îți scriu de pe o planetă îndepărtată

Un sentiment inedit s-a dilatat și s-a multiplicat, cât mai încăpător cu putință, pentru a cuprinde în el toată lumea și toate lucrurile ce ne sensibilizează simțurile, în care s-a încastrat iubirea, ce are o față tristă și una veselă, pe care le afișează în societate alternativ.
Oamenii își dau tristețea de la unul la celălalt, până nu mai rămâne nimic din ea, și în golul căscat se insinuează anormalitatea, față de care oamenii sunt serioși și se lasă străbătuți de ea, căci cei mai mulți oameni râd la vederea normalității.

Din punctul meu de vedere, un text cam stingaci, cu formulari putin nefiresti care mie imi dau senzatia de nerabdare in a spune ceea ce simti si, de aici, blocajul in a transmite ceea ce vrei. Cind spun formulari nefiresti ma refer la constructii de genul "am preferat să ne prefacem că nu știm să simțim
oamenii își dau tristețea de la unul la celălalt", "nici măcar gândul la un ventilator", "găsesc o ultimă bucurie în a privi zăpada"(din punctul meu de vedere sunt prea multe particule de legatura care incetinesc pulsul zicerii). Ma rog, asta e doar opinia mea.

Cred că da, despre asta e vorba. Poate că ar fi trebuit să filtrat la câteva zile după, sau cel puțin a doua zi, dimineața. E un text mai degrabă medicament decât altceva, scris dintr-o suflare. Poate, cu șlefuirile evidente, va căpăta o altă formă. Mulțumesc.

Pe mine m a prins moliciunea acestor versuri si cand spun moliciune nu ma refer la un vers debil , ci la o voce de plus care si a pierdut jucariile intr o lumea mult prea adulta, machista poate chiar; mi a placut invocarea maternitatii in versul cu alaptatul si tristetea aia pasata de la unul la altul ca si cum a nu fi vulnerabil e o virtute