. Si, ca sa fiu circotas, cred ca numai cei care au facut ceva in viata se aleg, la sfirsit, cu un epitaf amuzant. Asa ca, daca imi permiti, iti pot da o sugestie: ai putea sa aduni textele tale terapeutice intr-un volum pe care sa-l numesti Evaghelia dupa Marcu. Sau, ca sa eviti complicatiile financiare pe care le implica binecuvintarea Patriarhiei pentru un astfel de volum, ai putea sa-i spui Prorocirile superangularului allandalla, iar dreptii cititori sa dea in secret marturie despre patimirile tale. :)