Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

« Echilibrism rafinat între sentimente și rațiune » volumul de poezie ”În sensul copilului” Eugen Pohonțu – Editura Grinta, 2017

4 min lectură·
Mediu
La Eugen Pohonțu, poet – om de știință, polivalența sa erudită este ușor perceptibilă, deoarece poemele oscilează, ori sunt fuzionale între percepții ermetic cerebrale, ori deschise spre elanuri lirice pure si emotionale. Având experiența haiku-urilor, și un atașament solid la stilul japonez traditional, poetul face un mix între prozodia clasică și filozofia de viață asiatică, amestecând tentele de la solemn, auster, grav, la ironic sau ludic-umoristic. Atracția pentru aceste poeme ancestrale vine dintr-o curiozitate firească de a parcurge timpurile și epocile literare, pentru a vibra, cu rafinament, cu spiritul general al poemelor, cele mai frumoase din istoria lumii, care îl încită la reflecție, îl ajută la descifrarea misterelor creației: ”despre poezie/ un daimon ciudat mi-a descris starea:/ sângele alb/ și țipătul acela de înger/ venit ca să moară.” (sângele alb) Eugen Pohonțu a debutat în 1978, în revista “Convorbiri literare’’, Fizicistul (apelativ pe care vi-l explică Ciprian Chirvasiu în prefața volumului), a scris și publicat rar iar după o pauză lungă a revenit cu energiile recuplate al unui adevarat talent…“În sensul copilului’’ care este cartea unui bilanț poetic. Cartea apărută la editura Grinta, din Cluj, anul acesta, sub egida Asociației Culturale Direcția 9-a, a beneficiat de o primire călduroasă din partea editorului, poetul și jurnalistul Ciprian Chirvasiu. Cât adevăr în acestă expresie a lui Masaoka Shiki, ce trudă exigentă : ”Cineva, în vara asta, a devenit piele și os scriind tanka și haiku...” Această suferință, această ”caznă” îi reușește lui Eugen Pohonțu, dă greutate exprimării stilistice: ”s-a îmbolnăvit iarba de un icter al frunzelor,/ și de pământ crește prin căderi șovăielnice// n-a mai rămas decât o speranță în verdele/ prin care se cerne lumina morții. (intersecții autumnale) Tehnica miniaturii japoneze, taie discursul liric, îl disecă, îl șlefuiește cu minuție și reușește algoritmi care fascinează prin puritatea și claritatea de diamant al versului, evitând încețoșarea stilistică. Ca și la asiatici, temele traditionale sunt abordate la rădăcini, la esențe: copilărie, bătrânețe, poezie, viată, iubire: ”trubaduri în poza mamei,/ poate chiar mâine ne vom stinge în refrene,/ azi suntem doar peisaje opiacee,/nervi întinși// peregrinări între ziduri/ și tăceri profunde.” (ne-am inventat instrumente) Înclinația sa către fizică și matematică, creează o curioasă relație cu poezia, îl conduce către o simbolistică nouă, pentru că în piramidele geometrice există o culme care întâlnește poezia și formele existenței comunicând cu universul o prelungire spirituală de la forme eliptice, criptice, la discursul liric pur, până la asocieri de cuvinte inedite, uneori șocante. Poetul se opune sentimentalismului facil și contemplărilor edulcorate, preferând o viziune abstractă a naturii, o melancolie intimistă, rezervată, interiorizată, de profunzime: ”vântul răsucindu-ți mâinile/ fără să cadă un strop de mirare,/ și sufăr sub pielea de împrumut,// poemul ca o armă/ dragă, fără trup,// o apă lină. (restul poemului) Poetul selectează exigent din temele suprasaturate ale scrisului de până azi și transferă elanurile interioare, armonizate într-un proces de unificare a liniilor, cifrelor, paralelor, conferindu-le o muzicalitate simfonică, un ritual aproape mistic. Autorul aspiră la o desăvârșire, la o autodepășire inițiatică pe drumul întortocheat al interogațiilor cu și fără răspuns, dorește să atingă prin cuvânt metafora, imaginea alegorică, nivelul cunoașterii de sine și a miracolului universal. Spirit contemplativ perseverent, caută esențele universului, a infinitului, comunicând cu cosmosul printr-un perpetuum mobile(sic) ideatic. Poezia sa devine cale de inițiere, zbor de Icar, drum de Sisif, calea spovedaniei lirice dar și a credinței în umanitate. De unde acest efort stilistic sisific de a de a comprima la maximum, de-a esențializa tulburător și în cuvinte rare, concise, sensurile iradiind din corola de minuni a lumii? : ”nopțile ca niște liane trecând prin noi/ țintuiți de iarba răscoaptî, în sunet de tubă/ din alte vieți, ca o simfonie în cheie violetă,/ și Dunărea care trece prin toate,// săgeată înfiptă în toamnă” (vânătărul de toamne) Un iubitor fidel al minimalismului japonez, Eugen Pohontu este și autorul unui volum recent de haiku, tanka și renga „karumi-fragmentarium” editura Art Creativ, deoarece prin acest exercițiu de stil autorul (citez pe: Reginald Horace Blyth) se poziționează: „ca un cercetător savant al expresiilor unor iluminări de moment, în care examinăm viața lucrurilor”.
0108
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
674
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

