dragă bărbate

văd că iarăși te-ai apucat să vorbești despre libertate. acum o cauți în mintea psihotică a vecinului de salon sau în dicționarul medical printre obsesii carnivore. nu există nici măcar eliberare. în moarte există doar moartea . m-ai pus în genunchi până am plâns și am recunoscut că închisoarea asta e Dumnezeu. apoi mi-ai smuls și închisoarea și m-ai lăsat goală în fața copiilor mei și a lumii . ești o muiere proastă, mi-ai spus. dar ai spus-o cu o evidentă bucurie. îți doreai să fiu o muiere proastă și să nu înțeleg de ce uneori tu plângi între sticlele goale de bere sau de ce te îngrijorezi brusc când pe trecerea de pietoni claxonează un nebun. de ce nopțile îți rozi până la sânge gândurile din partea de creier care te închide între infinituri. vorbești despre libertate cu vina celui care știe că și-a violat libertatea în fiecare zi. eu muierea sunt gata să cânt un cântec suflecată până la brâu, să răstorn laptele, să ard mâncarea, să fug în lume numai așa și nu să vorbesc ca o stupidă despre fericire. știu că ea e închisă între sânii mei. între coapsele mele. tu ai uitat. ea e închisă în cântecul meu din colivie. nici despre moarte nu pot vorbi ca și tine, cu limba încărcată scuipându-mi limitele ca pe niște coji . eu spun doar când e gata. tu vii la masă obosit. întotdeauna foarte obosit de moarte și de fericire și de libertate. eu îmi măsor totuși viața cu a ta. e mult mai adâncă. și tot crește în felul ei infinit până în tine, bărbate.