EDUARD Lupașcu

Capitolul al doilea. Unde... - Stai pe loc, mă! Așa scurte capitole? Păi, ce fel de text îs eu, dacă mă las așa, necrescut bine, nedus la școală, fără o educație completă, nedospit cât trebuie,

Capitolul întâi. Din care aflăm câte ceva despre gutui. A venit toamna. O toamnă plânsă, palidă, îmbufnată, murdară, lipicioasă. Din baie se aude cum picură (apa, desigur) în chiuvetă, ca o

Introducere. Din care aflăm mai nimic. Să nu scrii niciodată, mi-a zis cineva, nu mai țin bine minte cine anume, la începutul oricărei tentative de text care se dorește a fi o încercare literară,

Îmi vine tot ce n-a venit când trebuia să fi trăit, îmi vine-așa, nitam-nisam, cum cade frunza de pe ram, să mă fumez fără nesaț și să m-alint ca cioara-n laț. Îmi vine-așa, ca o perdea din tul,

Sentimentali, lunatici, previzibili, Rebotezând misterul din cuvânt, Tot încercați, cu degete, oceane, Fraternizând, ridicol, în pământ. Vă-nghesuiți la coadă: se dau lauri, Reinventați la roată

era devreme când tristețea a învelit pe cei care nu au fugit la timp cei aproape optimismul e o mâță blândă când eram mic cel care descărca navetele pline cu pâini calde mirosea a dureri de

Pur și simplu am condus-o pe ultimul drum. Drumul dintre Neptun și Olimp. Am lăsat-o acolo, la fața locului. Loc cu verdeață. La terasa Oceanic, terasă cu oarecare ștaif, carele se gudură la

când berea avea gust și noaptea mister iar în patul îngust n-aveam nevoie de cer, când flori de musețel, cozi de cireșe și flori de tei mi se-ncurcau mereu în plete și nu înotau, ca astăzi, în

Nu plânge, mamă, n-ai de ce să plângi, Nu s-a-ntâmplat nimic în seara asta, Doar am aflat că am două mâini stângi, Și-un corb debusolat mi-a spart fereastra. Nu plânge, frate, nu te bosumfla, Nu-i

Ziua de azi a început destul de promițător. Uneori, “destul” e prea mult. Alteori, prea puțin. Azi a fost doar destul. Cum naiba să explic scurt și clar? Dar nu vreau asta. Mai bine povestesc, nu?

de când ți-ai construit un univers paralel, iar universul ăsta e celălalt, de când nimicul din preajma ta se disipează, de când e înlocuit de o bucurie fără margini doar atunci când îți creează

Eminescu și Nichita mi-au furat, pe rând, iubita, Chiar de-acolo, dintre genii odihnind în pioșenii, Au ademenit-o, lesne, cu slove de prin pricesne, Cu momeli - versuri cu rime, cu patos și

fetița care va împlini trei ani m-a rugat într-o noapte una dintre acelea în care strivesc amintiri cu cei patru albi buni prieteni să mă gândesc serios la rochițele pe care mami i le va cumpăra în

La patru aem, vă jur, nu mă tem de ecosistem și nici de blestem. Am colivie (ce ironie, ce tragedie, ce mârșăvie!). Când evoluez, în draci, la trapez, nu vreau să bravez, dar nici să frapez. E doar

Îți scriu acum să-ți mulțumesc, copile, Că ai știut să te păstrezi copil Și fără teamă de remarci futile, Ai reușit să nu mă lași senil. Fitoroind pe-alei cu țiparice Milenuiesc

Hai să bem un țap cu bere Și-o cinzeacă dă coneac, Să visăm lepidoptere, Să găsim, la lume, leac. Hai să bem un șnaps, o vodcă, Un pocal cu vin pelin, Să zburăm vâslind la lotcă, Pescuind din

Am ceva. Câteva. Zeci. Fără picior. Pahare. Hic. Zic. Ce? Sau nu. Cum? De unde? Ei, na. Ți se pare. N-ajung. La masă. E distantă. Da, masa. E rece. Eu vreau să intru. În vorbă. Cu ea. Și ea? Hic.

şi doar ţi-am spus mereu să nu pleci niciodată de acasă fără să verifici cu maximă atenţie apa lumina gazul ferestrele dar mai ales dacă s-a terminat pasta de dinţi apa

N-am liniște. Pe undeva e firesc. Mi-am pierdut serviciul. Nu, nu e “break” în favoarea partenerului de tenis. Chiar mi-am pierdut serviciul. Ăla de-mi asigura, contra unui stress permanent,

a ieșit vremea la drumul mare strânge birul cu delicatețe timp poeții mulg cu râvnă cuvântul tristețea se revarsă sparge în treacăt pieptul jagardelei trotuarul miroase a esență e mare dramă în

Ce soare și cum ninge și cât de alb mi-e părul și valul ce m-atinge mi-ascunde adevărul și ce sublim îmi toarce o ploaie la ureche și cât de tare-mi latră trecutul nepereche și iarba mă invită la

nu e timp, nu mai e spațiu, nu e ploaie, nu e vânt, nu e liniște ori vrajbă, nu e soare, nu e cântec, nici lumină, nici cuvinte, nu e munte, nu e zbor, nu e om să-l poți vedea, nu e mare, drum,