Ela Victoria Luca

Pierre, mulțumesc pentru cum ai receptat poemul, cu nuanțele lui toate. Andu a făcut un adaos personal, nu a spus de \"memento mori\" al meu, sau că aș fi plagiat, ci doar ce zi a avut azi, din cum reiese în afirmația sa. Eu așa înțeleg.
Și chiar de un timp încoace oamenii din jur îmi amintesc și mie de acest \"memento mori\". Ceea ce e destul de greu. Aș cita: \"nu ai voie să mori/cât încă trăiești\". Nu e din Eminescu.
Asta spuen cumva și poezia asta, printre rânduri, despre un anume echilibru din noi pe care greu îl atingem, greu, mult mai greu, îl putem păstra. Și e luminos, așa cum e și privirea ta.
Mulțumesc pentru jocul de versuri.

Ela

Uneori culorile îmi vorbesc mai multe decât cuvintele, ăsta e un defect: fiindcă nu sunt pictoriță; și o calitate, fiindcă nu sunt nici poet desăvârșit. Și încercările mele de a le reda sunt adesea eșuate. De-aș putea reda ce percep, ar fi deja semn că pot pleca în depărtări. Mulțumesc pentru typos din titlu. Nu observasem. i-ul ăsta tooot îmi lipsește ici-colo. O să îl învăț cu litere mari de tipar sau cu litere mari de cer.
Și când e de spus unde scârțâie poezia, spune: ochii ploilor, văd eu ce fac cu ei. Oricum, ochii ploiilor sunt deschiși. Gracias.

Ela

Cred că acest \"fantasme în piele de arhangheli\" mi-a atras magnetic privirea încă de când am văzut astăzi în fugă comentariul. Am rămas de atunci cu un lanț asociativ de reprezentări, scenarii, gânduri, imagini, care poate se vor rosti vreodată sau nu. Cert este că am aici un cititor care vede \"la indigo\" ceea ce spiritul strecoară dincolo de materialitatea unei sintagme, citește mai departe decât autorul și-ar imagina, și de fiecare dată îmbogățește valoric textul prin dimensiuni existente în subtil sau de el lăsate să se întrevadă. Răzvan, mulțumesc, eu citesc ceea ce scrii, cred că încă nu am dezlegare la cuvinte.

Pentru a scrie o astfel de poezie este nevoie de toată forța din fragilitate, de vibrația din întuneric, de cuvintele din tăcere, de a vedea omenirea drept când ea e strâmbă, de a simți cuvintele până în rădăcinile lor, fără a tăgădui relativitatea și efemeritatea a tot ce ne compune și descompune.
Pentru a scrie o astfel de poezie la nouăsprezece ani trebuie să fi fost deja un prunc înțelept, iar cine nu știe ce este, nu o poate afla doar citin, ci prin a fi și el însuși astfel. Ea, poeta, se recunoaște: \"o fetiță cu o mie de riduri\".
Remarc din ansamblu:

\"o singură întâlnire cu omenirea zic eu și
îi explic că țipăm pentru echilibru\"
\"vin datele fixe și va trebui să ne căutăm pe treptele
de sticlă să-mi vâr unghiile pe dinăuntru
să scormonesc după urmele tale. cred că e loc destul să treacă pe acolo
cai grei. masivi. ei.
se mai pierd mai aleargă ziua și prin zonele nepermise\"

Aș schimba evanescența aceea, aș lua un pic din \"colocvial\", deși se armonizează cu toată atmosfera aceasta de prebușire și susținere verticală, simultane. (doar în anumite locuri din strofa întâi este excedentar, în celelalte strofe fiind deja echilibru în discurs; ex: \"zic eu\", \"știi\", \", mai spune\" )

Felicitări pentru acest poem, mă bucur că Liviu Nanu a văzut în tine talentul real și reușește să te descopere și în ochii lumii, prin a te publica. Meriți și vei merge mai departe, în spirală. Aștept cartea.