Nache Mamier Angela. “« Echilibrism rafinat între sentimente și rațiune » volumul de poezie ”În sensul copilului” Eugen Pohonțu – Editura Grinta, 2017.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nache-mamier-angela/jurnal/14107261/lessless-echilibrism-rafinat-intre-sentimente-si-ratiune-greatergreater-volumul-de-poezie-in-sensul-copilului-eugen-pohontu-editura-grinta-2017

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@teodor-dumeTD
Distincție acordată
Teodor Dume
mă repet și de această dată pentru că deseori spuneam că pentru mine este o bucurie de suflet orice apariție editorială semnată de către unii dintre colegii mei de pe poezie.ro, și nu numai.iată că și de această dată bucuria îmi este confirmată de d-na Nache Mamier Angela prin microcronica pe care o semnează la cartea bunului meu prieten Eugen Pohonțu, un poet pe care-l urmăresc de câțiva ani buni.
și da,"Tehnica miniaturii japoneze, taie discursul liric, îl disecă, îl șlefuiește cu minuție și reușește algoritmi care fascinează prin puritatea și claritatea de diamant al versului, evitând încețoșarea stilistică."

felicitări, Eugene!
mulțumiri, Angela!
0
@eugen-pohontuEP
eugen pohontu
mulțumesc încă odată doamnei Angela Mamier Nache, o poetă de referință a generației sale contorsionate ideologic și sentimental, o voce pregnantă a dizidenței române, care iată, găsește un răgaz și pentru a se apleca asupra versurilor mele!
mulțam prietene Teo pentru constanta ta apreciere!
0
@nache-mamier-angelaNA
merci ,placerea de a ma impregna de autorii si colegii mei români este irezistibila ,desi lupt cu criza de timp
ne-am cunoscut pe "agonia" eu am o memorie buna si timpul cerne în sita sa nemiloasa si-i retine pe cei sinceri în amicitie si pasionati de a paria pe "visele cu ochii deschisi" din cartile prinse sub pleoape
p.s.-e o cronica ,nu o minicronica...(mica precizare)
pentru a fi publicata în presa literara ,ni se cere sa evitam lungimile ,pentru o problema de spatiu tipografic acordat
0
@irina-lazarIL
Distincție acordată
Irina Lazar
Într-adevăr o comprimare a esențelor, așa cum numai un fizician poate face. Tot la fel, nu-i e dat oricui să scrie în acele forme fixe, în care se adună tot atâta contemplare, poezie dar și un soi de viziune clară, precisă asupra vieții. Sunt o admiratoare :)
Ștea pentru cele mai spuse mai sus de poeta Nache Mamier Angela, stea pentru poezia lui Eugen Pohonțu. :) Cum pot da doar una, mă gândesc că e o stea dublă :)Eugen Pohonțu știe că există așa ceva în Univers.
0
@nache-mamier-angelaNA
merci pentru întâmpinarea unui autor (si prieten) pasionat de cuvinte si "radiatiile" lor nucleare ...
0
@adrian-suciuAS
Distincție acordată
Adrian Suciu
Una dintre cărțile de poezie semnificative ale anului 2017. Felicitări autorului și cronicarului, dar și cititorilor care vor avea șansa să o parcurgă!
0
@dan-noreaDN
Distincție acordată
Dan Norea
Îmi place cronica, mulțumesc, Doamnă Mamier!
Felicitări, Domnule Pohonțu!
Cum pot achiziționa volumul? Nu faceți o lansare și la Constanța?
0
@nache-mamier-angelaNA
puritatea unui spirit vine din puritatea unei pasiuni
e cazul poetului Eugen Pohontu si a talentatilor comentatori ai acestui volum ,în fond ,"revolutionari"( permanenti contestatari pentru "cauza" poeziei elevate )
merci pentru stele ,îmi ard fruntea :)
0
@eugen-pohontuEP
eugen pohontu
Mulțumiri tuturor pentru aprecieri, doamna Angela Mamier Nache a reușit (și nu-i prima oară) să scoată la lumină sensurile copilului. D-le Norea, sigur că ne vom întâlni la Constanța sau la un eveniment literar, nu vă voi uita!
0
@igor-ursenco-0033662IU
Igor Ursenco
Felicitarile mele celor care trudesc la Spirit!
0