Ela Victoria Luca

Alice, Nicolle, Mădă, Dana, Deea, Ștefan, Nastia, Ramona (frumos dar muzical), Ligia, Cezara, Florin, Camelia, Ioana, Magda, Claudia, Mircea - mi-e foarte greu, în simplitatea mea, să primesc atât tumult, nu mă așteptam, Alice a fost cea care a deschis pagina aceasta cu gând aniversar... o pagină care, citită, cred că e prea gravă pentru o zi de naștere. Dar atât am putut scrie în acea noapte, fără nici gândul că va deveni spațiu de oaspeți (de pot spune așa). Mullțumesc tare mult că v-am văzut aici, fiindcă... \"dacă nu văd aici, înăuntru, atunci nu mai exist.\"

Ela

Aș vrea să am acum o masă înaltă, rotundă, din lemn de cedru. Să ne așezăm, fiecare în ordinea lui, în cuvintele lui, și să citim poezie. Toți cei ce îmi sunt alături, unii chiar eu nebănuind că îmi sunteți. Mulțumesc pentru acest fir de prietenie și pentru \"cascada\" primită astăzi în dar: Magdalena, Anghel, Maria T, Erika, Teddy, Petre, Dan, Cristina, Elia, Maria G, Claude, Marian, Ecaterina. Să ne scriem cu grijă, inima, anii, lumina.

Ela

lucid game. și complexitatea, minuțios scrisă. nimic nu e lăsat la întâmplare. uneori amar-sarcastic, alteori grav-profund, tonul aici nu lasă cititorului niciun spațiu relaxant. o duritate îmblânzită la suprafață. parcă s-ar înveli oțelul în mătase. și o revoltă în fața banalității, falsului, ipocriziei, dramatizării etc.
remarc, în afară de final, strofa a doua.

Ela

remarcabilă aici este fluidizarea spațiilor, obiectelor, sinelui, exprimarea prin cuvinte-flux, prin descrieri en detail, care cuprind fragmentele lingvistice. vocalele, mai prezente ca în alte poezii, accentuează sonoritatea, acustica. senzația este că toate cuvintele se rostesc (recitând poezia cu voce amplă) într-un ochi de apă. finalul merge pe linia unei sinusoide temporale. ziua fără scaune, ziua verticalizării, a ieșirii din \"nebunie\", a ieșirii din solipsism sau pur și simplu a pășirii dincolo de crusta sărată a cuvintelor-alge. ai mai avut o poezie foarte sonoră, regret că nu îmi amintesc acum titlul, țin minte doar că a remarcat mădălina nica acea sonoritate aparte. cum remarcă și Claude mai sus, știi să induci în cititor (pesemne că știi să te plasezi și tu) pe un registru al conștiinței ce numai în meditații, transe psihedelice, relaxare etc. se atinge. pesemne că transmiterea in/subconștient - in/subconștient poetic se realizează prin sunet uneori mai facil decât prin imago.

Ela

pt foarte puțin. dacă se mai întâmplă să retrageți din greșeală texte, ne anunțați, printr-un comm. întrucât ele se reaprobă. cf. reguli site, nu se repostează același text deja postat anterior.

dovada unei maturități interioare, unei aprofundări a trăirii, unei rotiri în jurul axei creației, până când se topesc cuvintele în sine.
cred că în strofa a doua ar fi mers negație în ultimul vers, pt a păstra sensul de mucegai, de rămășițe.
deosebită și cred originală expresia \"e ca și cum ne-am ornamenta cu dinții canini
propriile sicrie\".
din toată poezia emană un grav existențial/creator și un imperativ spre trezirea la conștiința actului de a fi/a scrie/a...
bun. voi citi mai departe.

Ela

o altă poezie impresionantă prin expresie, prin transmiterea către cititor a interioarelor/exterioarelor perceptibile, proprii atorului, prin capacitatea de a metaforiza și a reda esența din cuvânt, prin grija față de construcția poetică, față de logos.
în III revii cu \"țigări, votcă\". aș fi renunțat la acestea, se repetă în multe din textele tale. și se amestecă multe obiecte: piersici, fragi, visoclul, nădușeala, alaska etc.

remarcabilă îmi pare prima parte. și consider f bine adusă circularitatea semantică în final.

Ela

Ecaterina, frumos fragmentul tău ilustrat aici. Credința din fiecare este cea care poate deveni protecție și veghe. Fie că suntem sau nu conștienți de asta, fie că suntem atei sau agnostici sau... Dar să lăsăm fiecăruia libertatea de a alege ceea ce este.
Frica, precum și alte trăiri/afecte, se moștenește și ea, se transmite. Aproape \"ombilical\". Mulțumesc pentru simțirea poeziilor.

Camelia, tare mult mi-a plăcut cum ai redat \"forma embrionară a gestului\", respectiv nonacțiunea latentă din acțiune. Mi-ai amintit de Naum. Mi-ar plăcea să văd perspectiva ta critică asupra mai multor texte semnate de mine, atunci când va fi posibil și vei avea plăcere, timp și răgaz pt acest lucru. Mulțumesc mult.

Petre, mulțumesc pentru aprecieri, forța din acest poem, atât cât este ea, pesemne că este dată de intensitatea afectelor moștenite de noi, de la ai noștri, că știm ori nu știm asta.

Ela

Carmen, sensul ales de mine în acestă poezie, mai ales în final, e de tămăduire, nu de pedeapsă. Dar dacă e percepută nuanța aceasta, pesemne că există vreo vină. Iar așa pedeapsă să tot dăum vinovatului. :)

Ligia, mulțumesc pentru captarea emoției din cuvânt.