Ela

Nu știu acum ce conține acest volum, însă titlul mă poartă dincolo de orice închipuire, ca și cum am sparge un timp și am înota prin el, un okeanos ce ne cuprinde de la prima naștere până la ultima ducere. Și orice zid ne-ar înconjura, am avea forța interioară să fim în plutire sau să răzbatem furtunile dinspre lumi văzute sau nevăzute. Spirala este leit-motivul, în culori pastel verde-roșu-galben, pe un alb abia atins, spirala din care venim și pe care plecăm, spre ceva ce încă nu știm cert, desigur pre-simțim uneori, ne inundă câte o imagine, intuim după o anumită vibrație, chemăm un înger, oricum, într-un anume fel, prin creație și prin libertatea de a simți universul, ne regăsim în Timp.
Parcurg dedicația ta, Cristian, și nu pot să tac:
\"și s-au prăvălit
cu ochii deschiși
în genunea celuilalt,
sfidând timpul, arătându-se vii,
Înotătorii din ziduri.\"

Fiecare trecere prin milenii își are luminile altfel. Tu ai reușit să le cuprinzi în tine.
Felicitări pentru volum, dar mai ales pentru spiritualitatea ce te ființează!

Ela

M-a atins ceva anume, din preajma haiku-ului tău în alb transparent: finalul \"cuvinte iernate\". Acesta a fost inițial titlul ales de mine pentru poezie, aici, pe hârtie. Dar fiindcă nu mi-a plăcut repetiția \"te-te\" din finalul cuvintelor, am ales titlul actual. Mă mișcă invizibilul văzut. Mulțumesc.

Ela

Andu, dinspre Blaga voi rosti în final câteva versuri. Zepezile de altădată le-ai scris bine, cu excepția unui \"s\" la plural, deși cred că l-ai omis cumva cu bună știință, și înțeleg s-en-s-ul. Cât timp o literă se duce la locul ei, e bine. Victoria rămâne unde foarte departe. Acolo udne poate este Eola. Sau cine poate ști. Ela este aici, uneori evocând îngeri, alteori trăind oameni.
Pentru tine, Blaga în română și franceză, câteva versuri din \"Taina inițiatului\":
\"Omule, ți-aș spune mai mult,
dar e în zadar, -
și-afară de-aceea stelele răsar
și-mi fac semn să tac
și-mi fac semn să tac\"

\"Homme, je t\'en dirais davantage,
mais c\'est en vain, -
et d\'ailleurs des étoiles se lèvent
et me font signe de me taire
et me font signe de me taire\"

Merci.

A-din-a, cred că ție nu îți pot vorbi despre îngeri, fiindcă tu îmi poți vorbi uneori mai mult despre ei. Cred că tu știi cum se învârt timpurile lor printre aripi. Și mai cred că fără indigo nu i-ai fi auzit. Mulțumesc, bun regăsit, ești o apariție luminoasă mereu.
Vis deschis vouă.

Ela

Te-aș invita în acel parc, să vezi mai ales podurile de inimi. Sau poate doar umbra statuilor în rotundul lunii, atunci când cei pierduți își iubesc cu pioșenie cuvintele. Iar în miezul neliniștilor vei găsi mereu, ca un ochi de ciclop, cea mai liniștitoare întâmplare a firii. Mulțumesc, bun regăsit în acest an cu iarna lui cu tot.

Este un fel de călătorie prin afara ta și prin lume, cea care lasă întrebătorului loc de căutări, mai departe, descoperind sau nu aceleași rosturi sau având grația destinată să îi fie iluminate noi adevăruri, câtă vreme Domnul îl cuprinde în palme, prin Timp.
Drumuri cu margini de lumină să ai căutătorule, dintr-o departe în alta a lumilor. Cineva rămâne pe țărm într-un loc anume, este esențial să știi de unde pleci și unde revii.
Proiectul unui suflet hoinar are întotodeauna un scop necuprins, intangibil. Să nu uiți. Fiindcă altfel, nu ar mai hoinări.
Te du cu bine, frate ce începi a-mi fi, după ce o vreme străin din noi mi-ai fost.

\"O femeie mă tot întreabă dacă știu ceva despre timp. Eu nu știu nimic despre timp. Încă nu. Dar ea nu se lasă și mă întreabă șoptit unde e. E frumos! dau să-i spun ca o îmbrățișare ..Da, da e foarte frumos...\"

D

Tu ai fost cel cuprins în migala eseistică, tu, Poetul care se simte în fiecare cuvânt și ale cărui poezii au fost inspirație și moment de grație pentru autorii eseului și pentru cititori. Mulțumesc și păstrează acest frumos din tine, mai departe.

