Dansul morilor de vânt

povestea aceasta mai degraba aduna si aseaza bine in sertar tainuit,un sentiment de iubire, nu e risipa, e insa o atata intimitate intre un gand si un gand, incat nu au ce cauta aici alte cuvinte..
cat despre ce inseamna versul in sine, mi se pare un poem in care ai capatat forta unei exprimari convingatoare, tu alaturi si in raport cu tot ce esti tu pentru tine.
e o oarecare nota de amar si pustiire aici, sa spunem insa ca toamna bate la usa, risipind nostalgie..

Linea

Sunt momente în viață când se întâmplă neîntemeiat să fii luat drept ceea ce nu ai putea fi vreodată, când sub cuvinte devii piatră și atât. Orice vers acum deja nu mai merge spre poezie, ci spre pământul care nu mai vorbește decât despre cum este să rămâi tu însuți; altfel, te irosești... în van.
Mulțumesc, dacă am putut fi, aici, eu alături și în raport cu ceea ce sunt eu pentru mine, înseamnă că măcar ochii tăi văd ceea ce alți ochi nu vor putea vedea decât după straturi și straturi pământii.
Ela

Prea tânar e amorul dar știu bine
că el e-acela ce ne-nțelepțește,
deci, dulce amăgire, se cuvine
de-s vinovat, să fii cel ce plătește.
Mi-e gândul împăcat de-i zic iubire
că ea mi-e zbor și-mi e și năruire

William Shakespeare



D.C.

Sonetul \"CLI\" de Shakespeare... Este unul din cele pe care le aud în suflet din adolescență. Uite îmi amintesc continuarea, de fapt alte versuri, nu mai știu clar, poate le greșesc, dar aici nu mai contează. Oricum nu am greșit acolo unde se consideră:

\"...parcă și sufletul îi spune cărnii mele/că-n dragoste triumfă iar ea-ncearcă/trofeu râvnit în toate să apară/sub ochii mei și cu mândrie umblă/să-mi fie poate calul de povară/care-și împarte umbra cu-a mea umbră\"...

Mulțumesc, mi-a adus aproape ceva esențial mie.

Ela

Andu, imperativul era auzit sub forma rugăminții. Însă recitind, am lăsat tonul altfel. Din Beethoven, prefer „Sonata lunii”, nu patetica, de aceea îți mulțumesc pentru că mi-ai amintit asta, fără să o știi.
Pământul acesta pe care ai călcat astăzi are în el un trandafir japonez îngropat.
Mulțumesc pentru că ai găsit felul în care să îmi șlefuiești pietrele albastre, fără inelul versurilor, doar cu auriul steluței.
O noapte de veghe și de poezie, aici.

Ela

As putea sa am tupeul sa iti spun ca textul asta l-as vrea trecut la \"poezie\". Sigur rezista, dar, ma rog, e alegerea ta.
Te citesc des cu drag si, de fiecrae data, observ aceeasi sensibilitate si profunzime pe care o transpui in cuvinte. Uimitor. Captezi inima cititorului, aruncand in el cu imagini frumoase si lumini de metafore foarte interesante.
mult drag, Dana

dezamagit de ceea ce nu exista
am cumparat sarma ghimpata
si mi-am infasurat-o pe trup
ca o iedera visatoare

cineva ma privea cum alintam sarma

am invatat-o sa nu ma zgarie prea tare
si fara sa-mi lase urme vizibile
bratul stang are un inceput de naparlire
palma e gadilata de ghimpi
cand am cuprins intre pumnul rasturnat
sarma prefacuta-n inel

nu pot iubi in afara iederei mele improvizate
linia vietii mele e alta de cand am deturnat-o
ma las o vreme sufocat de nesenzatii
pentru o noua durere nesimtita ca un nesimtit
rup sarma cu dintii

imi vorbeste metalizat
ghimpele devenit uman

\"nu mă iubi în afara marginilor mele
în cerc rămâi linia mea definitiv ondulată\"

eu exist în toate dimensiunile
făptura mea se dezmărginește unduios;
nu mă lua, iubite, cu minciunile
ești cercul și tu... ăl vicios

P.S. Nu m-am contrat chiar ca Bogdan; precum vezi, am găsit și eu o modalitate să-ți spun că te citesc și îmi place... :)

Dana, știu că ar fi rezistatla încadrearea \"poezie\", cum încă eu eram cea fără margini, l-am lăsat la \"Jurnal\", întemeiată fiind alegerea. Mulțumesc pentru că poți să îmi vezi construcția rezistentă. :)

Bodogănel, ni la el! Se făcu șugubăț, deși se cam zgârie în ghimpii ceia cei mulți și ruginiți. Apăi, frate, de-oi avea nevoie de o îngrijire pentru \"ghimpele devenit uman\" să știi că există Samu la Baia Mare și vin fetele asistentele cochetele și te resuscitează. Inima să bată, altfel, gânduri bune sunt. :) Mulțumesc, am râs, uneori uit că râsul - în afară că îngrașă ;))) - este viață.

Ioane, no, apăi hai să înțelegem împărțeala: ce-i frumos poate fi vicios, dar ce-i vicios o putea fi frumos? :)))) Îmi plăcu tare acea întoarecere de cuvinte, mai ales că dezmărginirea mea unduioasă nu este și vicioasă. Să vedem noi cum o fi cu cercul. :))))

Mulțam vouă, Ela