autosatirice

Ferește-mă doamne să mă prostesc la maturitate, la senectute ferește să-mi pun pălărie înaltă de curcă plouată, înamorată să nu muget versurile mele în urechile asistenței să nu implor în genunchi să rămână țintiți pe scaune din politețe să nu mă spoiesc pe pleoape, pe gene, pe pene ori ridicole rarefiate sprâncene să nu zbier spre toate punctele cardinale că sunt un geniu neînțeles că nu mai am pereche pe lumea aceasta ferește să fiu tête d’affiche, ridicolă beată după aplauze, premii de prin orice cătune pierdute în zare, ziare, jurnale să nu mă devore sindromul de Facebook addict și amorul nebun de pisici de adoptat ferește să mi se urce la cap să nu cumva să urăsc începătorii, debutanții întâmplători criticii îmbălsămați de vii ori frustrații, veleitarii, infatuații editorii timorați, nobelizabilii crispați și zăpăciții poeți, alcoolici, nevrotici dă-mi puteri să mă privesc să mă accept în oglinzile vârstelor prin care trec țopăind ca un preadolescent cu meningele unui nou născut aburit de sângele părintesc