arta modestă
culege lemnul flotant scoici cuțite de sidef învelește plaja cu mătasea sfășiată a cămășii de noapte cu dinții ultimului mohican pictează digurile visele în alb cu tone de vopsea armata
pudoare
femeia scrutează cu ochi de vultur dictează asistentei vârsta greutatea profesia virgină ori nu cu scârbă printre dinți șuieră "virgină pe dracu" pipăie palpează sâni mici întreabă
păpușa de cârpă
numărați loviturile de obuz în zidul ciuruit al vieții un nu știu ce o îmbie să deschidă largi porțile zilei un bărbat imberb și speriat apare călcat în picioare urlă disperă amenință cu
saga
o divinitate sălbatică hrănește teama de sine frica de cuvântul aventuros prin carnea obosită a poemului stropi de sânge acoperă casa tatălui muțenia mamei pielea albastră a
cusătoreasa de pietre
miranda culege cioburi scoici comori ascunse-n nisip azi a găsit resturi, farfurii din 1900 degetele tremură viața burgului se întinde la picioarele sale gunoaiele se aruncau pe nisip miranda
out of europe
\"drepți în noroi,în vânt voi visați vânați fericirea\" copiii dorm în carcase de mașini beau apa senei și tulburi de dimineața până seara rătăcesc pe trotuare cerșesc câteva centime într-un
groapa cu lei a iluziei
ochii străbătuți de rafale chip și trunchi cunosc dureri obez-melancolice gândurile paralizează conduse anapoda de cămila cheală a singurătății nici-o oază pe măsura celor ce-au fost uși și
vă e foame păpușilor
discuții știri alimentare cozi abulice vă e foame păpușilor cozile culturale cam rare cei simpli sunt fericiți umplu de-a valma cămările iernii posedă garantate carpete ale fericirii(șăgalnice
repetitio
în câțiva ani muiați în supe și ciorbe și-n magazine alimentare în câțiva ani de slujbă spălări de vase dereticat în câțiva ani de înțelepciune dobândită din mers în câțiva ani de adorație
trup de aburi
timpuri de scris versuri or fi-n murmurul câtor vii nostalgii îndrăcite tempouri vase meniuri crosuri prin piață printre alți grijulii întâmplări fixe toarnă tipare strâmte existenței rațiunii
să deschid totuși ochii
lujerul poeziei duce la tăișul gloriei multe din întâmplările vieții îi sunt rezervate frâu-desfrâul emoției apasă realul sacru pelerinaj biciuit de nuielele sângelui singurătății- pod de
patria dragoste
luciditatea împinge-n sânge vietăți oribile greieri negri sluțindu-ne în uimirea perplexă de-a nu-i mai putea stăvili sacrificiul ireversibil și ireparabil de sine ucide - nobilă lance s-ar
série noire ou grise
vâră nasul cumpără mărar magneticul mire-n salar, un fitecine ogarul uitând si de sine-n ritmul cu care atâtea chenzine se fac a-l susține peste sentimente(legende) crește mărarul
sub fierăstrăul grimelor voastre
privirea păstra urme grele nu mai zbura decât pentru sine văzduhul când se porniră aspre porunci ce poți afla despre ce niciodată nu se va-ntoarce viața refuzându-și sfârșitul chiar și-n sensul
Don Quijote
în încăperi liniști aspre urc pe colină locul e strâmt doar pentru moara din sfărâmata oglindă de dor urc dinspre purpuri stinse în gânduri după celebrul meu zbor abia mai cobor hărțuită cu
risipind noduroase vocale
stare bolborosită ruga încă strigătul meu risipind noduroase vocale urmele tale simulacru de praf lipind sângerie tâmpla lumii de zare prin fumegândă fisura câmpiei și cele mai răgușite vocale
strâng palmelor căuș de rouă
în ochii mei refugiul lumii și-al dimineților contur sunt alba izbucnire-a zilei râvnita navă de azur sunt drumul simplu cum mă dărui din unghiul cel mai afectuos spre soare năzuind
lângă pereții faguri
un roi un roi nebun m-a asurzit mi-a îmbrăcat picioarele cu ceară pe culme sufletul s-a-mbolnăvit cu noaptea miere neagră și amară sunt șoarecele mort de asfixie pe jumătate doar cât să mai
purtată de semne ciudate
câțiva ani multiscânteietori sângele susurând melodii universului fermecat de tăceri și cuvinte din trup și din suflet ea privește în sine nu-și mai stăpânește tristețea pe ecran el și ea se
fluturele mistuit al trupului
cu vertebre aurii și brațele-i zvelte fugi cei doi heruvimi se iubiră ce mult revărsați peste pragul câtorva instincte grăbite risipiți îndârjit și lumește de graba de-a fi au rămas imagini
un ocean înghețat
ea creștea prunci când să se pieptene bărbatul mai venea pe-acasă ori uita să mai vină ea visa o minune divină care-ar fi întors roata destinului când erau la fel de tineri și puri amândoi el
rochia de adio
lungi așteptări în nisipul vacanțelor puful rochiei mută sensibil acul pendulei timp ce suie din cel mai frumos gest pe care mi-l pot aminti când într-un foșnet grăbit strânse pe sus lucruri și
farmecul secret al existenței
aș vrea să rămân aproape să respir să trăiesc să comunic să fiu ocupată chiar și zăpăcită de harababura periodică din dulapuri, ciorapi, farduri, portmonee, bibliotecă să nu mai am timp să dau
să trăim să plutim
degetele răsfiră ritmuri salturi gândite miraculos pe trambulină crize de timp urnind roaba vânjoasă-n care bărbatul, copilul, piureul, rufe-n clădirea acelorași palme subțiri animă carpeta
