Onirica

Am citit si am recitit poemul. Si te vad asa, ca un fel de marturisire directa a unor stari, ca si cum le+ai fi lasat dintr-o suflare. Am auzit versurile tale un pic altfel, eliminind prepozitii, repetitii, redundante mici, am descoperit o altfel de imaginea onirica a ta, ti-am pastrat sensul, ideile, imaginile si uite ce dantela a ramas in urma pletelor+versuri. Nu schimba, doar viseaza mai departe, daca iti place, si aceasta versiune.

inaintea rasaritului mintea mea prada viselor
cuib instabil
imi parea ca am plete negre si lungi
carari doar pasilor tai

ziua-mi parea verde
ceata usor intinzindu-se
pe marginea dantelei ce acopera perna

copacii, mari pasari cu ochii margea,
nu indrazneau sa se numeasca padure
risipiti in apusul oranj si cald
te vedeam viu, fara identitate
si totusi atit de tu

in oglinda numai parul meu lung
in negru coborind la inceput spre alb de umeri
spre sold mai departe
stralucitor si greu
peste glezne
intinzindu-si mainile innegurate nesfirsite
printre petele colorate de flori inca ude
mirosind usor a tempera

un soare prea rece mi se ascundea-n priviri
luminind drumul
inclinat nesfirsit atit de prafuit
pe care rochia-mi de matase fosnea
mereu a vechi si colb nesters
unicul drum pe care am ales a merge
stiind de la primul pas
nu avea sa ma duca
nicaieri


Cu tine in vis, scrie-te agale.

Ela


risipiti in apusul oranj si cald

\"Risipiti in apusul oranj si cald!\", spune Ela. Vin si eu sa ma risipesc in versuri adierilor suave... cu varianta mea onirica... nu inainte de a spune ca poemul tau e un moment de inspiratie proaspata, cautand viata in culori si vibratie. Iata deci Onirica Imparatesei:

rasarit. sau momentul dinainte. prada viselor ma las cu plete negre
lungite pana in cuibul instabil al mintii
sunt din neamul pasarilor mari cu ochi de margea, copacii lor nu indraznesc
sa se numeasca padure
se risipesc in lacul de apus portocaliu si cald
iubitule, culoare in
coridoare
ma strabati adanc iti sunt carare pentru pasii tai doar ziua
caci imi pare verde
doar ceata intinzandu-se la sfarsitul dantelei din perna mea

esti atat de tu. viu totusi lipsit de identitate privesti in mine
parul lung coborand de la inceputuri
mi-l respiri pana la glezne
ii dai viata pana ce isi va intinde mainile sale negre, abanos de pete
pictate pe flori cu tempera
miroase interminabil si prafuit ca drumul pe care un soare rece
paseste inclinat lasand pe rochia mea de matase urmele ultimelor
fosnete
dinaintea lui nicaieri

Va multumesc...si va invit pe toti cei ce dedicati o clipa sa cititi acest poem....sa va pierdeti inca o data pe taramul viselor. Va invit sa recreati \"Onirica\"...urmati exemplul Elei si al Adinei...traiti poemul VOSTRU!Rescrieti \"Onirica\" !
Drag..red rose

am vrut sa comentez aseara, de cum am citit poezia. n-am indraznit.
iata acum, dragul meu trandafir rosu, dupa invitatia ta, si incercarea mea umila si saraca; nedemna de randurile tale...

Dinaintea rasaritului
cuib instabil al mintii mele,
prada viselor
Imi parea ca pletele mi-s lungi -
negre carari pentru pasii tai.

Ziua-mi parea,
Doar ceata intinzandu-se lenes
La sfarsitul dantelei, acoperind perna mea.
Copacii, pasari mari cu ochii margea.
Nu indrazneau sa se adune padure,
Risipindu-se in lacul unui apus portocaliu.

Mi te vedeam viu,
lispit de identitate, si totusi
Atat de tu;

In fata oglinzii doar parul lung -
abanos coborand la inceput pana la umeri
Apoi pana la sold, greu, stralucitor
Pana la glezne
Intinzandu-si mainile negre si lungi printre petele colorate
De flori inca ude, mirosind a tempera.
Un soare rece mi se ascundea in priviri
Iluminand drumul interminabil si prafuit
Pe care rochia mea de matase fosnea a vechi si a praf nesters

Singurul drum pe care am decis sa merg
Stiind de la inceput
Ca nu avea sa duca
Nicaieri...


nu am modificat prea mult
D.C.