Ela Victoria Luca

E ca și cum ai lua o oră cu aceeași esență, într-o tăcere, ai împărți-o cu cineva și, imaginându-ți un loc departe de lume, ți s-ar deschide un lac fără nume ori abia vizibil. Și atunci totul începe să capete sens, îndeosebi lumina și tăcerea din ea.

\"Spune-mi acum despre zgomotele de fond.
Apoi despre ratări. Ca atunci când te adăpostești în cruce cu pământul. Ca atunci când culegeai ghinde și le prindeai cu plastilină.\"

Uneori schițezi amintirile ca pe niște sâmburi din cireșul încă viu, ferit de distrugeri. Alteori îți lași metafore pe nisipul literelor, ca și cum dincolo ar fi un balans de suflete neînchipuit: \"Ai să-mi mulțumești cândva că nu te-am lăsat să ne construiești un deșert. Ne-am fi schimbat complet geografia. Cine vrei să fii? Eu.\"
Uragan de viață, dispărând, rămâne liniștea, e vraiște totul în jur, dar ce contează, aici e o scriere care adună și privirea de atunci, și gândul nespart. E ca și cum forța eului își are seva undeva în oaya deșertului.

Nu am uitat să iau de pe coama dunelor urmele de cămilă. Poate am nevoie de ele, așa că îmi umplu buzunarele și plec. Mi-e sete de frumos, mai scrie, Dalba.

Ela

Într-o fugă precum a apelor repezi (de tot) poposesc pentru a-ți mulțumi, căci ai luat sensurile elementelor din mozaic și le-ai dat nuanțele și tonurile toate, într-o transparență ce mă face să mă ascund sub umbrelă (da, șăgalnic am ales), și ascult încă o dată vuietul mării din acea minusculă cochilie, cine știe, poate nu e doar o iluzie. Scuze pentru repeziciune, sunt mai rău ca păsările călătoare în toamna asta, mai mut și cuiburi. :)) A, dar să nu uit, mi-a plăcut cum ai găsit acel \"hamac pentru începuturi\", doar să nu îl prinzi de un copac uscat.

Ela

Cum gândul tău a venit după răspunsurile mele anterioare, îți las acum o certitudine, aceea că ai simțit tonalitatea în care am scris aici câteva versuri despre \"turnurile mărilor\", așa cum bine ai rostit, este o \"răzvrătire împotriva inexorabilului și de ce nu, o mare victorie, victoria bucuriei de a trăi împotriva decadenței muribunde\". Mulțumesc pentru cum asculți vâltoarea și liniștea de dincolo de suprafețele de nisip.

Ela

Ai desprins înțelesurile subtile, așa cum numai cel ce vede cu ochiul psiritului mai paote desprinde din cele lumești. Aceeași esență îngeri-zei, aceeași lumină a crucilor oriunde ar fi ele lăsate, același flux ce curge în toate, în totul, din centrul universal, atoateistoricizator; muntele măslinilor, al treisprezecelea și ultimul cer, toate acestea îți sunt deșa figurabile. Am acum certitudinea că te plimbi în lumi fără nume, acolo unde ființele sunt esențe. Ambrozie ție, una din ele, picurând peste pleoape spre sfințire. Deosebit comentariul, ca dinspre un tălmaci înțelept de peste timpuri. Ai simțit și că poți afla mai multe căutând încă. Minunile sunt întrupate în oamenii simplii, cumva simplii. Te aștept cu drag mai departe, îți aflii tu locul.

Ela

Frumos cum ești \'oț nopțile de taine anume. Să mai treci cu urmele lor pe la mine, deși mi-am înmuiat și eu pe-aoclo o lecuță degetele.

Corneliu, în anotimpurile acestea \"necanonice\", există un canon scris și înfăptuit de om, lui însuși, poate. Ori poate este doar un an șchiop, ce își schimbă rostul într-un fel de tre-sărire de aripă. Mulțumesc, mi-ai lăsat un sens la care nu mă gândisem, bună povață și am început a privi alt fel până și globul.

Ela

Carmen, deosebit de impresionată de felul în care explorezi lumile, căutător și călător neostenit. Și știu că nu ai pace, fiindcă dincolo de semnificațiile găsite deja, simți că mai sunt fire și sensuri de tălmăcit. Al treisprezecelea cer. Și Centrul. Indiferent că este Irlanda, India, Italia, om, univers etc. Te las aici, in centrum, vei reveni, voi reveni. Mulțumesc, deosebit comentariul tău.

Loredana, te-ai oprit la îngerii cântând între ruine, la timpul fără sens, la tot ce nu putem păstra, la dimensiunile a ceea ce noi ne iluzionăm că trăim. Nu e întâmplătoare alegerea ta. Te felicit pentru cum vezi dincolo de imagini.

