Poezie
Paris la amiaza
1 min lectură·
Mediu
Fiecare cuvant pare o tacere
Mai putin ca iti poti retrage tacerile
Prin cuvinte potrivite
Cuvintele nepotrivite
Folosesc insa tacerile pe post de catalizator
Imi e dor de strazile Parisului
In care lesa ti-e lunga si piciorul usor
Gandul strain. Doamne nu mai esti tu.
Cum omul isi poate uita sangele
Cum sangele reduce omul la viata si atat.
Dor de scari si dor de oameni.
Strazi pline de soare si zgomot
La gandul ca zgomotul nu il pot defini
In cuvinte potrivite sau nu.
E un zgomot ce poate defini o stare
Un moment in timp, la care te vei intoarce
Din ce in ce mai rar
Din ce in ce mai slaba amintirea
Pana cand esti de tot viu
Si deloc cuvant.
024.023
0
o stare complicata, transmisa pe doua registre (sentintele, concluziile si dorul ca o confesiune), ca o proiectare. sa iasa deci omul din sine...:)