Emil Iliescu

În triada Nephesh, Ruah, Neshamah, ultimul termen reprezintă nivelul cel mai ridicat al existenței sufletului.
Tatăl este Creatorul a ceea ce numim Nephesh - viața simțurilor, partea concretă a trupului nostru, cu laturile sale - animalică( procreerea), vegetativă (hrana pentru subzistență) și cognitivă. Lui ne plecăm frunțile la pământ într-un gest de pietate pentru că ne-a oferit starea de \"a fi în natură\": \"De acolo se îndoaie după acesta\".
Fiul este Creatorul a ceea ce numim Ruah - sufletul nostru în forma lui pământească și care tânjește după comuniunea cu partea lui cea mai pură, Neshamah. Prin El, prin Fiul, concretul din noi poate atinge după moarte generalul, viul în eternitate - dorința de \" a fi cu Dumnezeu\" : \"Acestea îl vor naște pe al treilea, care strălucitor este\".
Sfântul Duh, spiritul, Neshamah, reprezintă partea superioară din omul ce începe să înțeleagă mistic secretele lumii ce-l înconjoară. Neshamah este și va fi, nici nu vine, nici nu pleacă, fiind în consubstanțialitate cu Divinitatea și oferind celor ce-l caută atingerea unui prag de sfințenie.
Neshamah este, deci, natura pur interioară a omului care vine din nephesh, principiul vital, urcă prin ruah, cu forțele sale individuale și ajunge astfel la alipire, unire cu Dumnezeu: \"Tălpi în tălpi cu mersul lucrurilor\".
Gânduri așternute profund, gânduri ce ar trebui să zidească clipă de clipă mausoleul ființei noastre.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Dragi prieteni, voi ați fost mereu aproape de gândurile și de modestele mele încercări de a îndemna lumea să viseze. Vă mulțumesc din inimă!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Mulțumesc, în primul rând, d-lui Liviu Comșia pentru cuvintele frumoase la adresa gândurilor mele așternute pe hârtie! Mulțumesc, apoi, acestui site, fără de care apariția acestei cărți nu ar fi fost posibilă. Cu laudele, sau cu criticile, care întotdeauna m-au ajutat să-mi descopăr tarele epice și să-mi potrivesc pașii cu aceste vremuri și, mai ales, cu tinerele și viguroasele condeie tinere, care însuflețesc acest spațiu virtual. Este greu pentru un om de vârsta mea să răzbată cu armele scrisului prin magma fecundă a generației tinere, care pentru mine a reprezentat întodeauna un etalon și un model de urmat!
Coperta aparține d-lui Cristian Cheșuț și se vrea a fi reprezentarea grafică a simbolurilor din proza \"Rusaliile\". Pentru cei care doresc, volumul se găsește în București, la librăria Eminescu, la Rolcris și Standul Depozit de carte. De asemenea, el poate fi comandat la adresa - edituralimes@yahoo.com. Cartea are 154 de pagini și costă 15 lei.
Cu prietenie, pentru cei care în comentariile lor au avut bunăvoința să mă felicite! Emil Iliescu

Aceste \"clișee\" sunt niște bijuterii literare. Analizate cominutiv ele dezvăluie sensibilitatea femeii în fața sentimentului atât de capricios, dar de aceea mai dorit al iubirii. Căci, pentru cel care iubește, toate lucrurile din natură prind viață, devin mai umane: \"Nucul care trage cu ochiul la noi, cu obrăznicie\", sau dragostea ipostaziată în \"fiorii aceia calzi-reci, mici reptile plimbându-se pe coloană!\".
Este o scriitură în care iubitul devine o carte rară, căreia trebuie să-i deschizi capitol după capitol, cu sfială, pentru a-i descoperi sufletul, acel \"bob de miere în care polenizează fericirea\".
Felicitări pentru acuratețea literară a acestui text!
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Anton Vasile, ideea unui iter inițiatic nu este găselnița mea, dar nici a lui Coehlo. Ea vine din Divina Comedie sau din Bildungsroman-ul german. Dar, știți cum se spune, fiecare citim cu perechea noastră de ochi și resimțim scriitura prin fibra sufletului propriu. Nu mă deranjează deloc afirmația d-voastră, atât timp cât eroul meu străbate un cu totul alt periplu, iar personajele întâlnite de el diferă atât de mult de fizionomia hispanică și de tradițiile arealului în care se mișcă Santiago. Nu m-am simțit decât măgulit, citind comm-ul D-voastră, și fericit de trecere și semn! Aveți dreptate, într-o lume în care mimetismul a devenit stare existențială, scriitura originală suferă...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, nu putem atârna în toamnă ca niște sinucigași, ci, mai degrabă, ca niște fructe rănite pe ram. Așteptând cuminți o nouă primăvară care să coacă epiderma gândurilor noastre, îndreptate spre o altă ființă, departe...
Iar cu mâinile nu putem fi decât, cum frumos ai zis, încătușate în iubire, prizonierii ultimei îmbrățișări din care nu a mai rămas decât fumul dens și alb al amintirilor...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, întunericul, ce ne inundă ființa atunci când ne aflăm într-o cameră de gardă, nu poate fi disipat decât de lumina din mâinile doctorilor ce ne pot reda speranța.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Ionuț, detaliile fac parte din momentul-limită, pe care-l traversăm atunci, când devenim prizonierii camerei de gardă...
Îți spune asta unul care a trecut prin multe asemenea \"stabilimente\". Mulțumesc pentru semnul lăsat!
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Sibiceanu, epifania răscumpărării păcatelor noastre, precum și prefigurarea trupurilor noastre în mireasmă și duh, după ce vom trece dincolo, sunt motive pentru care trăim și sperăm! Mulțumesc pentru trecerea d-voastră sensibilă și pentru semn!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Anni, așa cum spunem că românul s-a născut poet, putem spune că el este în același timp și pictor... Fiindcă fiecare dintre noi putem surprinde pe șevaletul sufletului culori și linii numai de noi știute...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Cezara, fiecare dintre noi suntem prizonierii unei astfel de camere de gardă, care ne este existența, și vindecarea nu o putem obține decât prin faptele noastre. Mulțumesc pentru trecere și semnul lăsat!
Cu prietenie, Emil Iliescu