Alma, mai mult decât simboluri. Trăiri în subtil. Lumi spiralate într-un centru. Cvartet de îngeri și, opus lor, patru zei. Aceștia 4 sunt vanitoși, fiindcă nu toți Zeii sunt astfel. \"Vieți - morți\" sunt alăturate pentru a lăsa nonexistența diferențelor, respectiv viețile = morți în cruci de lumină. Inițial lăsasem într-un singur vers. Pentru a nu frapa, am ales vers separat. Mă voi gândi la prelucrare. Mulțumesc pentru că ai prins un mesaj esențial.

Ela

Am prins firul bacovian, de la \"te uită cum ninge decembre\", încă din primul comm. Și de Reine am auzit bine, cu anul șchiop, dar eu am un fel al meu de a duce altfel ideea atunci când o intuiesc, nu o mai las vizibilă. Iar frumusețea nu se poate naște altfel decât prin arderea urâtului. Știi tu la ce mă refer. Mulțumesc pentru versuri. Ești acasă. :)

Renii șchiopi în aurore, trei și patru din șapte în șapte sfere, picurare de soare acolo unde sângele lumină se face uneori fără vina cerului, doar un simplu pas înalt. Așa îmi lași tu cuvintele. Bacovia, încă nu m-am gândit, nu simt nici crud, nici plum, poate doar locuințele lacustre.
Ela

Odihnită-i... și rămâne
Orice-ncerci acu\' a-i spune
Căci e loc de și mai multă
Prostie în mintea \"cultă\"

(Vorba aceea, tot din popor: \"unde-i minte-i și prostie!\".)

Ela

Rectific, în comentariul anterior: \"cratime în loc de linii\"
Atenționarea mi se aplică și mie, la scrierea comentariilor. :)
Succes mai departe!

Adrian, recunosc atmosfera, cel puțin cea la care am participat, și \"plajistica\", și grătarul sponsorizat de Andu și Dana, și lipsa din prima seară a poeziei, și conferințele, și organizarea, și cinci dimineața, și personajele împărțite pe trei grupuri. Asta a fost în primele două zile. Plus o seară în care s-au propus noi proiecte ale site-ului, la sugestia lui Radu. S-ai citit poezii \"la buturugă\" lângă grătar, s-au scris poezii în timpul festivităților prin agende, pe genunchi, s-au des-compus poezii. Fiecare a avut experiența proprie a zilelor festivalului.
Da, frumoasă plaja de la Bellona, atât cât am văzut-o și eu. :))

Subscriu exigenței: \"în poezie se acceptă exprimările licențioase, însă în comentarii nu este permis atacul la persoană, decât dacă a îmbrăcat ținuta licenței poetice, desemnându-mă să vă transmit această exigență.\"

Ela

Patricia, bun venit. Prima remarcă este că poți atinge o idee coerentă, poți oferi un tablou interior, poți da expresie unor stări, însă am doar rugămintea să fii atentă la scriere:

â în loc de ă, și invers
cretime în loc de liniii inter-fraze sau de polaritate
\"toarece\" (\"Toarece licoarea buzelor\") nu are înțeles.
\"visteria nentului\"
\"loc de desavarșire lacrimii\"

Înainte de a posta, verifică-ți textul, pentru a culege din scoicile cuvintelor perlele adevărate.

Multă grație are ea Poezia. Scrie cu ea, în suflet, întotdeauna.
Gând bun,
Ela

El(la) Pierre, Ela așteaptă să te citească în toate misterele tale, apărând mai puțin fantomatic în paginile revistelor culturale. Felicitări!
Mulțumim, Adi, și pentru această alegere.
D (fost-a Violet)

Am citit si am recitit poemul. Si te vad asa, ca un fel de marturisire directa a unor stari, ca si cum le+ai fi lasat dintr-o suflare. Am auzit versurile tale un pic altfel, eliminind prepozitii, repetitii, redundante mici, am descoperit o altfel de imaginea onirica a ta, ti-am pastrat sensul, ideile, imaginile si uite ce dantela a ramas in urma pletelor+versuri. Nu schimba, doar viseaza mai departe, daca iti place, si aceasta versiune.

inaintea rasaritului mintea mea prada viselor
cuib instabil
imi parea ca am plete negre si lungi
carari doar pasilor tai

ziua-mi parea verde
ceata usor intinzindu-se
pe marginea dantelei ce acopera perna

copacii, mari pasari cu ochii margea,
nu indrazneau sa se numeasca padure
risipiti in apusul oranj si cald
te vedeam viu, fara identitate
si totusi atit de tu

in oglinda numai parul meu lung
in negru coborind la inceput spre alb de umeri
spre sold mai departe
stralucitor si greu
peste glezne
intinzindu-si mainile innegurate nesfirsite
printre petele colorate de flori inca ude
mirosind usor a tempera

un soare prea rece mi se ascundea-n priviri
luminind drumul
inclinat nesfirsit atit de prafuit
pe care rochia-mi de matase fosnea
mereu a vechi si colb nesters
unicul drum pe care am ales a merge
stiind de la primul pas
nu avea sa ma duca
nicaieri


Cu tine in vis, scrie-te agale.

