Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

pudoare

1 min lectură·
Mediu
femeia scrutează cu ochi de vultur
dictează asistentei vârsta greutatea profesia
virgină ori nu
cu scârbă printre dinți șuieră
"virgină pe dracu"
pipăie palpează sâni mici
întreabă flegmatică
când ați început viața sexuală
pudică goală se simte cântărită
ca o bucată de carne
în niște fălci primitive
mănuși reci de cauciuc
împing trupul fin la stâlpul infamiei
unde dinți de crocodil
înfulecă bruma de fericire
recapitulează în sine
(ca să rămână în fire):
iubirea
este aer
este vulcan
un "nu știu ce" interpus
între soare și lună
lumină și întuneric
între somn și trezie
palmele iubirii enorme și calde
peste pielea de sirenă
iubirea
este țipăt de pântec
urlet de prunc
podul dintre lumi si patrie
extazului-
voalul acela învăluitor
aruncat
peste frontierele fricii
026
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
124
Citire
1 min
Versuri
34
Actualizat

Cum sa citezi

Nache Mamier Angela. “ pudoare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nache-mamier-angela/poezie/14058332/pudoare

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@emilian-valeriu-palEP
Din punctul meu de vedere, ca cititor( in niciun caz critic literar sau om de cultură, ci ca simplu user), am găsit un text plat, mecanic, prozaic, lipsit de perspectivă și imaginație)cel puțin la nivel de comunicare. Ochii de vultur, întrebatul flegmatic, bucata de carne în fălci primitive, toate acestea mie îmi dau senzatia de neputință în a transmite, dacă nu o stare, atunci un mesaj închegat, dacă ar fi să mă raportez la tema aleasă. Apoi, un cititor experimentat este conștient de faptul că, dacă îți asumi într-un text atât de scurt definții ale unor sentimente majore, cum ar fi iubirea, ele trebuie să fie ori extrem de bune si nemaicitite ori ironice. Dacă mai amesteci și patria, atunci efectul, din punctul meu de vedere este unul dezastruos, iar aici este extrem de vizibil la final: acel pod dintre lumi urmat de "extazului", îl face cel puțin indescifrabil ca mesaj. Dacă mai adăugăm voalul învăluitor, ajungem la stridență greu de înghițit în limba română.
0
@nache-mamier-angelaNA
ce "sansa" avem sa primim lectii de la spirite atât de binevoitoare ...si sigure de sine ...fiecare interpreteaza în functie de "scolile" sale, liber sa se exprime,(chiar si subiectiv-ca în acest caz flagrant de inamicitie cu care m-am obisnuit)...nu se moare din asta ...avem opinii absolut discordante ... nu e o noutate
0