\"Uitarea este un veșmânt acvatic\" - asta fiindcă ea se așează ca un văl de ape peste trecerea noastră prin viață. Rareori, la ceasuri de cumpănă, apele se învolburează și amintirile, ca niște \"puncte de lumină\", mai întretaie existența, atingându-ne cu aripa diafană, \"la stingerea zilei\".
Textul curge printre metafore și limpezimea acvaticului, prefigurat în râu, se așterne ca o cortină în spatele căreia figuranții clipei, noi, efemeridele din valea eminesciană, ne jucăm rolurile. Și fiecare suntem închiși în câte \"un cuib de piatră\", arzând dogoritor la flacăra vieții. Deasupra noastră stă \"cerul liber\" sub care gândul - splendidă metaforă! - \"capătă paloarea unui mort tânăr\".
Ne recunoaștem unul pe altul doar prin palidele semne ale clipei, când ne-am întâlnit, fulgurant, prin viața ce s-a deșirat asemenea unei \"pânze de-ntuneric\", în \"limba locului\".
Rămâne cu noi doar Cuvântul primordial, dăruit de Sus, care ne trage spre obârșii, în bătrânii și uitații, adesea, părinți.
Un text sensibil, purtând pe umerii lui cobilița tainică și bogată a cuvintelor!
Cu prietenie, Emil Iliescu

\"Sufletul, ca și scrisul, rămâne\"...
Iată un mod de a asimila scrisul zbuciumului interior al existenței noastre. Este o scriitură ce pune pe primul plan sensibilitatea de poet a autoarei. Călătoria cu trenul, acest iter inițiatic, în care cunoști oameni, locuri, fapte, se derulează sub auspicii proustiene. Fiindcă la tot pasul revin prin memoria afectivă fâșii de timp cufundat în arome, culori și gesturi, uneori hieratice. Sunt secvențe ce stau ca un motto la începutul fiecărui pasaj: pasiunea, o stație, trenul neclintit, vagonul 3, lentoare, stânci...
Și fiecărei secvențe i se subsumează un fapt de viață, petrecut în același tren, devenit un caravanserai de întâmplări: bărbatul înalt, elegant, care ascunde în spatele unui salut impertinența pe care o poți citi în privirea oricărui alt bărbat din lume, gata de un flirt trecător... Apoi, amestecul brutal, dar atât de sugestiv, al parfumului trandafirilor cu cel al vaselinei, peste care urcă aroma foitajului pufos al prăjiturilor copilăriei. Sau \"cărările stinghere și cât mai neumblate, pe care le căutai, tocmai prin locurile ascunse, sperând să fie descoperirea ta\".
Și, rând pe rând, revin amintirile ce se leagă tainic de șinele pe care plutește în ritm de melc trenul vieții, precum o carte ce așteaptă să fie citită. Singură, în mijlocul acelui ocean de verde, purificat de albul netbook-ului, înconjurată de liniștea pe care niciun om nu ți-o poate lua din eclipsa sufletului, poți să visezi, fără să-ți fie teamă că cineva sau ceva va putea developa pelicula fină, pe care o ascunzi printre cuvinte.
Un text profund ca un aforism și sensibil ca o elegie!
Cândva, la începuturile mele pe acest site, într-un comentariu pe care ți-l făceam, îți spuneam, Ela, că te invidiez pentru forța versului tău. O fac și acum pentru forța epică a acestor rânduri!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Pădurea dezgolită va fremăta într-o zi de cântecul păsărilor, iar îngerii trecerilor noastre printre copacii-amintiri vor avea aripile desfăcute spre lumina din suflete! Și, atunci, întreg Universul va auzi oda fericirii noastre!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Anni, n-am fost plecat niciodată din țară! Câteodată, însă, mă apucă dorul să colind lumea. Și, dacă îmi doresc asta, o fac mereu cu pasiune și cu ajutorul imaginației. Așa am fost în Antarctica, în laguna venetă, în China cea albă ca floarea de cireș, în orașul interzis, în maica Rusie a lui Savastie sau Mavroșin, în lumea vederii la distanță, paranormală sau lîngă negociatorul de la FBI. Sigur, există surse din care mă inspir, doar nu degeaba mi-am tocit coatele ani buni la Biblioteca Universitară sau la cea a Academiei, citind despre oameni și locuri din Universul ăsta albastru și atât de tainic. În rest, totul este literatură! Și acel sentiment, ciudat de magic, pe care-l simt când încep o proză, acela că sunt parte din personajele mele și din zona spațio-temporală a fiecăruia dintre ei.
Nu am publicat decât sporadic prin reviste de provincie - acolo unde oamenii sunt deschiși dialogului și nu atât de cramponați în ideea că proza zilelor noastre trebuie să fie una experimentală, uneori atât de greu de înțeles și pentru cei care o scriu.
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, îmi va fi publicată la toamnă o carte de proză - la Cluj - și mă rog să nu fie ultima...
Adresele mele de mail: iliescuemil87@yahoo.com - alcion5157@gmail.com.
Cu prietenie, Emil Iliescu
PS. Cer scuze colegilor editori pentru această scurtă profesiune de credință literară și sper să nu fie trecută la offtopic...