Ela


risipiti in apusul oranj si cald

\"îmi bate la tâmple hemoragia unei vieți
goală pe dinăuntru ca pielea unui șarpe
după năpârlire
iubirile noi sunt pline de spaimă
nu au loc în lume și nici destinație\"

Desprind strofa aceasta în colțul fotografiei, s-a lipit de viața mea, cu un adeziv de frumos și tragic, în acealși timp.
În rest privesc la această mișcare a ta prin poezie ca la o statuie de ceară încă modelată de un făurar al sufletelor rare.
Taisia, \"cuvintele apasă un suflet(ul) ca o iubire muribundă\", și mă las peste mâinile tale \"legate de pământ\", știind cât de imperfectă sunt.

Ela

Despre iluzie în roșu, a vieții, a ceea ce suntem. În prima strofă cuvintele se echilibrează în sens și imagine, mi-a plăcut acel: \"râurile de roșu
Peste răceala pietrelor, întunecimea pădurilor de spini
Privește....
Orizontul ce se întinde din palma ta\"

Copil, perfecțiune, eternitate, ape ce își schimbă sensul, dansul timpului, realitatea, visele, elemente ce apar în poemele tale, ca un fel de globule roșii neatinse de lumea ce te acoperă. Privitor oarecum detașat, însuși poemul are o tonalitate de sfătuire, ca atunci când poți lăsa un cuvânt celui ce nu mai găsește sensul apelor sale.

Citesc mai departe și poposesc, sunt pe o piatră undeva, a cincea scoică lăsată de valuri.

Ela

Apreciez poemele esențializate, în care poetul reușește limpede să redea o imagine, ideea în armonie cu ea, un mesaj clar, un sens în spirală, un contrast, o stare interioară în acord cu exteriorul descris, totul într-o formă fluidă și auzită în cititor ca o melodie a cuvintelor.

Interesantă definire a tăcerii, desprind ideea esențială: \"neștiind
de unde începe cuvântul
plutește
între pereții de sticlă
ai țipătului
până când așteptarea
se sfarmă\"

Devorați de întrebări, ori poate de răspunsurile ce se deschid în noi, măcinând suflet și viață.

Fântâna aceasta a Poetului să rămână la intersecția cărărilor spre creație.

Ela

\"fluturele se zbate în sticla unei lămpi afective
nu știe că va muri
simte că i se face tot mai lumină și mai cald

trec dintr-o voce în alta
cvintă a contrapunctului\"

Uneori citesc aripi de poem în zborul fără cuvintelor, se nasc metafore ca și cum frumosul ar avea întruparea între sensuri rotite pentru a ne încânta zilele. Acesta rămâne poemul meu de duminică, deosebit de sensibil, clar, ca o piatră de cuarț, efemeritatea simțită și transpusă într-o aurie trăire, impecabil pusă în vers, privind spre \"în vitraliile catedralelor\" de suflet. Este aici un Poet al luminilor aurii, îl citesc de fiece dată prin prisma întrebărilor, căci se pare că există mereu răspunsuri în nuanțe infinite, ca și cum \"fiecare celulă îmi e femeie –
o pot dărui morții neiubită?\".
\"Lebedele negre ale poeziei\" se lasă pe acest lac de cuvinte printre nuferii rari ai figurilor de stil. Nici cântecul interior nu este uitat, în armonie cu întreg peisajul scris. O carte din tine se deschide fără semne și fără colțuri îndoite:
\"port în inimă o călimară ca un talisman nevăzut
venele mele sunt sălile bibliotecii din alexandria\".

O tristețe a timpilor morți desprind, în fața celor ce nu își șterg praful minții atunci când intră în poem pângărind harul celor cuvântate:
\"să vă ștergeți
picioarele târâte prin fum
în cerul gurii funia de care veți trage marele clopot\"

Deosebit de intense ca mesaj interior, ca sugestibilitate, ca ieșire din decor cu demnitate și cu forța identității de sine, îmi par - subiectivă apreciere desigur - versurile:
\"pot imita orice fără să mă înțeleg în cel imitat
eu sunt simbolul vieții tuturor un praf pe aripi\"

Un poem rar, ca o mică lucrare în coperți irizate cu fir de liric auriu. Felicitări!

Poemul unei întâlniri, plăcerea estetică a privitorului, care dezgolește de aparențe, de accesorii inutile orice imagine fotografiată. Sentința unei realități imaginate altfel, cea a unui \"condamnat la dispariție\", așteptând în ce contează ce gară, o femeie mușcată de ceață, de alți bărbați iubită:
\"acum ca avem un copil
am sa iți spun adevarul
am o boala incurabila\"
\"Ochelarii\" purtați de femeie, întotdeauna secretul de dincolo de sticlă, de iriși. Căutătorul vede cu spiritul: \"avea pene albe și aura unei sfinte dezvirginate
treceau orele in josul apelor moi, lumina...\" Ea trece mai departe, ca o nălucă, o \"fata morgana\". O singură clipă, cât să facem click cu privirea, unicul aparat de fotografiat, fără termen de garanție, \"de arcul minunii care nu ni se intimpla\".
Bun revenit, Adriene. Aștept scrierile mai departe.

Ela