Duminică dimineața, când Mihnea sunase la ușă și nu primise niciun răspuns, se mirase că Luc doarme atât de târziu. Își spusese în gând: „Probabil că s-a gândit toată noaptea la ceea ce îi vom spune
L-ar fi strivit cu cuvinte grele pe Petru acolo, pe aleea acelor plopi despletiți de frunze, așa cum despletită de vise era și viața ei. Dar nu putuse. Nu putuse să-l condamne deloc pe acel bărbat,
Când Luc a intrat în curtea azilului, s-a oprit o clipă locului. Printre copaci plutea o tristețe iremediabilă. Tristețe pe care o resimțea prin toți porii, fiindcă și ea fusese întotdeauna singură.
Luc se prăbușise inertă și doar un reflex târziu al lui Gregorian a făcut ca bătrâna să nu se lovească cu capul de șemineul ce se afla în fața celor două fotolii de răchită. Când s-a trezit din
Luc ar fi vrut să împrumute ceva din însușirile cameleonului, dar tragismul privirii sale și paloarea tot mai pronunțată a feței o dădeau de gol. Trebuia însă să-l mintă pe acest om. Să vadă ce și
Trecuseră câteva luni și ceasul răscumpărat își măcina orele alături de inima slabă a lui Luc. Visase într-una din nopți ceva ce o urmărise întreaga dimineață. Se afla pe malul mării, la Balcic. Își
Într-o noapte, fusese adus pe targă un tânăr. Un copilandru. Ilarie Botiș. Atins în stomac de schijele unei grenade ofensive. O masă amorfă de sânge, carne macerată și metal. Durerile erau de
Privise zile întregi cadranul pe care harnicul minutar mai țesea încă iluzorii minute ori fatidice ore. Răzbătea până la ea prin ticăitul lui firav zbaterea domoală a valurilor de la Balcic. Când pe
Noaptea fusese mai mult decât un sfetnic bun pentru Luc. Fusese paliativul cu care încercase să răstoarne legile imuabile ale existenței. Întinerise parcă. Se plimba prin salonul botezat în luminile
Bătrâna s-a aplecat și i-a șoptit la ureche:
- Mihnea, corpul meu a devenit un ecorșeu tragic. Dacă vâri un cuțit în mine acum, nu voi simți nimic! Pot să jur!
- Dar ce s-a întâmplat? Luc, mă
Mihnea Tiberian își vizita ori de câte ori avea timp mătușa. Luc simțea că lângă el timpul capătă întotdeauna alte reverberații în sufletul ei singuratic. Prestanța cu care o conducea de braț prin
Uneori, moartea trece ca un fugar hăituit prin somnul nostru. O simțim aievea. Ea este cea care face ca toate grijile noastre să nu mai existe. Ni le adună în palmele împreunate creștinește, dureros
Cosmin se întorsese beat de fericire în campingul cufundat între brațele primitoare ale copacilor ce păreau baghete muiate în mierea ce se prelingea din stupul lunii. Prietenii stinseseră deja focul
O rază minusculă de soare coborî pe o roată de foc și se așeză pe creștetul micului portocal. Semn că îi va îndruma pașii atât lui, cât și lui Andros. Se limpezise cerul, întins ca o piele de
I se părea straniu și străin acel apelativ, “prietene”, precum și salutul pe care nu-l auzise niciodată din partea vreunui semen, mângâindu-i auzul: “Buna seara!”. Căci straja singurătății sale nu
„Trăia în Ergates un bărbat pe nume Andros. Andros Lemargos. Un om lacom, așa cum îl vădea și numele, „lemargos” însemnând în greacă lacom. Dar nu lacom după averi și onoruri, ci după singurătate.
Portofel – obiect din piele sau din material plastic, cu mai multe despărțituri interioare, în care se păstrează acte sau bani...
Fiecare dintre noi trăim într-o lume în care banul este mijlocul ce
M-am simțit ridicat de brațele puternice ale gardienilor. Privirea îmi era ațintită înspre cerul violaceu. Pe drumul spre acel corector care, pesemne, era un fel de vraci al acestei împărății și unde
Spre seară, am primit vizita a două tinere. Spre surprinderea mea, nu purtau pe piept nicio literă, ceea ce m-a intrigat. Nimic din chipurile albăstrii, ce mă întâmpinaseră prima dată la porțile
La amvon a urcat un bărbat venerabil ca vârstă. Cu ograda bărbii ușor ninsă. Părul prins la spate într-o coamă ce-i bătea umărul. Îmbrăcat într-o sarică lungă până la pământ. Cu comănac pe cap. S-a
EI