Ela

Anduc Haiduc, e bine că - dincolo de amoc, expresie care o folosesc și eu tare des de mic copil, frumos nu? - e zbor deasupra și nu ești cuc în cuib. Aici însă \"pierduți\" s-ar aporpia mai degrabă de sensul \"Omul pierdut\" de Gomez de la Serna. Voi deschide eu cumva laaaaarg cercul și-l voi face spirală, ceva; cât despre gălăgie, gâdilat și ambiții are frate cine să scrie, slavă Domnului; rămân eu tăcerile mele grăitoare, că văd că ți-au destăinuit ceva esențial, ceva ce ochii tăi strașnici nu au scăpat deloc: \"se facea ca in ziua a doua ne nascusem toti a doua oara si eram multi si ne recunosteam de doua ori\" - da, reverența mea, este esența poeziei acesteia. Și mulțumesc că ai pus un felinar la intrare, că până a doua zi se rătăceau și p-aici oamenii. Gracias.

Carmen, mi-a plăcut dimensiunea ludic-basm pe care ai dat-o poeziei mele, acum rămâne să vedem ce povești mai depăn după ce voi învăța \"cuvintele inventate\" și după ce va fi cineva atât de desuet încât să (mă) iubească. ;)) Și, cum ies din iarna asta voi readuce trandafiriul. Fiindcă trandafiri de gheață nu merităm. Mulțumesc și felicitări pentru coșulețul cu luminițe pentru poetași.

Ela

Erika, încercarea de a transcende limita trăibilului, atunci când cuvintele abia se pot gândi. Aici, cuvintele s-au putut scrie, ceea ce e bine, s-a depășit pragul acela al nesomnului, al vinețiului și al irespirabilului. Mulțumesc pentru rezonanță interioară.

Bianca Maria, fiecare cititor, atunci când cuprinde în el un anume text, vibrează după propriile sale posibilități, cu istoria lui interioară, cu sufletul lui, în cetatea minții sale, indiferent că unii ating praguri mai înalte mai joase, sau dincolo de acestea. De aceea eu cel puțin îi acord libertate fiecăruia și a priori consider că are intenții bune, cel puțin până depășește limita respectului. Altfel, aș fi scris doar în taină, pe un caiet, și astfel nu aș fi avut cum să privesc în cititori. Mă îndemnați să continui un mic vis al meu, așa cum am fost susținută de foarte mult timp de literați și de oameni de cultură. Cred că se va materializa la un moment dat, deocamdată încerc să adun înțelepciune și să elimin comunul pe cât posibil. Mulțumesc pentru prezența pozitivă și sensibilă, sunt învățată și cu critici pozitive, și cu critici negative, atât în viață, cât și în literatură.

Ela

De m-ai vedea, ai vedea ce și cum iubesc, atunci când iubesc. Aici este une déchirure și deja o metamorfoză, o perlaborare, în après coup, și mai ales este un text afișat, ceea ce mă face să intelectualizez, inevitabil. Când vei reciti, peste un timp sau cu o altă stare, vei atinge ceva anume. Desigur vei știi să îmi spui ce. Mulțumesc.

Ela

Fiindcă aici e prea amar și fiindcă din versurile tale ceea ce simt este o limită fizică a existenței, aș dori doar să au totul la o parte astăzi și să îți las un mic dar, de astă dată nu de cuvinte, ci de imagine. Fiindcă la finalul acestei poezii ai ieșit spre lumină, cumva.

\"coridorul acesta antiderapant mi-a salvat viața de câteva ori
acum îi urmez șerpuirea cu un fel de ciudă
sunt sigură că undeva există un capăt unde coridorul are ochii deschiși\"



Poartă-ți numele cu grație și înțelepciune, mereu, pe orice culoar deschis!

Mulțumesc pentru că ați acordat timp pentru lectura acestei pagini simple de jurnal.
Aurel, mulțumesc pentru aprecieri, voi lăsa însă textul la \"jurnal\", fiindcă eu consider că pe un site de literatură oriunde încadrăm un text este necesară o anumite valoare literară, chiar dacă aici am scris este doar un fel de confidență.
Domnule Diaconescu, talentul dvs. de prozator și povestitor mă obligă acum să tac, sunt incredibil de generoasă cu tăcerile mele, iar despre somn și musca țețe, ați avea poate mult mai multe de spus decât mine. pe curând, la eliad, poate, acolo unde am avut prima conversație.

