Iris Barbulescu

Dragostea este pentru cei temători și neexperimentați Este anticamera celor calculați și reci A degetelor cusute peste buze în semn de teroare De înțelegere; Este spațiul sigilat în care totul

Mi se înfurie nările și ochii se mijesc la impactul mirosului apăsător de vară îmi rămîne în gît, duhoare de cadavru. nici așa nu-i bine. trebuie să scap și de pielea asta; a început să mi se

Străzile își curgeau josul înspre mine, și dintr-o dată totul devenise cibernetic și fără legatură, ca o grămada de fire nesecurizate, aruncate în creștetul cuiva, într-o dimineață ploioasă. Așa

Spaima-ngheață mintea și capul cade țeapăn în perna ce-l înghite. Atîta lumină nevie și-atîtea lumi necuprinse în cuvînt. O umbră adîncită în sine își rezeamă barba lungă de milenii în pieptul

M-am săturat să îmi impui monștrii tăi, ca și cum ochii mei ar fi doar paravan între tine și lumea ta. Nu știu cine ești, însă știu că viziunea ta terifiantă îmi îngheață sîngele. Tu ești cel

Mă străduiesc atît să încap înteg universul Într-un cuvînt cît de mic Într-o imagine care să mă scutească de explicații. Contorsionez timpul ca să îl poți înțelege și tu Mă contorsionez pe

urmăresc trecerea secundelor ca pe un miracol nimic nu mă mai mira totuși aștept fericită așteptarea mă face să par înțeleaptă și așa trec zilele și orele eu schimbîndu-mi zilnic culoarea ochilor în

Frunțile ridicate Cheamă ploaia, înceată și sură Și visele se șterg încet Decolorat. Stele închistate în frunți, într-un oraș încărcat de electricitate statică Statică mișcarea mea Prin

Sforile întinse Precum păianjenii Din colțul odăii Rup din mine Câte o poveste. Un gând spus, E un gând pierdut. O idee devenită fapt E doar o infinitate Mai puțin De iubiri De

Căutarile mele și-au încheiat căutarea În negăsire de mine Și întoarcere de la început, Până când romanele s-au umplut de fluturi. Le-am luat seva creației, și acum paginile funt fragile Așa cum

et si tu n\'existais pas dis moi pourquoi j\'existerai... la asta ajunge sa se rezume. un sentiment, un drog...din ce in ce mai necesar din ce in ce mai putin simtit...o gramada de cuvinte ce vor sa

a privi pe cineva plângând... intri în intimitatea cuiva... întorci capul... prea mult pentru tine, nu-i așa? știi măcar de ce plâng? pentru că am ajuns să trăiesc prin tine... ochii tăi mi-s ochi;

Ma simt etern departe de tine, precum mana mea intinsa de capatul pamantului, mereu parca asteptand. Iar in timp ce te astept cu grija mi te aduc aminte...mai am putin si urlu fiecare trasatura a ta,

Inima aceasta batanda ca stropi de ploaie mica fragila creatura aceasta femeie luati-o de aici sau ne va inneca pe toti in lacrimile ei in oceanul disperarii ei doamne faceti-i inima sa taca ori

Mi-am cuibarit zilele in vise In piese de teatru Cu oameni vii, deosebiti. Eu in centrul lor desir Precum clapele clavirului, Cantecul zbatand al inimii. Un sunet desparte tacerea Intre

Scriu fremătând cu unghii de lut, poeme zbătânde, nedorite. Repulsii de cuvinte mi se scurg din păr, iar voi ingenuncheați în jurul meu, să culegeți învățătura Celui ce nu a

Deget intins peste un ocean de meduze Valurind apa. Impreuna cu destinul unui gand, Nepieritor, nemuritor Ce scalda lacurile mintii. Viata-n raul schimbator mereu acelasi. Ajuns-am azi un

Fiecare cuvant pare o tacere Mai putin ca iti poti retrage tacerile Prin cuvinte potrivite Cuvintele nepotrivite Folosesc insa tacerile pe post de catalizator Imi e dor de strazile

Gândurile încurcate, înșirate și întinse apoi la soare crează adesea nimic mai mult decât o altă confuzie. Astfel mi-s mie zilele cernite, pudrate, sclipitoare, mohorâte leneșe...zile, zile,

Am poftă de corzi De dans frenetic, Magic, de răsărit plin de praf, de nesomn Am poftă de mine, de carne de om De viața fără gînd, de raget. Poftă de toți. De cîntec de cor De nebunie. Poftă

Nu stiu prin ce furtuna am ajuns aici, intr-un colt de camera, privindu-te, stiind ca ma stii si vezi...cu cat calm dormi acum, cu cat calm distrugi si cat de grea e o refacere. Fug de tine, in inima

Dacă mai stau mult în locul ăsta să mor de nu mă împușc. Nimic, da\' nimic, nu îmi aduce a mine. Totul pute, totul se zbate și eu, eu stau răstignită într-un picior peste viermuiala voastră.

Daca toate amintirile imi incap Intr-un rucsac ar trebui sa ma ingrijorez. Daca toti oamenii vazuti vreodata Mi se-nchid in palme, copii cu ochii ninsi... O, doamne! Sunt prea batrana sa

Rima se intinde din mintea poetului Pana pe unghiile sale lungi. Poetul adevarat tasteaza cu furie 10 (zece) poeme in fiecare noapte. Poetul adevarat nu stie prea multe. Altfel intuitia l-ar