Maria, rodul nălucirilor nopților mele se va materializa într-o zi și, negreșit, îți voi mulțumi fiindcă ai fost mereu aproape de eroii mei.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Amintirile tale sunt precum clătitele cu dulceață de gutui, favoritele mele: sunt calde încă, au acel gust nepereche și, paradoxal, după atâta vreme te îmbie să le guști. Simți aroma altor vremi - și eu alergam să prind locul din fața geamului deschis, vara, când aveai impresia că ești undeva, separat de ceilalți călători, că, practic, tu conduci tramvaiul prin orașul nădușit de căldură și praf.
Imaginile tale abundă în melancolie și cine a trăit acele vremi nu poate decât să spună: Et ego in Arcadia.
Frânturile de viață, bine însăilate într-o rochie de gală, abundă metaforic în textul tău: \"Tramvaiul...scuturându-se ca un câine după ploaie trecea pe lângă fosta vamă din cărămidă roșie în timp ce frânele scânteiau pe sub scările de lemn, ce de multe ori nici nu se ridicau din șuruburile ce nu gustaseră uleiul de la război încoace\".
Chiar și nemiloșii hingheri capătă în scriitura ta valențe de neuitare. Și, să nu mai vorbim de marmelada de prune, cea făcută pe pirostriile mari, împrăștiind în cartier aroma de aur a toamnei.
Anni, ce-ar fi să scoți inelul din cutiuța în care își doarme amintirile și să-l mai porți un timp? Ai să vezi că vei retrăi mai intens acele clipe și imaginația va conlucra fantast cu amintirea...
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Cornescian, ați intuit perfect osmoza dintre personaje și creatorul lor! Fiindcă literatura nu este altceva decât o floare cu petale de cuvinte, pe care autorul o dăruiește din inimă eroilor săi. Cu mulțumire pentru trecere și semn!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Otilia, oaza de liniște o regăsim fiecare dintre noi, ori de câte ori intrăm în lumea magică a cuvântului. Trecerea ta mă bucură!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, fiecare pasăre are un nume...
Pasărea ta este fie amintirea, fie uitarea, fiindcă pe amândouă oamenii le caută după cîntec sau culoare. Cântecul auzit cândva, culoarea plăcută cândva, toate legate de un suflet de om.
Copacul acela înalt este însăși viața, lumina este speranța, iar pasărea ta - amintire sau uitare - este întotdeauna mai presus de viață cu un ton...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, alături de prieteni și cititori fideli ca tine, basmele prind viață!
Mulțumesc pentru trecere!
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Cornescian, mă bucur că sunteți alături de personajele mele, cu care călătoresc uneori prin lumi paralele sufletului nostru.
Mulțumesc mult pentru aprecierile onorante!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Imaginea omului drag meșterind bucățele de viață...
Privirea ei pierdută pe un șevalet de iubire, pe care cu acuarelele inimii țese frânturi de iubire, în mijlocul cărora omul drag capătă dimensiuni demiurgice. Îmbinând nu numai bucățele de lemn, ci și bucățele de suflet...
Metafore profunde ale unui sentiment vechi de când lumea: dragostea. Corăbii albe, rechini lacomi, sentimente devorante ce te cuprind nemilos atunci când iubești cu adevărat.
Un text plin de lumină și emoție, așa cum sunt textele tale, Ottilia.
Cu prietenie, Emil Iliescu