Vintage - III -

Bătrâna s-a aplecat și i-a șoptit la ureche: - Mihnea, corpul meu a devenit un ecorșeu tragic. Dacă vâri un cuțit în mine acum, nu voi simți nimic! Pot să jur! - Dar ce s-a întâmplat? Luc, mă sperii! - Mihnea...dedicația asta... „Să nu uiți, Balcicul!”...este dedicația pe care am încrustat-o pe ceasul dăruit lui Petru...Cred că visez...! Nu pot exista pe lumea asta mică două ceasuri identice, cu aceași dedicație pe capac! Nu înțeleg cum de a ajuns pe taraba asta... Și, mai ales, după atâta amar de vreme! Cumplit este că nu-mi imaginez ce este cu pata asta de sânge de pe capac. Îi aparține lui Petru, sau altcuiva...? Asta înseamnă că Petru a înstrăinat cadoul meu. L-a vândut... - Parcă spuneai că relația voastră s-a stins brusc...Că n-ai mai știut nimic de el... Luc, poate nu vorbim despre același obiect...Mă refer la pata de sânge...Imaginează-ți, au trecut de atunci... - Păi, să facem o socoteală simplă, Mihnea. Aveam 20 de ani atunci, în 1916... - Acum suntem în 1973, Luc... - Îți poți imagina, Mihnea, cât a călătorit prin timp acest ceas! Dacă este același pe care i l-am dăruit lui Petru. Putem afla asta, întrebându-l pe negustor de unde îl are... - Luc, negustorul ăsta de iluzii vechi nu trebuie să știe ce valoare sentimentală ar putea avea pentru tine acest obiect. Ar supralicita, în cazul în care vrei... - Să-l cumpăr, nu? Nici nu mă gândesc să-l las pe taraba asta de vise! Oricât ar costa! Chiar dacă nu ar fi același ceas ca cel în care am lăsat o parte din sufletul meu... - Luc, îți dau un sfat! Dacă vrei ca ceasul să fie din nou al tău îmbracă o haină de comerciant versat. Versat am zis, nu cupid! Proprietarul micii tarabe sesizase uluirea de o clipă a lui Luc și, când s-au apropiat iarăși de taraba lui, i-a întrebat: - Vă pot ajuta cu ceva? Doamna pare un pic tulburată la vederea unui obiect din colecția mea... - D-le, i se adresă Luc cu vocea încă tremurând. De unde aveți acest ceas? Sau, mai bine zis, cum a ajuns în posesia d-voastră...? - Este o poveste veche, doamna mea. De ce vă interesează? - Fiindcă acest obiect îmi amintește de o parte din viața mea. De herbul unei povești de iubire trecută, măsurată cu zgârcenie de cămătar de limbile unui ceas asemănător.. - L-am cumpărat de la un fost ofițer. Gregorian Petrescu...Poate acest nume vă spune ceva... - Nu, din păcate, nu, nici nu ar avea cum să-mi spună ceva. Vă pot întreba cam când l-ați achiziționat? Poate știți și de unde provine pata asta de sânge. Căci este o urmă de sânge, dacă nu mă înșel, nu? - L-am achiziționat acum o jumătate de an. Am un mic magazin pe Lipscani. Când dl. Gregorian m-a pus să-l prețăluiesc, nu știam dacă am de-a face cu un expert în materie, care vrea să-l vândă, strâmtorat de cererile vieții ășteia uneori crude. După ce am stat de vorbă cu el și mi-a spus că este ofițer în rezervă, mi-am dat seama că am în față un novice în domeniu. Așa că nu mi-a luat prea mult timp să-l conving să accepte prețul pe care i l-am oferit. Cât despre pata de sânge, vă rog să mă credeți că nici nu m-a interesat proveniența ei. Un Vacheron intact sau cu o pată de sânge, sau ce-o fi ea, valorează tot atât de mult. Vă rog să mă credeți! Am sperat că fiind un exemplar rar va interesa pe cineva. Dar sunteți prima persoană care mă întreabă de el. - Poate că mă aștepta pe mine, nu credeți? Destinul croiește punți prin timp pentru cei pe care-i alege. Știu, ați putea zice că sunt o visătoare ca multe altele la vârsta mea, dar, credeți-mă, orice fenomen legat de existența noastră, oricât ar părea ea de efemeră, are un scop prestabilit. M-ar interesa să-l cumpăr... Ce preț are? - Fiind vorba de un Vacheron...500 de lei... așa, ca pentru d-voastră ...pentru valoarea lui sentimentală, să zicem... - Domnul meu, vă dați seama că pentru o bătrână uitată pe lume vizita aceasta trebuia să fie una care să o scoată din cercul vicios al singurătății macerate în uitare. Nu am acești bani la mine, dar mâine dimineață la prima oră vi-i pot da! Numai să-mi promiteți că mi-l păstrați! - Aveți cuvântul unui negustor vechi și serios, doamnă... - Pârvulescu Lucreția...Luc, pentru cei apropiați...Din această clipă și pentru d-voastră. Poftiți cartea mea de vizită. V-ar deranja dacă v-aș invita la mine acasă? Nepotul meu, aici de față, mâine va fi prin cine știe ce sală de tribunal, încercând printr-o pledoarie gureșe să convingă lumea că încă mai există dreptate pe lume. Nu v-aș putea întâlni în alt loc decât la mine acasă. Am un șerbet de trandafiri minunat. Nepotul v-o poate confirma... Vă aștept? Pe la ce oră? - La ora 10 sunt la ușa d-voastră, doamnă! Numele meu este Dumitru Pleșoianu...Încântat de cunoștință! - Ați mai putea lua legătura cu acel domn...de la care ați luat ceasul? - Vă referiți la dl. Gregorian? Cred că mai am cartea de vizită a dânsului... Deși a trecut atât de mult timp... - Poate îl puteți convinge să vină cu d-voastră... Mi-ar face plăcere să-l cunosc. - Voi încerca să-l contactez, doamna mea, voi face tot posibilul.