Claude, cam așa suntem noi cu viața asta a noastră: simple celule de timp.

Ecaterina, aici este (așa cum ai perceput) dorința, emoția și închipuirea unui pământ alb, tămăduitor. Măcar înăuntrul eului/sinelui feminin, dacă cel real nu va fi vreodată.

Adriana, orice descântec și ritualul său are acest neplâns, nelacrimă, necesar cumva pentru a tămădui.

Mulțumesc frumos tuturor,

Ela

Mulțumesc, uitările sunt reversibile. Tot ce am uitat poate fi rememorat dacă avem capacitatea acestei căutări-găsiri interioare.
/Am ales \"fără să regret\", pt a evita acea alăturare \"fără_regret\"./

Ela

\"de rămâne\" sau \"de a rămâne\"?

Adrian, să ai bună primire, să fii apreciat. Regret absența mea la seara ta de poezie, dar lucrul mă oprește până târziu din ale pasiunilor. Așteptăm ecourile serii de vineri.

Ela

Paul, da, grea e joaca aceasta a scriiturii, uneori mult mai grea decât înfruntarea sorții, mai ales dacă ai conștiința valorii. Mulțumesc.

Andrada, \"hrana\" aceasta este vitală, altfel nici pagina, nici omul, nici eul nu și-ar afla sensul. Mulțumesc pt semn.

Ecaterina, semințe de sens plantăm în pământul lăuntric, fiecare din noi știm sau nu știm ce va răsări în noi, ce timp, ce oră, ce scriere, ce întâmplare. Straturile în care existăm se vor da treptat, cu înțelepciune, la o parte, pentru a ne cunoaște miezul ființei, al Ființei. Acesta este unul dintre sensurile vitale. Mulțumesc pentru un alt comentariu deosebit.

Ela

da, un ton bine susținut, tensiunea redată grav, frazele bine \"strunite\", proză-jurnal în care metaforizarea este bine plasată. ca și ultimul text recomandat anterior, mă surprinde plăcut faptul că ai reușit să atingi o linie a sublimării care permite cititorului să vadă mai degrabă textul și nu viața, sau autorul exprimându-se prin text într-o formă mai puțin evacuatoarea.
remarc evoluția ta, te citesc constant și voi citi mai departe.
am lăsat aici semn, îndeosebi pentru că percep o bună așezare în matcă, dpv literar.

Ela

nevoia de spații, de schimbări între obiecte-locuri-existențe, nevoia de de a poetiza imposibiliul, inexistentul, de a scrie despre tot ceea ce percepem sau nu, despre \"la negrul\" vieții, gravitatea faptelor sau pur și simplul scrierea ca trecere prin lucrurile din tine, din afară. poem foarte plăcut astăzi, într-o toamnă cu versuri-umbră

Ela

Citind și prețuind tare mult volumul Martei Petreu, \"Apocalipsa după Marta\", mi-i mai greu să \"primesc\" titluri asemenea. Și totuși, intrând prin versurile acestea, am găsit de admirat cel puțin 2 constructe poetice solide, trainice:
\"ce culoare seminală a căpătat lumea\"
\"ce culoare a căpătat lumea – culoarea ochiului smuls
și apoi spart de bocancii unui lung șir de soldați\"

Pare un pic îmblânzit finalul cu \"buzele umede de femeie\", dar se pare că din lupta thanatică, autorul alege în cele din urmă viața și erosul.
Mi-a plăcut întreg acest poem și îl las în fereastră deschisă și altor cititori.

Ela

mi-a plăcut mult această aglomerare de obiecte poetice care se prăvălesc parcă, precum praful-pulberea, așternute în urma unei tornade, și care lasă respirației numai secundele dintre litere. cumva părea un joc la începutul poemului, însă imediat trecerea - bună mânuită tehnica aici - a fost insesizabilă spre vertij. un fel de angoasă extinsă la maxim, mai ales spre final, când ne simțim aocperiți, por-cu-por de oameni. imaginea asta finală m-a cucerit. și senzația de nesfârșit al angoasei, al imposibilei supraviețuiri. învelișul poetic (\"pielea\"), totuși, a rămas intact. oamenii-cititori se vor așeza \"por-cu-por\" peste poezie. cine mai respiră aici?

Ela

uneori intuim și tăcem. scriem cuvintele care se aleg în noi. prima strofă este preferata mea, însă nu o pot desprinde de întregul acesta bine construit poetic. un poetic fără forțare, fără artificii, fără căutarea unui curent-tipar. un poetic în care se unesc registrul cotidian, cu cel religios, cu cel personal, cu cel filosofic. un poetic-dar.
și fiindcă această intuiție este confirmată printr-un subtitlu, apreciez autorul pentru echilibrul și temperanța afectivă în care a scris aceste versuri.

Dan și Danieluca, \"fluturări\" de suflet în poezie și viață, cu grija celor ce știu să își simtă destinul.

Ela

frumos, așezat, ritmul bine armonizat, îngrijite cuvintele, bine alese, tonalitatea cu accent pe grav și suflet, titlul f bine ales. bun echilibru.

Ela

Deslușirea ta este impresionantă. Ceae ce apreciez la comentariile tale este că reușesc să scoată la suprafață liniile esențiale din/în compoziție. Ești un bu căutător de sensuri interioare într-un text. Mulțumesc,

Ela