Georgiana Mușat

stomăcelele noastre pline de aer încep să se întindă ca arcurile împunse de săgeți căutând să agațe cu buricele degetelor ceva plin de care să se prindă o scamă în zbor sau un puf de

facebook nu știe nimic despre ce făceam anul trecut pe vremea asta cândva nici eu n-o să pot să mai spun ce fel de mobilă aveai că la a șaptea placă de parchet începea să se audă un scârțâit au

ne apropiem cu toții de sfârșit capul sfârșitului e tare, ca o nucă bătrână îl vom întoarce pe toate părțile și părțile lui se vor termina atunci când murim se spune că trebuie să ne agățăm

aștept capătul tuturor gândurilor al tuturor vorbelor dialogurilor o liniște înaltă în care oamenii, dac-ar arunca cu pietre s-ar rostogoli zile întregi în gol căutând un sfârșit în

către Chris Marker mi-am pierdut ochelarii și aici toate stele au rămas fără nume puțini oameni se mai îmbujorează la ceva cu toții așteptăm să ne mutăm într-un sentiment nou cât mai

îmi întind brațul către mijlocul tău ca într-o pădure aici blocurile sunt scunde până la genunchi cât oamenii să coboare ferestrele și să se prindă unii de alții aud noaptea un radio stricat

noe construise o arcă și urcase în ea toate animalele pământului ele l-au urmat și s-au așezat fiecare la locul său ca într-o cutie cumpărată au ațipit ca la începutul lumii și încet au uitat cine