Mai bine-un cântec vesel să cântăm!

Ştii, cuvintele spuse în felul tău sunt un deliciu cu miez ascuns. El (textul) se arată în forme apropiate de vieţuire (fiinţele de lângă tine; am ales să spun aşa, acum), cu lumină, culoare, zone de întuneric, dar frumuseţea lui pare că se ridică dintr-un fel, şăgalnic, de păcălire a ochiului(a celulelor cu conuri, a celulelor cu bastonaşe) să vadă vesel ce sufletul ŞTIE că este tragic. Tu spui "Nu plânge", aproape ritualic, acolo unde există toate motivele serioase de plâns (cumva îmbraci într-o suită de îndemnuri pentru liniştire o moarte, o pierdere, o neputinţă de a repara ceva anume şi reduci la absurd un fel de a face haz de necaz de tragedia însăşi; iar acest fel de absurditate secătuieşte lacrima). Ştii să spui multe "minciuni frumoase"(cum ar fi „Nu s-a-ntâmplat nimic în seara asta,”), într-o ambiguitate uşor de înghiţit; cumva până şi moartea intră, încurcată în casa poemului tău (simbolizat de acel "corb debusolat mi-a spart fereastra"), aproape caraghioasă. Cumva, la tine, n-ar conta cum ceva din exterior pătrunde în interiorul imaginilor, mă ispiteşti să văd lumea altfel (dintr-un fel de psihologie inversă). Dar mă opresc aici, spunându-ţi cum n-a mai fost nevoie să-mi iau pastila verde_crud, azi (pentru împăcarea mea cu lumea). Într-un anotimp de secetă socială, resimţită de foarte mulţi dintre noi, parcă am avea nevoie de protecţia celor plecaţi(cum un fel de ploaie, pentru hrănit sufletele arse). Mulţumesc frumos pentru cuvintele tale şi îţi mărturisesc faptul că mă bucură mult felul în care scrii. M-ai ajutat să-mi reconfigurez zâmbetul meu, mi-ai adus lumină. NIci nu mai e cazul să te felicit pentru că simt cum eşti conştient de valoarea scrisului tău, pentru cine-i gustă energia, desigur(aici zâmbesc, foarte mulţumit de darul tău). La bună citire.