ion și ioana

sunt închisă în ziua aceasta ca într-un salon de spital în care izbucnesc artificiile chiar din plămânii fierbinți ai pacienților nu trebuia dragii mei să mă sărbătoriți cu sângele vostru, le spun. ochii mei văd doar umbrele dintre țipetele isterice de lumină văd doar întunericul din culoarea marginii violetul îmi așez privirea pe linoleumul verde și umed din afară s-ar putea să părem de piatră. dar afară, dragii mei, afară înseamnă doar un câine sătul lingând resturile noastre bolnave. miroase a toată lumea aici. nu mă sărbătoriți. am același nume cu voi. sunt ion și ioana înghițind ultima doză cu ultima ploaie. culoarul acesta antiderapant mi-a salvat viața de câteva ori acum îi urmez șerpuirea cu un fel de ciudă sunt sigură că undeva există un capăt unde coridorul are ochii deschiși acolo cineva mă așteaptă cu numele său lipit de al meu.