Ela

Întâi am citit pentru a simți, și am simțit că nu se poate respira aici, fiindcă fiecare vers a rămas înfipt \"în pieptul meu zidit ca într-o pâine de piatră\". M-a mirat lumina ca os de ros, m-a amețit disiparea până la pierdere a sensului din lăuntru \"voi șlefui uriașe lentile prin ele să văd ce-a mai rămas din mine\", m-a liniștit regăsirea în dovada de a fi \"silueta unui poem cu genunchii la gură o marie cenușie a cuvintelor\" și am lăsat dificila desprindere între starea de a fi tu ție și a fi tu celuilalt din final, pentru a fi întru Domnul.
\"sunt sclava ta
lanțul acestor cuvinte are un capăt prins de glezna lui dumnezeu
iar celălalt de gâtul meu\".

Cele care nu le-am spus, să rămână înspre tăcere acum.

Ela

Dialogul poeților despre poezie și poeți, despre actul metaforizant al scrierii, prin gama de spirit și suflet a celui ce își lasă lumina din el în versuri, în cuvântarea de sine, înspre sine, înspre lectori, până la momentul acela sacru, unic, în care \"poetul însuși devine poem, emoție proprie mărturisită prin versuri.\"
Descoperim un univers al legăturilor vizibile și invizibile, dinspre interior-intim spre eu colectiv, dinspre abisul necunoscut înspre iluminarea creatoarea: \"legătură între vis și realitate, iubire, neputința de a înțelege că suntem, nimicul strâns din oameni, lacrimă, singurătate, aceeași eternitate scrisă în cuvinte pe tâmplele timpului.\"
Și mai descoperim aici, în acest eseu dedicat celor ce trăiesc în poezie, prin poezie, întru poezie- fie el poet, cititor, critic - un portet-compoziție la patru mâini, cu spirite ce se completează, ce aduc contraste revelante despre un același vers sau sonet, trecând împreună cu poetul Adrian Erbiceanu, cu măiestrie, grație, înțelepciune și talentul descoperitorului de artă, prin \"pasajul transcendental\" al spiritualității.
Fiindcă țeserea cuvintelor, într-o îmbinare rostitoare de înțelesuri, este aproape desăvârșită, și spun doar aproape, fiindcă Desăvârșirea este un nivel spre care toată viața tindem, până la ultima suflare, și fiindcă acest tablou poetic este inedit prin forma sa de expresie și de analiză cu ochii minții și simțită dintr-o inimă în altă inimă, eu ca cititor care m-am lăsat în a trăi fiecare \"protagonist\" în parte, Maria, \"V.M.\" și Adrian Erbiceanu, aș alătura o simplă reflectare: Poezia este fiindul Domnului în apele fără sfârșit ale creației, ape prin care omul este botezat încă de la a sa naștere pentru a fi Poet.
Las semnul meu de lumină, cu reverență pentru Adrian Erbiceanu și pentru cei doi poeți făptuitori ai acestui eseu.

Ela

în suflete se intră cu rugăciunea celui neadormit. cel ce aici își caută apele, urmele, rosturile, rostirile, ceva-ul acela, fărădeliniște are în el, zi după noapte, femeie după sat, oraș după hotar și pod după alt cer. și atunci când începe un drum străinul căutător se lasă timpului altcuiva de parcă ar chema viațamoartea dinspre oriunde și ar aduna-o pentru încă un nesomn. și de aceea dinspre lumină să vină căutarea și \"femeile neînchipuit de frumoase\" să fie doar a doua oară descântate de înger în alt ceas, cel ce nu închide îl el amintirea, ci o lasă libertății de a fi. Domnul alege curatul de necurat, pe orice hol al cerului și pământului. Tu umblă după cum îți este capătul deznodat.

Cea care stă de vorbă cu străinul numai în inima tăcerilor despre numai veghe.

d.

Ionului Diviza cu ceva întârziere:

Epigrama dumitale
are stil și talie
și memoria agale
n-uită de șampanie!

a trecut un an cred deja, mulțumesc pentru ținerea bună de minte, onor Diviza! aștept înmplinirea momentului la o lansare, la un cenaclu, ceva-cumva, bum și bun să fie!

da, cele ce se evaporă. dacă sunt iubiri, ce-i drept. :) cineva îmi spunea, parafrazând din Biblie, că iubirea este mai puternică decât moartea, deci numai acolo, pe acel tărâm dincolo de viață se întâlnește, aici ar fi doar închipuiri. eu încă nu dau \"verdicte\", cred doar că sunt infinite nuanțe de iubire, iar majoritatea sunt evaporabile, dacă mi se permite termenul, pentru a-l apropia de focurile cele mistuitoare.
Aici, Ela